Wicca este cea mai eclectică religie neopăgână: deşi în principal se bazează pe tradiţiile celtice, cei care o practică îmbrăţişează de obicei şi aspecte ale altor credinţe vechi, atât europene cât şi din alte regiuni (de exemplu nativ-americane).
Tradiţia wicca merge înapoi în timp până în 1954, când Gerald Gardner a publicat prima carte despre vrăjitorie non-ficţională din lume, Witchcraft Today. Ideea că vrăjitoria încă se mai practica în Anglia a indignat opinia publică britanică şi a fost discreditată de către comunitatea academică. Astăzi wicca este probabil religia neopăgână cu cel mai mare număr de adepţi, răspândită în peste 60 de ţări.
Wiccanii pot fi monoteişti (o singură fiinţă supremă se regăseşte în toate manifestările naturii), duoteişti (Zeul şi Zeiţa întruchipează aspectele masculin şi feminin ale naturii), politeişti (zei şi zeiţe din panteonurile celtic, germanic, grecesc, roman etc.
Cu toate ca pot avea foarte multe denumiri, Zeiţa şi Zeul sunt intotdeauna aceeaşi persoană. Sunt întruchiparea naturii, nu cei care o guvernează.
Zeiţa are trei forme : Fecioara, Mama şi Bătrâna înţeleaptă, iar Zeul de Zeul Încornorat (având coarne de cerb), Regele-Zeu şi Zeul Sacrificiului.
Cu toate ca pot avea foarte multe denumiri, Zeiţa şi Zeul sunt intotdeauna aceeaşi persoană. Sunt întruchiparea naturii, nu cei care o guvernează.
Zeiţa are trei forme : Fecioara, Mama şi Bătrâna înţeleaptă, iar Zeul de Zeul Încornorat (având coarne de cerb), Regele-Zeu şi Zeul Sacrificiului.
Wicca este un sistem spiritual care incurajeaza gandirea libera a fiecarui individ in parte; o religie politeista, animista si panteista, toleranta, ce nu are pretentia de a fi nici singura cale, nici cea mai buna. Niciodata un adevarat wiccan nu va sustine ca religia sa se situeaza mai presus decat altele. Wicca este o miscare spirituala neopagana, neunifora. Fiecare individ sau coven (grupare) e liber sa adapteze ideologia wiccana la propria sa personalitate.
Exista cateva puncte comune esentiale, intre cei ce se numesc «wicca» : - Iubirea Vietii - Iubirea si respectul Naturii, cea mai mare grija a unui wiccan fiind prezervarea ei. - Recunoasterea duala a manifestarii divine. - Viata in armonie cu sine si mediul inconjurator. Wicca incurajeaza intelegerea naturii pe care o vede ca manifestare a Divinitatii (natura este Mama Terra animata si incalzita de energiile solare), si invata ca fiecare este responsabil de actiunile sale. Un wiccan va incerca sa aduca omagiu vietii prin toate manifestarile sale, vizibile sau invizibile, si va vedea Natura ca pe o creatie Divina.
Elementele pamant, apa, aer si foc sunt recunoscute ca fiind la baza oricarei creatii, prin intelegerea acestor elemente obtinand intelegerea esentei naturii si esenta propriei vieti. Astfel, wicca este o religie, o filosofie, magie şi un mod de viata.