Ce sete configuratia electronica a atomilor?

Configurația electronică
Comportarea chimică a atomilor este datorată interacțiunilor dintre electroni. Electronii unui atom rămân în interiorul unor configurații electronice fixate, predictibile. Aceste configurații sunt determinate de mecanica (cinematica) cuantică a electronilor în potențialul electric al atomului; numărul cuantic principal determină învelișuri electronice particulare cu nivele distincte de energie. În general, cu cât este mai înalt nivelul de energie, cu atât este electronul mai îndepărtat de nucleu. Electronii de pe cel mai îndepărtat înveliș, numiți și electroni de valență, au cea mai puternică influență în comportarea chimică a atomului. Electronii de pe învelișurile interioare, (deci nu cei de valență) joacă și ei un rol cu efecte secundare datorate ecranării sarcinii pozitive din nucleul atomic.
Un înveliș electronic poate avea până la 2n2 electroni, unde n este numărul cuantic principal al învelișului. Învelișul ocupat cu cel mai mare n este învelișul de valență, chiar dacă acesta ar avea un singur electron. În cea mai stabilă stare, de bază, electronii unui atom vor umple învelișurile acestuia în ordinea crescătoare a energiei. În unele circumstanțe, un electron poate fi excitat pe un nivel de energie mai mare (electronul absoarbe energie de la o sursă externă și sare pe un înveliș mai înalt) lăsând un loc „gol" în învelișul energetic inferior. Electronii unui atom excitat vor cădea în mod spontan pe nivelul inferior, emițând energia excedentă sub formă de fotoni, până la revenirea la starea de bază
Pe lângă numărul cuantic principal n, unui electron i se mai asociază încă trei numere cuantice: numărul cuantic secundar l (număr cuantic azimutal, ce descrie momentul unghiular orbital), numărul cuantic magnetic m (ce descrie direcția vectorului moment unghiular) și numărul cuantic de spin s (ce descrie direcția momentului unghiular intrinsec al electronului). Electronii cu valori diferite pentru numerele cuantice l și m au învelișuri distincte, evidențiate prin notația spectroscopică (configurații s, p, d și f). În cei mai mulți atomi, orbitalii cu numere l diferite nu sunt degenerate exact ci separate printr-o structură fină. Orbitalii cu numere m diferite sunt degenerate dar pot fi separate doar aplicând un câmp magnetic, ceea ce se numește efect Zeeman. Electronii cu numere s diferite prezintă diferențe energetice foarte slabe, caracterizând așa-numita structură (despicare) hiperfină.
Structura atomului

În chimie și fizică, atomul (în limba greacă aτομος înseamnă "indivizibil") este cea mai mică particulă posibilă care încă mai păstrează proprietățile chimice ale unui element (chimic). Dacă, inițial, cuvântul atom însemna cea mai mică particulă indivizibilă, mai târziu, după ce termenul a căpătat o semnificație precisă în știință, atomii au fost găsiți a fi divizibili și compuși din particule și mai mici, subatomice.
Cei mai mulți atomi sunt compuși din trei tipuri de particule subatomice care guvernează proprietățile lor externe:
electronii, care au o sarcină electrică negativă și sunt cele mai puțin masive particule subatomice;
protonii, care au o sarcină electrică pozitivă și sunt de aproape 1836 ori mai masive decât electronii;
neutronii, care nu au sarcină electrică și care sunt de aproximativ 1839 ori mai masivi decât electronii.
Protonii și neutronii creează un nucleu atomic dens și masiv, ei fiind numiți și nucleoni. Electronii formează un larg nor electronic ce înconjoară nucleul.