Este subiectul 2 de pe structura unui examen de bacalaureat la română, nu?
Cel mai probabil e o poezie, cam la acelea am întâlnit asemenea cerință. Ce îți cere mai exact e să identifici tema fragmentului dat și să o justifici prin argumente coerente. După ce ai remarcat tema, identifică și motivele literare (dacă este vorba de poezie) prin care se reflectă acea temă în operă. Ce sunt motivele literare? Un fel de mici "ajutoare" care conturează tema principală. Ca să îți dau un exemplu, în poeziile lui Eminescu, știi bine că tema centrală este aproape tot timpul iubirea. Motivele literare sunt reprezentate de natură (aici dai exemple de figuri de stil, metafore, personificări, epitete). Practic, prin toate acele figuri de stil se creează spațiul în care se poate desfășura tema, iubirea.
Dacă nu este vorba de o poezie, ci de un fragment narativ, aparținând genului epic, identifici tema centrală a textului și o exemplifici prin scenele semnificative din acel text, argumentând părerea.
Sunt de părere că asemenea cerințe la bac îți pun în mișcare cunoștințele generale despre felul în care sunt scrise operele, te fac sa gândești și să te transpui în pielea autorului, pentru a putea înțelege sentimentele acestuia în momentul scrierii.
Mult succes!
Curiosul999 întreabă: