Raiul si iadul sunt aici, pe pamant, in lumea oamenilor. Sfantul care a fost papa Ioan-Paul al doilea a spus ca iadul nu e un loc, e o stare de spirit.Presupun ca si raiul, la fel...Cand esti fericit si ti se pare ca ai lumae la picioare, esti in rai.Cand te cuprinde deznadejdea si oamenii dinjur iti par cu totii potrivnici, sufletul tau cunoaste iadul...Pe amandoua le cunoastem. alternativ, in aceasta viata, unica, eu cred...
Traditional, raiul si iadul sunt percepute antagonistic, la nivelul mai multor relatii.
Primul raport ar fi locatia: raiul este sus, iadul este jos. Sau, cosmologic vorbind, raiul este in cer iar iadul este in adancul pamantului. Gnozele dualiste au nuantat acest raport, sustinand adesea ca iadul este de fapt chiar pamantul, lumea si starea de existenta, de a fi om.
Un al doilea raport intre cele doua este cel senzorial: raiul inseamna fericire, iadul inseamna chin. Acest raport a dus la aparitia unui cliseu, legat de perceptia fizica: raiul are temperatura optima, in timp ce iadul inseamna foc.
Al treilea raport este cel functional: raiul este locul unde cei buni sunt rasplatiti, playground-ul fericirii perpetue, iadul este inchisoarea si institutia celor mai groaznice torturi pentru cei pacatosi, sub auspiciile diavolului.
Intelegerea traditionala a acestei dualitati nu este neaparat rodul indoctrinarii religioase. Oamenii in general isi induc o stare de liniste in fata inevitabilei morti sperand ca dupa moarte sufletul lor isi va continua existenta intr-o stare feerica. Raiul (continuitatea dupa moarte) intra in categoria acelei sacralitati absolut necesare, pe care umanitatea e obligata sa o inventeze, indiferent de religie sau cultura. Posibilitatea ca propria fiinta sa fie supusa unor chinuri vesnice sau ca acesta sa nu mai existe este in general alungata, refulata. Iadul apare astfel ca si contrabalans indezirabil, moarte a sufletului sau supliciu etern, dar evitabil in cazul sufletelor neimpovarate de vina.
Intelegerea mea asupra raiului/iadului se refera tocmai la aceasta continuitate/discontinuitate a fiintei. Pentru ca un suflet vesnic e privilegiul absolut pe care ti-l poate acorda divinitatea, in timp ce un suflet mort este pedeapsa suprema.
Destinul este o superstitie, o certitudine sau poate un cuvant scris cu litere rosii pe fruntea fiecaruia inainte sa respiram pentru prima oara aerul vietii.Fiecare om e predestinat, asa cred eu.
Raiul este un loc guvernat de Dumnezeu. el fiind izvorul tuturor bunatatilor nu are ce rau sa fie acolo.fiindca satan numai ce a gandit in contradictie cu Dumnezeu si a si fost aruncat din rai.deci cum nu se amesteca lumina cu intunerecul asa nu se pot amesteca raiul cu iadul. iadul este un loc unde sufletele incapabile energetic sa urce in lumina raman din vina lor pe aceasta treapta de jos unde sunt chinuite de propriile patimi, mustrari ale constiintei, ura, acesta este un loc unde nu intervine Dumnezeu fiindca daca in viata respectivul l-a negat si l-a urat nici in moarte nu poate accepta existenta lui dumnezeu. daca noi ajungem la tatal prin credinta in IIsus Hristos inseamna ca santem nascuti in IIsus Hristos care este calea adevarul si viata.deci santem nascuti in viata, si vom trai chiar daca vom muri fizic. dar cineva care traieste in pacat adica fara DUmnezeu va muri in pacat adica tot fara Dumnezeu prin propria alegere.viata sau moartea.este stapanul vietii si stapanul mortii, si initiatorul pacatului sau tatal minciunii primordiale.singuri ne alegem locul, singuri ne condamnam.de dumnezeu santem sfatuiti, de satan santem inselati.cum? alegem varianta cea mai usoara si mai placuta. a carnii.nu a sufletului. cealalta cale este la fel de usoara dar nu vrem din ignoranta si din incapatanare s-o alegem.
NimeniCuFunctie întreabă:
Adi1987 întreabă: