Ce reprezinta/semnifica semiluna/nele de pe stema Romaniei?

Vezi aici stemele Romaniei din toate timpurile si gasesti si raspuns la intrebarea ta :
http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/14/heraldica-romaniei/
sper ca merit fundita.

Zau nu inteleg "subtilitatea" intrebarii tale, cum nu am inteles-o nici pe a unuia care postase pe "Stiinta si Filosofie"intrebarea daca e normal sa aiba penisul decalotat complet...

Bună! Semiluna semnifică emblema Crucii Roşii Române care a fost adoptată în 1929.Pa,pa

Bună! Ce răspuns stupid am dat mai devreme, scuze.Semilunele de pe stemă reprezintă pe principalii domnitori ai României.Pa,pa

Pentru toate popoarele, stema ţării – semnul heraldic suprem – are o importanţă deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria ţării, prin intermediul ei tradiţia rămâne veşnic vie, iar semnificaţia ei trezeşte sentimentul naţional.

Pentru toate popoarele, stema ţării – semnul heraldic suprem – are o importanţă deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria ţării, prin intermediul ei tradiţia rămâne veşnic vie, iar semnificaţia ei trezeşte sentimentul naţional.

În multe steme naţionale, elementele constitutive sunt fidele trecutului istoric naţional, fiind recunoscute unanim de toţi cetăţenii. Asemenea simboluri nobile nu sunt fundamentate doar prin legi şi decrete. Ele sunt, în aceeaşi măsură, chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor cetăţenilor, dar, mai ales, transmise din generaţie în generaţie, reflectă pentru state cu veche tradiţie, cum este şi cazul Principatelor româneşti, simbolurile legendare ale începuturilor lor istorice.

Spre deosebire de ţările Europei apusene, unde documentarea stemelor este relativ bogată, existând inclusiv numeroase izvoare scrise şi ilustrate (Armoriale), pentru Ţările Române izvoarele sunt incomparabil mai puţine şi, iniţial, aproape exclusiv de ordin sigilar. Acest tip de document, pe lângă posibilitatea pierderii unor detalii datorită deteriorărilor frecvente ale sigiliilor, are dezavantajul de a nu prezenta culorile diferitelor elemente heraldice ce compun stema.

Ţara Românească

Stema de stat a ţării Româneşti este cunoscută pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIV-lea pe un document emis la 20 ianuarie 1368 de domnitorul Vladislav I (Vlaicu Vodă) şi consistă dintr-o pasăre heraldică (vultur) cu capul conturnat, având la dreapta o cruce şi la stânga o stea şi o lună, crai-nou, totul înscris într-un scut de tip francez vechi; piesa sigilară fiind destul de deteriorată, amănuntele heraldice se pot determina abia pe o pecete absolut asemănătoare din 1390. Fără nici o îndoială această stemă este mai veche decât prima ei atestare, datând cel puţin din vremea domniei lui Basarab I, primul domnitor al ţării Româneşti. Este logic să se presupună că acel anonim "Rex Valachorum" de la sfârşitul secolului al XIII-lea, al cărui stemă personală – scut cu primul câmp fasciat în roşu şi aur, reprodus pe Armorialul Wjmbergen, este un inaintaş al Basarabilor, al căror armorial familial este identic a avut şi o stemă a formaţiunii statale pe care o conducea şi că aceasta avea aceleaşi elemente heraldice majore (vultur cu capul conturnat, cruce, stea) ca şi cea documentată în secolul al XIV-lea pentru ţara Românească. Pentru originea veche – de la începutul secolului al XIII-lea, atât a stemei Basarabilor, cât şi cea a viitoarei Ţări Româneşti pledează mai multe argumente. Pentru stema de familie a primei Case domnitoare româneşti este clar că ea nu a putut să fie concedată de regii Ungariei, ca suzerani ai teritoriului sud-carpatic, deoarece culorile Basarabilor (aur cu roşu) sunt superioare celor ale stemei maghiare arpadiene (argint cu roşu), ceea ce face evident faptul că stema strămoşilor Basarabilor este veche şi obţinută independent faţă de coroana maghiară. Este de semnalat şi asemănarea stemei Basarabilor cu cea a Asăneştilor de la sudul Dunării, ambele având, probabil, origini comune.

Stema de stat muntenească este, foarte probabil, ilustrarea unui fapt istoric – real sau imaginar – aşa cum sunt majoritatea stemelor create în această perioadă. Din păcate, legenda care a stat la baza ei nu s-a transmis, aşa cum a fost cazul pentru stema Moldovei. Îmbinarea celor două elemente cheie ale stemei, a vulturului – pasăre specifică zonei de munte – şi a crucii pare să indice două lucruri: primul, ar stabili locul geografic al formaţiunii respective, în zona montană, foarte probabil pe ambele versante ale Carpaţilor meridionali, în jurul defileului Oltului. Al doilea element major, crucea, iniţial redată separate, apoi ţinută în cioc de vultur sau acvilă, ar putea însemna că acest simbol creştin (adus sau arătat legendar de vultur) a fost preluat (însuşit) de către conducătorul local într-o luptă dată împotriva unor necreştini; aceasta ar exclude "naşterea" stemei muntene ca urmare a unui conflict cu maghiarii şi ar presupune fie o luptă cu forţe cumane încă necreştinate, fie cu tătarii. ţinând cont de victoria obţinută de forţele româneşti din această zonă împotriva hoardelor tătare aflate în retragere (1242) este extrem de posibil ca tocmai acest eveniment să fi stat la baza legendei ce a dus la crearea stemei viitoarei ţări Româneşti. Pentru vechimea mare, cu un secol în urma primei dovezi sigilografice pe care o avem, ar mai putea pleda încă un element: stemele de pe sigiliile din secolele al XIV-XV-lea au pasărea conturnată redată în chip de vultur (şi doar treptat, spre sfârşitul secolului al XV-lea, ea se transformă şi capătă înfăţişarea de acvilă, pe când, pe emisiunile monetare ale aceleiaşi perioade, pasărea apare de la început sub formă de acvilă (XVIII/1), aşa cum se vede şi pe dinarii bătuţi sub acelaşi Vladislav I (1364-1377). Este bine de ştiut că sigiliile se schimbă mai greu, au o tendinţă de conservare a formelor mai vechi, pe când pe emisiunile monetare elementele heraldice reproduse sunt de "ultimă oră". Pe lângă variaţia în aspectul păsării, de la vultur spre acvilă, la un moment dat cu tendinţa de transformare în corb, ar mai fi de remarcat şi transformarea coifului pe care este plasată acvila (XIX/4a) în munţi (VI/2). Este posibil ca realizarea mai neclară, pe unele emisiuni monetare, a coifului legată de o transmitere orală, legendară, a evenimentului care a dus la crearea stemei, să fi dus la "interpretarea" coifului drept munte şi redarea ca atare a acestuia pe steme. În decursul timpului elementele componente ale stemei îşi schimbă înfăţişarea, evoluează. Spre exemplificare, exceptând forma şi tipul pasării şi a crucii, amintim de modificarea tipului de scut de cel de tip francez vechi, la cel central-european (cu vârful rotunjit), apoi la cel de tip francez modern, trecând apoi în cel de tip renascentist (IV/6) ş.a.m.d. Un element foarte important al stemei valahice care trebuie reţinut este coroana princiară care începe să fie aşezată pe capul acvilei, de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Pornind de la stema sigilară din 1579 (VII/3) a domnitorului Petru Cercel, tot mai mulţi domnitori (de la Mihai Viteazul şi urmaşii săi direcţi până la domnitorii fanarioţi ai secolului al XVIII-lea) vor pune acest simbol al suveranităţii pe stemele ţării (VII/2, VII/6, XIII/4, X/6, XIII/6). Trebuie semnalată, de asemenea, apariţia unui nou element heraldic, a leilor afrontaţi care susţin scutul. În prima jumătate a veacului trecut, stema Munteniei se transformă în emblemă, prin dispariţia scutului; acvila românească ajunge să fie înfăţişată, obişnuit, cu aripile larg desfăcute, cu crucea în cioc, încoronată, ţinând în ghiare spada (sau sabia) şi sceptrul (sau buzduganul) (XIV/4, XV/l, XV/2).

În 1848, guvernul revoluţionar va menţine ca stemă a statului acvila încoronată, care ţine în cioc crucea şi în ghiare spada şi sceptrul (XVII/1) sau care stă pe un trofeu (XVII/3). Acelaşi simbol heraldic se menţine până la înfăptuirea Unirii Moldovei cu ţara Românească, prin dubla alegere ca domnitor, la 5 şi 24 ianuarie 1859, a colonelului Alexandru Ioan Cuza (XVIII/5), când simbolul heraldic al noului stat va prelua stemele Munteniei şi Moldovei.

Moldova

Stema Moldovei, capul de bour căruia îi este asociat o stea, o lună, crai-nou şi o floare, pare a fi şi ea de origine mai veche decât prima sa atestare documentară, tot sigilară, datând din 1387, dar, ca şi în cazul ţării Româneşti, abia sigiliul de pe hrisovul din 30 martie 1392 dat de domnitorul Roman I Muşat este suficient de clar pentru a se desluşi toate amănuntele (XXV/1). Aceeaşi stemă, cu capul de bour având coarnele recurbate în afară, apar şi pe mondele emise de Petru I Muşat, în 1377 (XXXV/2a). Începând din anul 1409, coarnele bourului îşi modifică înfăţişarea, fiind curbate înăuntru, amănunt care se va păstra întocmai în toată evoluţia istorică a stemei; tot acum se modifică şi forma stelei, care va avea cinci colţuri nu şase, trandafirul plasat la stânga botului va fi redat cu petale, un globular (XXV/3) semiluna rămânând sub aceeaşi formă. Este de menţionat că scutul stemei este încadrat într-un chenar cu şase lobi. În decursul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, stema Moldovei rămâne aproape neschimbată, cele mai semnificative modificări fiind cele ale formei scutului. Pentru prima dată la 1563, sub domnia lui Despot-Vodă, scutul apare suprapus de o coroană princiară deschisă (XXV/4). Din secolul al XVII-lea, coroana princiară, ca simbol al puterii suverane, va fi redată chiar deasupra coarnelor, asociată, de multe ori, cu celelalte două simboluri ale puterii: spada şi buzduganul

(XXIX/1, XXIX/4, XXXI/1). Este de semnalat că, începând cu domnia lui Vasile Lupu, steaua care flanca, la stânga, botul bourului, se transformă în soare. În secolul al XVIII-lea, chiar dacă elementele heraldice vechi rămân în esenţă aceleaşi, stema devine tot mai încărcată cu ornamente exterioare, în special trofee cu arme variate (XXX/2) sau este susţinută de lei rampanţi (XXVII/5). La începutul secolului al XIX-lea, stema cu capul de bour va fi aşezată pe un manton de purpură căptuşit cu hermină (XXXI/4). Sub domniile lui Mihail Sturza cât şi ale lui Grigore Alexandru Ghica, se constată tendinţa de a se modifica aspectul animalului heraldic, bourul tradiţional fiind înlocuit cu zimbrul (XXXIV/4, XXXIV/6) iar scutul apare încadrat între doi delfini afrontaţi.

Unirea Principatelor va duce, într-o primă etapă, la alăturarea simbolurilor heraldice ale ţării Româneşti şi Moldovei, fără a se crea o nouă stemă iniţial, prioritatea (locul din stânga) a revenit bourului sau zimbrului Moldovei (LXI/3, LXI/4) apoi abia acvilei muntene. Această dispunere a simbolurile heraldice moldovene şi muntene este evidenţiată şi la prima stemă, instituită oficial la 9 februarie 1861 (LXII/3) cu observaţia că aici acvila Ţării Româneşti apare neîncoronată, pe când în majoritatea reprezentărilor oficiale ale stemei, ea continuă să fie redată încoronată, conform tradiţiei (LXII/5, LXIV/6). Trebuie subliniat faptul că această stemă oficială nu este respectată şi că pe aproape toate actele oficiale, portrete ale domnitorului Cuza, servicii de veselă comandate de domnitor ş.a.m.d., stema ţării este redată diferit. În general ea este înfrumuseţată şi înnobilată prin plasarea celor două scuturi alăturate şi încoronate (uneori chiar cu o coroană regală, nu princiară) prin plasarea lor pe o mantie de purpură căptuşită cu hermină, scuturile fiind flancate de doi delfini afontaţi.

@zdrangoi nu, nu meriti, mai citeste odata, google toata lumea stie sa-l foloseasca, eu vreau parerile voastre