Este o boală cronică a sistemului osos care apare în general la articulaţiile coloanei vertebrale.
Debutul periferic se referă la faptul că sunt atacate mai întâi articulaţiile periferice zonei, adică şold, umăr, sau chiar genunchi.
Spondilita anchilozanta este o forma de reumatism articular inflamator cronic, care afecteaza cu predominanta persoane de sex masculin, de varsta tanara (boala incepe între 15 si 35 de ani).
Daca poliartrita reumatoida este reumatismul inflamator caracterizat prin lezarea articulatiilor periferice, in spondilita anchilozanta au loc atingeri ale coloanei vertebrale (desi afectarea articulatiilor din periferie nu este o raritate în aceasta boala).
In trecut, boala era putin cunoscuta si diagnosticata cu mare intarziere, in etapa unor leziuni intinse, cu deformari ale coloanei vertebrale si cu prinderea articulatiilor proximale (umeri si solduri), care determinau un important grad de invaliditate.
Astazi, gratie progreselor realizate în medicina, boala este mult mai bine cunoscuta, iar diagnosticarea ei precoce, in etapa modificarilor inflamatorii reversibile, este perfect posibila.
Bineinteles, pentru realizarea acestui deziderat este necesara cooperarea bolnavilor si prezentarea lor la medic la primele semne de boala.
Care sunt primele manifestari ale spondilitei anchilozante? Care este evolutia ulterioara a acestei boli?
Primele simptome sunt constituite de durerile din regiunea lombara aparute la un pacient tanar, de sex masculin de obicei; aceste dureri sunt persistente si se intensifica cu timpul, devenind tot mai suparatoare.
Ele nu dispar in repaus, ba chiar se pot intensifica in timpul noptii (mai ales în a doua jumatate), impiedicandu-l pe bolnav sa se odihneasca.
Durerile lombare sunt prezente si dimineata, la sculare, determinand un grad de redoare a coloanei lombare si facand si mai dificila mobilizarea ei: dupa cateva ore, redoarea coloanei lombare poate diminua (in stadiul incipient al bolii).
La o parte din bolnavi durerea lombara iradiata imbraca aspectul de lombosciatica (vezi nevralgia sciatica).
Ca urmare primul diagnostic pe care medicul este tentat sa-l puna este cel de lombosciatica; trebuie sa aratam însa, ca nevralgia sciatica din spondilita anchilozanta are unele particularitati: ea poate fi de la inceput bilaterala (durerea iradiaza atat pe sciaticul stang, cat si pe cel drept) sau poate realiza tabloul clinic particular de sciatica in bascula – incepe ca sciatica dreapta, dureaza ca atare 2-3 luni, apoi continua ca sciatica stanga sau in succesiune inversa.
Spre deosebire de lombosciatica obisnuita, determinata de discopatii, sciatica din spondilita anchilozanta nu cedeaza la repaus si se intensifica în timpul noptii (ca si durerile lombare simple).
Unii bolnavi pot prezenta chiar in aceasta perioada de debut, dureri vertebrale dorsale, cu iradierea de-a lungul nervilor intercostali, de unde diagnosticul banal de nevralgie intercostala; aceste dureri se accentueaza in timpul miscarilor respiratorii ample sau prin tuse si stranut.
Altii, putin la numar, se pot adresa medicului pentru dureri si tumefactii articulare, localizate la glezne sau genunchi. Este asa-zisul debut periferic al spondilitei anchilozante (forma scandinavica de spondilita anchilozanta).
Pentru diagnosticul precoce de spondilita anchilozanta sunt bineinteles, extrem de utile cateva investigatii de laborator.
Cum tratam si cum prevenim spondilita anchilozanta?
Tratamentul spondilitei anchilozante trebuie sa fie inceput cat mai devreme.
De aceea, din nou trebuie sa repetam ca de mare importanta este prezentarea la medic dupa primele semne de boala: dureri lombofesiere persistente sau lombosciatica in bascula, cu intensificari nocturne si cu redoare matinala a coloanei vertebrale lombare.
Pe baza acestor simptome medicul se orienteaza catre o spondilita anchilozanta si efectueaza unele investigatii de laborator (radiografia de bazin si de coloana dorsolombara, V.S.H, antigenul HLA -B27) pe baza carora se pune diagnosticul de certitudine si se începe tratamentul.
Scopul tratamentului va fi de a combate durerea, redoarea articulara, de a imbunatati postura coloanei vertebrale si functionalitatea respiratorie, de a preveni complicatiile (determinarea oculara este grevata de riscul orbirii!; de asemenea si complicatiile cardiovasculare sau osteoporotice nu sunt de neglijat).
Exercitiul fizic ramane tratamentul cardinal al spondilitei anchilozante, inaintea tuturor celorlalte forme curative.
O mare importanta o are tratamentul igieno-dietetic si cel balneofizical si kinetoterapic.
Cultura fizica medicala reprezinta unul din principalele mijloace de tratament; in spondilita anchilozanta miscarea este mai valoroasa decat orice medicament. Se recomanda gimnastica medicala, continuarea activitatii profesionale, practicarea sportului (inot, ciclism etc) cu evitarea traumatismelor. Bolnavii vor pastra repausul în timpul puseelor evolutive, mai ales daca sunt afectate si articulatiile membrelor inferioare; acest repaus va fi de scurta durata, atat timp cat bolnavii sunt febrili, inapetenti si cu dureri vertebrale si articulare mari.
Repausul la pat se va realiza pe un pat tare. In permanenta (nu numai cand se gasesc într-un puseu evolutiv) bolnavii se vor odihni pe un pat dur, fara perne, pentru a nu predispune la consolidarea unor atitudini vicioase, in flexie, a coloanei cervicale de care am amintit.
In timpul verii sunt extrem de utile curele heliomarine pe litoral; influenta soarelui, a apei din lacul Techirghiol, de exemplu, atmosfera marina, nisipul cald, miscarea, inotul, sunt deosebit de favorabile.
In orice anotimp sunt utile curele balneare in statiunile cu profil de reumatologie de pe litoral (Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia) si din tara (Felix, Herculane etc).
Dieta va fi bogata si echilibrata; cand i se administreaza bolnavului anumite medicamente (de exemplu AINS), dieta va contine mai putina sare.
Tratamentul medicamentos trebuie sa fie intens si perseverent, de lunga durata; prin tratamentul medicamentos combatem inflamatia ligamentelor si articulatiilor coloanei vertebrale, oprind evolutia catre leziunile calcifiante si anchilozante; un tratament efectuat in primele stadii ale bolii impiedica producerea acestor leziuni, in timp ce unul tardiv este inutil.
Pe primul plan se situeaza medicamentele antiinflamatoare.
Tratamentul de atac il realizam deseori cu derivatii de fenilbutazona (Tomanol, Perclusone, Ketazon), fie in drajeuri, fie cu injectii intramusculare; tratamentul de atac efectuat cu doze suficient de mari dureaza 2-4 saptamani. Tratamentul de intretinere se face cu doze mai mici, timp de mai multe luni, în functie de evolutie; cand bolnavul este subfebril si are dureri vertebrale, cu V.S.H. accelerata, inseamna ca inflamatia caracteristica bolii este prezenta si de aceea tratamentul antiinflamator este necesar.
Un alt mijoc de tratament antiinflamator al spondilitei anchilozante îl constituie indometacina; doza de atac este de 3-6 capsule/zi, eventual si un supozitor seara la culcare, iar tratamentul de intretinere se realizeaza cu 2-3 capsule/zi.
Obisnuim sa folosim pentru tratamentul de atac cel mai puternic antiinflamator, adica derivatii de fenilbutazona, iar tratamentul de intretinere îl realizam cu indometacina, care are o toleranta superioara.
Cred ca este bine sa amintim ca fenilbutazona, care este antiinflamator eficace, are, din pacate, numeroase efecte secundare: retentie hidrosalina, redesteptarea unui ulcer gastroduodenal (asocierea cu un antisecretor de timpul inhibitor de pompa protonica-Omeprazol, sau blocant al receptorilor H2 este obligatorie în orice terapie cu AINS de cursa lunga), accidente hematologice, efecte toxice renale sau hepatice.
De aceea, tratamentul cu derivatii de fenilbutazona (fenilbutazona a fost scoasa din uz) nu trebuie efectuat decat la recomandarea medicului, care tine seama de contraindicatii, recomanda bolnavului anumite masuri (de exemplu regim hiposodat) si efectueaza periodic controlul clinic si de laborator (examenul hematologic si examenul sumar de urina) pentru depistarea imediata a eventualelor efecte adverse.
Tratamentul cu indometacina este grevat de riscuri mai mici; totusi, si indometacina poate determina dureri de cap, dureri de stomac, diaree, reactii alergice cutanate (urticarie), redesteptarea unui ulcer gastroduodenal.
In tratamentul spondilitei anchilozante nu folosim hormonii corticosteroizi, care sunt mai eficienti decat fenilbutazona si indometacina, decat în cazuri deosebite, rezistente, si folosind preparate si cai de administrare deosebite. Corticoizii mai pot fi folositi si în terapia manifestarilor articulare periferice, rebele la terapia uzuala prezentata mai sus.
Putem folosi aspirina sau antiinflamatoarele nesteroidiene fie clasice (de tipul Brufenului sau Padudenului), fie de tip inhibitori selectivi COX2, de tipul Meloxicam-ului, sau specifici (Vioxx, Celebrex).
Reamintim, de asemenea, necesitatea ca tratamentul antiinflamator sa fie efectuat pe perioade lungi de timp, de mai multe luni sau – la nevoie – chiar de ani.
Ca si in poliatrita reumatoida, si în S.A. sunt deosebit de importante medicamentele remitive, de tipul Sulfasalazinei (Salazopirinei) – in special în formele determinate cu complicatii oculare, fie Metotrexat-ului, fie alte medicatii, recent blocantii TNFa de tipul Etanerceptului (preparatul Enbrel) sau Inflixmab-ului (Remicade) fiind extrem de eficace în aceasta boala, asa cum au aratat studiile efectuate de renumiti cercetatori.
Prevenirea spondilitei anchilozante este dificil de realizat, intrucat cauzele acestei boli nu sunt inca pe deplin cunoscute, asa cum am aratat mai sus.
Tratamentul corect al diverselor infectii, adoptarea unor mijloace adecvate dupa diversele traumatisme, evitarea expunerilor indelungate la frig si umezeala constituie masuri cu caracter profilactic.
Adevaratul tratament profilactic il constituie depistarea bolii in stadiul incipient, intrucat tratamentul instituit în acest stadiu, oprind evolutia invalidanta a bolii, constituie un adevarat tratament profilactic.