În acest text virgula are două roluri.
O dată, de a face o pauză în vorbire.
A doua oară, de a separa un substantiv în cazul vocativ, "domnule", de restul propoziţiei.
În textul pe care ni-l prezinţi tu, după cuvîntul " domnule " trebuia pus semnul exclamării (!).
Notă: în această propoziţie predicatul nu există. El se subînţelege dintr-o propoziţie anterioară.
Notă: ca să ţii minte!
Întotdeauna, substantivul în cazul vocativ se separă de restul propoziţiei prin virgulă.
Dacă e la începutul propoziţiei virgula se pune după sub stantivul în cazul vocativ.
Ex. : -Domnule, am primit cumva o scrisoare?
Dacă substantivul în cazul vocativ e undeva pe la mijlocul propoziţiei, virgula se pune şi înainte şi după substantivul în cazul vocativ.
Ex.: - M-am prezentat, domnule, la cerinţa Dumneavoastră!
Dacă substantivul în cazul vocativ se află la sfîrşitul propoziţiei, virgula se pune înaintea substantivului în cazul vocativ.
Vezi exemplul tău.
În toate aceste genuri de propoziţii, care fac parte dintr-un dialog, înaintea propoziţiei se pune liniuţa de dialog.
Răspunsul daniellei nu este corect. Nu este cazul de nici o "incidentă". Avem doar o singură propoziţie şi nu mai multe.
În cazul unei propoziţii, acea construcţie incidentă se des parte, e adevărat, prin virgule, dar nu e cazul acestei situaţii.
Iată un exemplu:
Vasile, prietenul meu, e în clasa a VI -a. Acest "prietenul meu" este într-o situaţie incidentă şi în acest caz se numeş te "apoziţie" sau "atribut apoziţional".
Virgula marchează grafic pauzele scurte din vorbire, precum şi intonaţia şi ritmul.
Funda?
Am uitat să te întreb: Despre care pronu
me personal spui tu că urmează?
Acest " domnule " e un sbstantiv în cazul vocativ şi în niciun caz pronume personal.
Pronumele personale în limba română sînt: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele.
Cu formele lor flexionate.
Atît!