Exploratorul Ferdinand Magellan a numit insula asa dupa focurile populatiei amerindiene native pe care le putea vedea din larg.
A rezistat in conditii de neimaginat pentru a cobori pe "culmea" sudica a planetei, in Tierra del Fuego, pe traseele exploratorului "aventurier" Popper
Dupa ce a infipt drapelul Romaniei intre crestele ascutite ale Anzilor, s-a deplasat in genunchi cateva sute de metri, altfel vantul l-ar fi zvarlit in prapastie. Indurand clima "draceasca" a regiunii, a ajuns aproape de Artartida, limita "de jos" a globului pamantesc. Nu foarte departe de Polul Sud, in marginea Patagoniei. La capatul lumii.
DUPA POPPER. Profesorul universitar Gheorghe Romanescu a reusit sa refaca traseele expeditionare ale romanului Iuliu Popper, cel care prin demersul sau a contribuit la punerea bazelor noii Argentine. "Nu exista tratate de istorie care sa nu-l aminteasca, este personajul mioritic caruia i s-au dedicat cele mai multe carti". Filmografia l-a inclus in scenarii, lumea stiintifica ii respecta denumirile topografice.
FILARET DE ARGENTINA. A mers pe urmele singurului roman ale carui toponime au facut sa fie inscriptionate pe hartile altor state denumiri romanesti. Datorita romanului evreu Iuliu Popper exista in Tara de Foc raul si muntele Carmen Sylva, laguna Filaret (dupa numele cartierului bucurestean in care s-a nascut), promontoriul Sinai, initial Sinaia. De asemenea, exista capul si portul Popper sau Strada Iuliu Popper din Ushuaia, cel mai sudic oras al planetei, loc in care a ajuns evident si eroul nostru, geograful-explorator Gheorghe Romanescu.
DEZAGREABIL. Universitarul iesean spune ca nu i-a fost teama de nimic, desi a mers sute de kilometri cu rucsacul in spate, fara sa intalneasca vreun semen sau blanda vietate. Pentru a intelege asprimea locului, este de ajuns enumerarea a doar cateva denumiri "pesimiste" date de exploratori aflati la ananghie: Isla Desolacion, Bahia Inutil, Cabo Deception, Islas de las Furias, Bahia No Entres, Cala Retirata, si care au intarit faima de loc dezagreabil tinutului.
FEBRA AURULUI. Aur. Fata Morgana. Vreme imposibila. Ingrediente explozive. Insa cel mai fascinant este aurul. Dupa cum spunea si prea putin cunoscutul explorator roman, un firicel de aur starneste pasiuni mai mari decat posesia unor intinderi nesfarsite de pasune sau pamanturi fertile.
"Aur nu prea se mai gaseste, cu toate ca dintre aceia care cauta mai sunt destui. Eu am mers in scop profesional, sa refac traseele sale si sa vad schimbarile care s-au produs intre timp in morfologia tinutului si deja am constatat linia tarmului schimbata - era si firesc." Moldoveanul a facut si el foarte multe fotografii, ca si Popper.
PERIPETII. O muscatura de maimuta l-a bagat in spital
A VAZUT INDIA. Destinatia visata de multi dintre noi
RITUAL. Profesorul a asistat chiar si la incinerarea unui om
CARTEA PLECARII. Cum a ajuns Romanescu sa calce pe urmele lui Popper? A fost rugat sa scrie un articol despre exploratorul evreu de un coleg de la Institutul de Istorie. "Am considerat ca nu e suficient acel articol si am efectuat expeditia, dupa care am scris si o carte." A pornit increzator spre tara de la capatul lumii, denumire data dupa romanul lui Jules Verne "Farul de la capatul lumii", farul fiind de fapt Tara de Foc in apropierea Capului Horn.
TRASEUL. A ajuns cu avionul pana la Frankfurt, apoi, tot pe calea aerului, pana la Buenos Aires, dupa care a ajuns la Rio Gallegos si apoi Ushuaia. In tot acest periplu in Tara de Foc a mers pe jos sute de kilometri. Ushuaia e considerat orasul cel mai sudic de pe glob si multi vor sa ajunga acolo. "Pe timpul lui Popper, la sfarsitul secolului al XIX-lea, era mic, acum cu dezvoltarea turismului de lux s-a imbogatit si extins, sunt si hoteluri de 5 stele, vin fel de fel de personalitati pentru schi sau plimbare cu saniile la care sunt inhamati cainii husky. Este un turism special, un turism pentru bogati. Patagonia atrage si ea, prin exotism. Patagonia inseamna de fapt oameni cu picioarele lungi, un tinut ce a ramas salbatic pana astazi."
VANTUL. Specialist in geomorfologie, stiinta care se ocupa cu studiul formarii reliefului, exploratorul iesean a mers sa vada glaciatia, transformarile care au loc in relief. Salbaticie. Intinderi imense batute de furtuni, ceata din belsug si frig. In Tara de Foc nu sunt multe animale de prada, sunt insa foarte multi iepuri si cai foarte blanzi si foarte multe pasari. Un adevarat paradis al pasarilor. Si al vantului. Pe inaltimile Anzilor, acesta este un inamic redutabil. Romanescu a trebuit sa se deplaseze pe anumite sectoare pe branci, pentru ca suflul sa nu-l dezechilibreze. "Exista o zona in care vantul bate atat de puternic, incat defrisarea este masiva, intalnesti doboraturi de pom pe suprafete imense."
PUSTIETATE. A dormit in cort si, pe unde a intalnit, a tras si pe la cabane. "Pe crestele muntilor am mers doua zile fara sa intalnesc nici o vietate. Am ajuns in februarie, era zapada frumoasa pe ghetarii imensi." In toata aceasta perioada s-a hranit mai mult cu branza si ciocolate, iar la han a apucat sa guste renumitul biftec care nu se compara cu nici un altul in lume. Profesorul s-a documentat inaintea calatoriei, pentru a se descurca foarte usor pe teren, iar busola i-a fost singurul instrument de ghidare. "Am carat cu mine un rucsac de 20 kg, in care am adunat si documentele despre Iuliu Popper stranse la Buenos Aires si Ushuaia."
CEATA. A ajuns la fosta mina de aur a lui Popper. "In cele doua zile cat am stat acolo, ceata era atat de densa, incat nu am putut sa vad aproape nimic, nici macar la 10 metri. Orasul Ushuaia e cel mai important centru economic al regiunii. Acolo oamenii traiesc din turism, dar si din pescuit sau mica industrie, sunt firme care asambleaza electronice, e prezenta si firma Coca-Cola."
CONCHISTADOR. Profesorul Romanescu mergea pe jos zilnic si cate 30-40 de kilometri. Seara isi aranja cortul si se culca obosit. "Momentele de inainte de somn sunt mai dificile, pentru ca simti nevoia sa stai de vorba cu cineva, dar nu ai cu cine sau vrei sa faci ceva si nu ai ce." In cort tinea echipament prea putin sofisticat, haine, un impermeabil, lanterna, cutitul. S-a descurcat si asa. Cu un fizic modest, la catedra Facultatii de Geografie si Geologie, profesorul Romanescu arata figura unui conchistador - mai degraba al stiintei.
FOCUL, SIMBOL EXISTENTIAL
"In Tara de Foc, oriunde se afla o familie, se afla si un foc. Denumirea vine de la faptul ca in momentul cand a trecut Magellan prin zona se pare ca i-a prins pe localnici intr-o zi de sarbatoare si existau multe fumuri." - Prof. univ. dr. Gheorghe Romanescu
PROFIL
Prof. univ. dr. Gheorghe Romanescu este seful catedrei de Geografie-Fizica din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie a Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi. In 1996 a primit Premiul "Umwelt and Wohmen" al universitatilor din Karlsruhe si Kostanz, Germania. Specializari in Oceanografie (Anglia), Limnologie (Germania) si Geomorfologie (Sorbona, Franta). Are 47 de ani, este casatorit si are o fiica in anul II la aceeasi facultate. A scris 27 de carti si a sustinut zeci de conferinte in toata lumea.
INVENTATORUL POPPER
Iuliu Popper s-a nascut la Bucuresti, in 1857. La 16 ani pleaca la Paris pentru a studia ingineria. Viziteaza Siberia si Alaska. Afla ca s-a gasit aur in Tara de Foc si in 1886 pleaca in Argentina. A fost considerat cel mai mare erou al Patagoniei. In 1893 a fost gasit mort in locuinta sa, avansandu-se ipoteza otravirii. Museo del Fin del Mundo ii expune monedele, cuptorul de topit aur, harta originala publicata in 1890, patentul "colectorului de aur", albumul de fotografii, trusa sanitara personala.
alin100 întreabă: