Nu se intampla nimic, dar cel mai bine e sa vorbesti cu dirigintele ca sa stie de ce nu vii (o sa inteleaga avand in vedere situatia ta).
Nu e problema, daca nu vrei nu te duci tot anul, nu te pot obliga si nu au ce-ți face.
Pai depinde si de ce clasa esti. Eu pe clasa a 9-a cand trebuia sa fiu cam prezent pentru ca..mna, prima zi de liceu, prima saptamana, colegi si profesori TOTAL schimbati.e cam aiurea sa nu te prezinti. Pe a 8-a, a 7-a mai zici, dar pe a 9-a cand incepi "o viata noua" ar trebui sa o cam faci, dar cu toate astea, eu nu am mers primele doua saptamani pana nu mi-a zis un coleg ca au adus catalogul si doar am fost vazut putin mai prost de profesori, insa la final de clasa a 9-a toti profesorii ma iubeau ) Asa ca daca iti e de ce zice lumea, mergi, daca nu, stai acasa bine mersi
Asta cu „și-așa nu-i făcut catalogul" ți ne fiecare școală. Cel mai simplu e să-ți faci rost de scutire, sau îți poți folosi zilele de scutire ale părinților (3 zile pe semestru - cred). E posibil să nu te alegi cu 30 de absențe, dar de miercuri cred că se vor pune absențele (într-un catalog provizoriu, sau în cataloagele personale).