Odata cu implinirea unui an procesul de invatare, de vorbit, de joaca, de constientizare a ceea ce face trece printr-un salt exponential. De aceea incheierea acestei perioade trebuie sarbatorita intr-un fel, iar la noi la romani exista ruperea turtei. Obiceiul vine incarcat de urari si promisiuni! Copilul isi alege de pe tava cateva obiecte si alegerea lor este o decizie care apartine numai copilului.La prima vedere asa pare! Din experienta mea, am incercat in joaca inainte, copilul va lua ce este mai colorat si mai inalt de pe tava. Asa ca puteti aseza lucrurile asa cum doriti. Destinul este pe jumatate chestie aleatoare, jocul intamplarii, si pe jumatate modul in care-ti pregatesti lucrurile!
Traditia spune ca, in special baietii sunt supusi acestui "ritual", iar fetitelor li se rupe turta deasupra capului. Si ca sa fie treaba serioasa, taiatul motului este neaparat insotit de alegerea obiectelor care vor defini viitorul copilului. Pe o tava se aseaza diferite obiecte din care copilul trebuie sa aleaga de trei ori cate unul care sa arate unde va avea noroc in viata. Cand erau parintii nostri tineri, copiilor li se puneau pe tava alimente precum sare, faina, zahar, miere pentru a fi dulci ca zaharul, lipiciosi ca mierea, buni ca sarea in bucate. In unele zone ale tarii traditia s-a pastrat nealterata, cu preponderenta la sat unde amprenta obiceiurilor rezista revolutiei tehnologice. In schimb, tinerii parinti "emancipati" din ziua de azi pun pe tava tot felul de minunatii, de la chei de masina, celulare, valuta, bijuterii la laptop-uri, chei de la casa si carduri de credit, doar doar vor influenta alegerea micutului. De faina si orez, cine sa mai stie! Iar cu cartea nu prea mai faci mare lucru in ziua de azi!
In cele mai multe cazuri motul se taie la un an, dar copiii pot avea chiar trei sau cinci ani, in functie de dorinta parintilor. Se spune ca parul nu trebuie taiat pana in acel moment, cand este impletit si legat cu o funda albastra la baieti si rosie la fetite. Dupa ce a fost taiat, se lipeste cu picaturi de ceara pe un banut, de preferat de argint. Unii parinti pastreaza motul pana creste copilul. Sunt regiuni in tara unde motul taiat se pastreaza ca amintire impreuna cu lumanarea de botez si se arata copilului cand implineste sapte ani, dupa care se ingroapa la radacina unui pom fructifer sau intr-un lan de grau, ca parul celui mic sa fie bogat. Cum nasul este maestru de ceremonii, in resedinta lui este gazduita petrecerea la care toti cei apropiati familiei se bucura impreuna de acest eveniment unic. Copilul trebuie sa defileze in hainutele daruite de nas, iar parintii, drept multumire ii dau "plocon" nasului, dupa posibilitati. Cine poate da un animal, o vadra de tarie, un sac din recolta proprie si cine isi permite o masinuta, o vila cu piscina, un sejur in insule, pe masura garderobei finului.
Pentru toti cei prezenti este o amintire frumoasa, iar pentru copil este prima ocazie in viata de a – si "scrie" viitorul cu propriile maini, fara sa isi dea seama de acest lucru. Eu si acum o mai pun pe mama sa imi povesteasca ce am ales cand mi-au taiat motul: banii, un creion si un caiet. Ai mei au fost mai indulgenti si m-au lasat sa aleg mai mult de trei obiecte, sa fie de rezerva. Atunci, m-am gandit ca n-ar fi rau sa aleg andrelele si un ciocan, caci un mester bun si o croitoreasa iscusita vor supravietui intotdeauna in vremuri grele. Asa ma consolez mereu. Daca nu voi reusi cu pixul pe hartie, voi avea intotdeauna de rezerva andreaua si ciocanul!
Turta se rupe la fata(la baiat se taie motul) la varsta de 1 an. Se zice ca se rupe in 4(ca la sf cruce) pentru ca fetita sa fie binecuvantata, se rupe deasupra capului pentru ca copilul sa se inalte atat fizic, cat si spiritual.. Cam asta e, oricum vine insotita cu o mica/ mare petrecere
Adi1987 întreabă: