Ca sa construiesti o casa trebuie mai intai sa torni o fundatie, ceva rezistent, pe care sa se sprijine toata constructia. Exprimarea unei idei nefondate, inseamna ca nu are o baza, un sprijin si poate usor sa fie combatuta. De exemplu o parere bazata pe unele lucruri auzite dar neverificate. Foarte usor poate spune un oponent :" arata-mi unde ai vazut asta, unde scrie asta, dovedeste". Iar dovada nu exista.
Cam asa.
O cerere poate fi neintemeiata sau nefondata - e acelasi lucru. De regula, dar nu intotdeauna, termenul "neintemeiata" se foloseste in prima instanta, iar termenul "nefondata" se foloseste intotdeauna cu privire la o cale de atac. Ambele notiuni semnifica respingerea pe fond a cererii.
Cererea poate fi respinsa si ca urmare a adminterii unei exceptii procesuale: ca tardiva, prematura, introdusa de o persoana fara capacitate sau fara calitate procesuala sau impotriva unei asemenea persoane, pentru existenta puterii de lucru judecat, ca prescrisa etc. sau, in lipsa de alta denumire, ca inadmisibila (de exemplu, cererea de constatare a unei situatii de fapt sau cand partea are actiune in realizare, cererea de ordonanta presedintiala cand nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate, o cale de atac neprevazuta de lege s.a.m.d.).
O hotarare sau alt act juridic, cum ar fi un proces-verbal de contraventie, se poate ataca intrucat este netemeinic(a) sau nelegal(a). Caracterul nelegal, care se analizeaza cu prioritate, priveste respectarea unor norme imperative edictate pentru pronuntarea sau intocmirea valabila a acestora, iar caracterul netemeinic inseamna retinerea unei situatii de fapt neconforme cu realitatea.
Eu am un dinozar acasa real, viu, vb cu mine = lucru nefondat, nu pot dovedi asta prin dovezi
Nefondat = fals adj., s., adv. 1. adj. contrafăcut, falsificat, imitat, neautentic, plăsmuit, (înv.) mincinos. (Document ~.) 2. s. v. falsificare. 3. adj. artificial, (livr.) postiş, (reg.) prepus. (Păr ~; dinţi ~şi.) 4. adj. falsificat, (pop.) rău, (înv.) calp. (Bani ~şi.) 5. adj. contrafăcut, (înv.) strâmb. (Aur ~.) 6. adj. v. artificial. 7. adj. v. greşit. 8. adj. eronat, greşit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat, (înv. fig.) rătăcit. (O ştire ~.) 9. adj. v. mincinos. 10. adj. v. denaturat. 11. adj. (PSIH.) falsă recu-noaştere v. paramnezie. 12. adv. (pop. fig.) strâmb. (Jură ~.) 13. adj. (înv.) mincinos. (Un profet ~.) 14. adj. pretins. (Un ~ inspector.) 15. adj. v. ipocrit. 16. adj. v. afectat. 17. adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convenţional, decla-mator, emfatic, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretenţios, retoric, (fig.) preţios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.) 18. adj. nearmonios.
Daca intrebi ce inseamna nefondat si tu nu stii, cum iti dai sema cine raspunde corect? Nu mai adresa intrebari la care sti raspunsul! Penibil
Hmm...Pey sunt mai multe raspunsuri la fel! Pariu ca nici tu nu esti asa de destept pe cat te dai!
Nu fac pe "desteptul", doar ca aceasta e o intrebare inutila, exista dex onlline unde iti da toate intelesurile posibile, pe cand ai putea ajuta oamenii cu raspunsuri competente.
Fara temei, cineva care face afirmatii nefondate e cineva care afirma lucruri pe care nu le poate dovedi, nu le poate sustine cu dovezi.
Este nefundat/nefondat = fals
Exprima ceva care nu este bazat sau intemeiat pe dovezi clare si sigure
Nefondat inseamna neinfintat, ca nu sa infintat inca.Nu s-a creat nu s-a aprobat ca sa fie fondat. Sper ca ti-am fost de ajutor.
diddy_2463 întreabă:
anonimus20 întreabă:
anonim_4396 întreabă:
Adi1987 întreabă: