Atlantida (în greacă, Ἀτλaντὶς νῆσος, "insula lui Atlas") este numele unei insule legendare menționate pentru prima oară în două dialoguri ale lui Platon, Timaios și Critias.[1]
În relatarea lui Platon, Atlantida era o putere navală, cu baza pe o insulă sau continent aflată dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), care a cucerit regiuni întinse din Africa și Europa de Vest. După o încercare eșuată de invadare a Atenei, Atlantida s-a scufundat în ocean. Acest eveniment s-ar fi petrecut cu 9.000 de ani înainte de Solon (aproximativ 9.500 î.Hr.)
Atlantida din dialogurile lui Platon este de obicei considerată un mit creat de acesta pentru a-și pune în evidență teoriile sale politice. S-a avansat ipoteza că sursele de inspirație se află în momente din istorie, ca erupția de pe Thera sau războiul troian, ori din evenimente contemporane lui, ca distrugerea așezării Helike în 373 î.Hr. sau invazia eșuată a Siciliei de către atenieni din 415 - 413 î.Hr.
Posibila existență a unei Atlantide reale a fost intens dezbătută încă din antichitate, dar a fost de obicei respinsă. Puțin cunoscută în evul mediu, legenda a fost redescoperită de umaniști în perioada modernă. În prezent, Atlantida se regăsește în cultura populară, de la opere științifico-fantastice la filme și jocuri video, iar studiul existenței sale face obiectul unei noi științe, numită atlantologie.
Relatarea lui Platon
Primele referințe cunoscute la Atlantida se află în dialogurile lui Platon Timaios și Critias, scrise în 360 î.Hr. Un participant la dialog, Critias, discipol al lui Socrate, este cel care povestește legenda Atlantidei. Din motive necunoscute, Critias a rămas neterminat, și s-a speculat că ar fi primele două dintr-o trilogie, care ar mai conține și un al treilea, Hermocrate[2].
În Timaios, Critias, relatează ceea ce un preot egiptean i-ar fi spus lui Solon într-o călătorie a acestuia în Egipt. După spusele sale, egiptenii au cunoștințe istorice ce se întind cu mult înapoi în timp, ei știind fapte din istoria Atenei necunoscute însăși atenienilor. Mai departe, el afirmă că Atena a reușit să învingă o armată invadatoare numeroasă, venită de pe o insulă aflată în Oceanul Atlantic, ce era "mai mare decât Asia[3] și Libia la un loc". La scurt timp după victorie, în urma unor catastrofe naturale, întraga armată ateniană a fost distrusă, iar insula Atlantida s-a scufundat în ocean.
În Critias, dialog rămas neterminat, sunt prezentate în detaliu istoria, geografia și cultura Atlantidei, în paralel cu istoria, organizarea socială și cultura vechilor atenieni. După Critias, în vechime zeii și-au împărțit între ei pământul, Atlantida fiind atribuită lui Poseidon. Poseidon s-a îndrăgostit de o muritoare numită Clito de pe această insulă, cu care a avut 10 copii. Cel mai mare, Atlas, a dat numele regiunii, și a devenit primul rege al ei. În continuare, Critias descrie geografia insulei în detaliu, amintind de bogățiile naturale, de climatul blând, și de construcțiile monumentale ale atlanților. Dă apoi detalii despre organizarea socială a atlanților, și despre obiceiurile lor. Amintește apoi de prezența naturii divine în atlanți, care i-a făcut să respecte normele etice și să ducă o viață dreaptă. Totuși, susține că această natură divină s-a tot redus, ca urmare a amestecului cu muritorii de rând, și atlanții au devenit mândri și au început să încalce legile. Zeus, văzând acestea, i-a adunat pe zei în jurul său pentru a le vorbi. În acest punct, dialogul Critias ia sfârșit, și nu se știe ce urmează.
Abordări ale problemei Atlantidei în istorie
În antichitate
În afară de cele două dialoguri ale lui Platon, nu mai există alte surse primare antice despre Atlantida, lucru care înseamnă că fiecare menționare a ei are la bază textele lui Platon.
Atlantida a fost considerată ficțională de mulți filozofi antici, cum ar fi Aristotel (după Strabon)[4]. Alții au considerat-o o relatare bazată pe un fapt real.[5] Filozoful Crantor, un discipol al lui Xenocrate, care era la rândul lui discipol al lui Platon, a încercat să demonstreze existența Atlantidei. Comentariul său asupra lui Timaios s-a pierdut, dar un alt istoric, Proclus, relatează călătoria acestuia în Egipt, la trei sute de ani după Solon. La templul lui Neit din Sais el ar fi găsit coloane acoperite de hieroglife, în care istoria Atlantidei apărea așa cum o relatase Platon.[6]
Tot Proclus citează un text din Etiopica[7] scrisă de Marcellus, care ar fi menționat că în trecut existau în Oceanul Atlantic șapte insule consacrate zeiței Persefona și alte trei insule uriașe, consacrate lui Hades, Amon și respectiv Poseidon. Insula Atlantida, consacrată lui Poseidon, era cea mai mare, și deținea supremația peste toate celelalte.[8] Marcellus nu a fost identificat până în prezent.
Relatarea lui Platon a fost sursă și pentru imitații parodice: istoricul Teopompus din Chios descrie un ținut în ocean numit Meropis. Această descriere, inclusă în Cartea a opta din Philippica, conține un dialog între regele Midas al Frigiei și Silene, în care acesta din urmă prezintă locuitorii insulei ca având talia dublă față de cea a oamenilor obișnuiți și care trăiesc de două ori mai mult. Ei locuiau în cetăți uriașe, și ar fi trimis a armată de zece milioane de luptători pentru a cuceri Hyperborea, însă când au aflat că aceștia, inferiori în ochii lor, erau cei mai norocoși oameni de pe pământ, au renunțat la planurile lor.[9]. Heinz-Günther Nesselrath a afirmat că acestea și alte detalii ale poveștii lui Silene reprezintă o exagerare a relatării Atlantidei, pentru a ridiculiza ideile lui Platon.[10]
Zoticus, un filozon neoplatonist din secolul al III-lea d.Hr. a scris un poem epic pe baza relatării lui Platon.[11]
Istoricul Ammianus Marcellinus, în secolul al IV-lea d.Hr., a scris, bazându-se pe o operă pierdută a lui Timagenes, un istoric din secolul I î.Hr., cp druizii din Galia susțin că unii locuitori ar fi migrat din ținuturi îndepărtate. Această relatare a fost interpretată ca descrierea sosirii unor refugiați în urma scufundării Atlantidei; afirmația lui Ammianus " Drasidae (druizii) spun că o parte a populației este indigenă(băștinașă), dar alții au migrat din insulele și ținuturile de dincolo de Rin" (Res Gestae 15.9), a fost interpetată de alții ca indicând sosirea acestor imigranți din nord și est, nu din Oceanul Atlantic, aflat la vest.[12]
În evul mediu
În evul mediu, relatările despre Atlantida lipsesc aproape complet, o excepție fiind geograful Kosmas Indicopleustos din Alexandria, care credea că Atlantida este țara celor zece dinastii care ar fi guvernat pământul înaintea potopului lui Noe[13]. Neabordarea problemei Atlantidei în evul mediu a fost explicată ca datorându-se influenței lui Aristotel asupra învățaților perioadei, și mai ales influenței bisericii catolice, care vedea Atlantida ca pe o erezie, pe motiv că în Biblie nu apărea nimic legat de ea. [14]
In perioada Renașterii
În 1582 Loys le Roy scrie în prefața unei traduceri a dialogului Timaios că pune relatarea lui Platon pe seama dorinței acestuia de a arăta vechimea lumii și de a-și glorifica patria[15].
Romanul din 1627 al lui Francis Bacon, Noua Atlantidă descrie o societate utopică pe coasta de vest a Americii. Un personaj al romanului face o descriere a Atlantidei care seamănă cu cea a lui Platon, și o așază în America (nu e clar dacă se referă la America de Nord sau de Sud.
În 1675, suedezul Olaf Rudbeck a pretins că Suedia este veritabila Atlantidă, Upsala fiind capitala ei.[16]
The Chronology of the Ancient Kingdoms Amended a lui Isaac Newton din 1728 studiază mai multe legături mitologice cu Atlantida.[17]
În epoca modernă
În epoca modernă, teoriile despre Atlantida s-au înmulțit. În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a propus existența unei relații între civilizațiile aztecă și maiașă și Atlantida.
În 1882 a apărut Atlantis: the Antediluvian World (Atlantida: Lumea de dinaintea potopului) de Ignatius L. Donnelly, care a stârnit interes în problema Atlantidei. Donnelly a încercat să demonstreze că toate marile civilizații din antichitate aveau la origine civilizația neolitică a Atlantidei.
Evoluția științei, în special ideea de deriva continentelor, a redus puternic probabilitatea existenței în trecut a unui continent în Atlantic. Au apărut alte ipoteze, în care Atlantida era localizată în America, Caraibe, Europa de Nord, Africa sau chiar Asia[18]
La mijlocul anilor '50 Charles Hapgood susține pentru prima oară "teoria deplasamentului scoarței terestre", prefațată și sprijinită teoretic de însăși Albert Einstein la acea vreme, care demonstrează că la fiecare cca 47000 de ani greutatea calotelor polare distribuite neuniform fața de axa de rotație a Pământului face ca întreaga litosferă (asezată pe miezul lichid) să se repoziționeze în funcție de noul centru de greutate, ultima asemenea repoziționare petrecându-se cu 12000 de ani în urmă. Aceast ultim "deplasament" ar fi scos Atlantida din zona temperată, aruncând-o în întregime în interiorul arcului polar sudic. Aceasta teorie este sprijinită de mai multe argumente, doar unul dintre acestea fiind descrierea lui Platon despre Atlantida ca fiind o insula de dimensiuni uriașe, situata în mijlocul oceanului planetar (pe vremea lui Platon numit Atlantic), condiție căreia i se supune doar continentul Antarctic, care - din perspectiva "lumea privita de la polul sud" - e intr-adevar înconjurat de un singur ocean, deși din perspectiva tradițională par a fi mai multe.
Relatări similare
În Egiptul antic
În Cartea morților din Egiptul Antic se spune că sufletele celor morți se duc departe înspre apus, până în țara Amenti sau Aaru[19].
În antichitatea greco-romană
Insule îndepărtate situate în Oceanul Atlantic apar și la alți autori antici, sub alte nume, fiind considerate de unii autori ca fiind unele și aceleași cu insula (insulele) Atlantidei [20] Pausanias vorbește despre un arhipelag aflat în Oceanul Atlantic, pe care îl numește Satyrida[21]. În Moralia, Plutarh menționează insula Ogigia înainte de care se mai găseau trei insule mari, și dincolo de care se găsea insula continent Saturnia.[22]. Despre Ogigia vorbește și Homer în Odiseea, epopee în care acesta descrie și insula Scheria a feacilor[23], care se aseamănă în unele privințe cu Atlantida [24]. În cântecele lui Orfeu apare menționată insula Lictonia, distrusă de Poseidon cu o lovitură de trident[25]. Diodor din Sicilia descrie și el o insulă mare dincolo de Coloanele lui Heracles[26].
În lumea arabă
Geografii arabi vobesc și ei despre insule situate în Oceanul Atlantic, care prezentau puncte comune cu legenda Atlantidei.[27]
În evul mediu european
n evul mediu au existat o serie de legende despre insule misterioase în Atlantic și tărâmuri scufundate, care, deși nu se bazau pe relatarea lui Platon, au fost considerate de unii critici ca având aceeași bază istorică.[28]. Astfel, insula Avalon din legenda regelui Arthur, insulele mitice Antilia, a Sfântului Brandan sau Fortunate, Brazil, ori ținuturile Lyonesse, Mayda, cetatea Ys au fost elemente ale unor legende medievale ce au circulat în epocă, unele fiind considerate mult timp reale. Insula Sfântului Brandan era plasată pe unele hărți până în secolul al XVIII-lea, iar Insula Verde a bascilor s-a menținut pe hărțile maritime engleze până în 1843 [29]
În America
În Codexul Popul-Vuh al maiașilor se spune că strămoșii acestora ar fi venit în trecut dintr-o țară situată departe în răsărit[30]. De asemenea, în Venezuela trăiește un trib în mijlocul pădurii ecuatoriale, într-un sat numit Atlan, care păstrează amintirea unei catastrofe ce ar fi distrus patria strămoșilor lor, care era o insulă din Oceanul Atlantic[31]. În Codexul Tira al toltecilor se menționează mai multe râtriburi care au venit dinspre răsărit și s-au răspândit până la Oceanul Pacific. Patria lor era o insulă muntoasă, unul ditre munți fiind înconjurat de un zid și de un canal, amintind astfel de descrierea lui Platon[32].
Despre Pozitia Geografica :
Ipoteze de localizare ale Atlantidei sunt propuse diverse din lumea reală setările pentru insula fictiv de Atlantis, (Ἀτλaντὶς νῆσος), descris ca o civilizatie pierduta menţionat în Timaios al lui Platon dialogurile şi Critias, scrise despre 360 î.Hr. În aceste dialoguri, un personaj numit Critias susţine că o insula numit Atlantida a fost înghiţit de mare, aproximativ 9200 de ani în urmă. Potrivit dialoguri, această poveste a fost trecut la el, prin bunicul său, Dropides, care, la rândul său, acesta a primit de la Solon, legiuitorul atenian care a ajuns celebra povestea de la un sanctuar egiptean. Dialogurile lui Platon, localiza insula in Pelagos Oceanul Atlantic "Atlantic Marea", [2] "în faţa" pilonii lui Hercule (Ηράκλειες Στήλες), şi se confruntă cu un cartier numit Gades moderne sau Gadira (Gadiron), o locatie care unii cercetători moderne Atlantis asociază cu modernă Gibraltar; cu toate acestea, diverse locaţii au fost propuse.
La nord-vest a Egiptului: Din Grecia în Spania
Cele mai multe teorii ale centrului de plasament de pe Atlantis Marea Mediterană, în mare măsură influenţat de localizarea geografică a Egiptului de care povestea se presupune că este derivat.
Thera (Santorini)
Teoria că Thera a fost site-ul de capitala Atlantis a fost sugerat de către Angelos Galanopoulos în 1960.[3]
Curând după descoperirea a civilizatiei minoice de la Cnossos pe Creta de Sir Arthur Evans, în 1900, teoriile leagă dispariţia a acestui imperiu avansat cu distrugerea Atlantidei au fost propuse de KT Frost în 1913 şi Balch ES în 1917. Această teorie a fost reînviat de Spiridon Marinatos în 1950 şi Andrews PBS în 1967. [4] Mai multe arheologice recente, seismologice, si vulcanological a probelor [5] [6] [7] (argumente recente pentru Atlantis fiind Akrotiri au fost popularizat la televizor, în show-uri cum ar fi spectacol History Channel Lost Worlds episod "Atlantis" [8] [9]) a extins conectarea a afirmat Creta, insula Santorini, si civilizatiei minoice cu descrierea lui Platon a Atlantidei. Dovada a spus pentru a avansa această idee include:
Palatul minoic si cladirile descoperite la sapaturile de la Cnossos din insulele Creta şi la Akrotiri, pe insula Thera au relevat faptul ca poseda cunostinte de inginerie minoica avansate care să permită construirea de trei şi patru etaje, cu sisteme complexe de conducte de apă, aer avansat de gestionare a fluxului, si rezistente la cutremur, pereţii din lemn şi zidărie. Acest nivel de tehnologie a fost, se spune, cu mult înainte de cel de pe Grecia continentala, la timp.
Thera (Santorini, de asemenea, numit) este site-ul de o caldera vulcanic masiv, cu o insula de la centru. Vulcanologists au stabilit că insula a fost cuprins de o eruptie vulcanica, eruptie Thera, în jurul anului 1600 î.Hr. Evenimentul, denumit în continuare eruptie minoica, a fost printre cele eruptiilor mai puternice care apar în istoria civilizaţiei, injectie aproximativ 60 km ³ de materiale, lăsând un strat de piatră ponce şi de cenuşă de 10 la 80 de metri grosime de 20 la 30 km in toate directiile şi având efecte foarte răspândit în regiunea mediteraneană de est [10] evenimente vulcanice de acest magnitudine sunt cunoscute pentru a genera tsunami şi dovezi arheologice sugerează. că o astfel de tsunami au devastat poate aşezări de coastă minoice pe Creta. [7] Platon nu descrie o vulcanic erupţie, deşi evenimentele descrise ca el ", scufundat de un cutremur" sau "cutremure violente, si numai o inundatie (la singular)", ar putea fi, probabil, intrepreted ca fiind în concordanţă cu o astfel de eruptie si tsunami-ul rezultat. [11]
Platon a descris cariere de pe Atlantis în cazul în care "un fel de piatră a fost alb, altul negru, rosu si un al treilea", [12] scris că aceste pietre au fost carierele din insulă şi utilizate în construcţii. Rocks ca aceasta se găsesc pe Santorini. [Necesită citare]
Centrul de metropola de Atlantida a fost descris ca fiind prevăzute în mod circular, înconjurat de trei gropi circulare concentrice de apă de mare şi două inele de pământ, fiecare conectat la un canal de mare adâncime. Docuri pentru un număr mare de nave, cu un drum pietruit, au fost de asemenea menţionat. Oamenii de stiinta reconstituirea forma de insula înainte de eruptie au ajuns la concluzia că a existat o configuraţie inel cu o singură intrare îngustă într-o laguna mai mare, cu insule în interiorul, cât este descris Platon. [13] O fresca din ruinele Akrotiri este considerat a să fie un peisaj al oraşului. Acesta arată un mare oraş într-o insulă în centrul lagunei Caldera.
Greaca veche pentru "între" şi "mai mare", sunt uşor de confundat în transcriere şi traducere, astfel încât "mai mare decât Asia şi Libia," s-ar putea fi citit iniţial ", între Asia şi Libia," [necesită citare], care este modul în care grecii clasice ar fi descris Thera şi Creta.
lângă Cipru
Acesta a fost susţinut de către Robert Sarmast, un arhitect american, că oraşul pierdut al Atlantidei se află în partea de jos a Mării Mediterane de est, în bazinul Cipru [14] În cartea sa şi pe site-ul său web., El susţine că imaginile preparate din date de sonar din partea de jos a bazinului Mării Cipru sud-est de Cipru prezinte caracteristici care seamănă cu omul de structuri realizate pe acesta, la adâncimi de 1.500 de metri. El interpretează aceste caracteristici ca fiind structuri artificiale care fac parte din oraşul pierdut al Atlantidei cum este descris de Platon. În conformitate cu ideile sale, mai multe caracteristici din Cipru, inclusiv prezenţa de cupru şi cale de disparitie Elefantii Cipru pitici şi numele de locuri şi festivaluri locale (Kataklysmos), susţine identificarea lui de Cipru ca fiind o dată parte din Atlantida. Ca multe alte teorii cu privire la amplasarea de Atlantis, Sarmast speculează că distrugerea sa de către inundaţiile catastrofale se reflectă în povestea Potopului lui Noe în Geneza.
În parte, Sarmast [14] Baze de afirmaţia sa că Atlantis poate fi găsit în larg din Cipru sub 0.9 mile (1, 5 km) de apă pe o abundenta de dovezi că Marea Mediterană a secat în timpul crizei Salinitate Messinian atunci când nivelul său scăzut de la 2 la 3 mile (3.2 - 4.9 km), sub nivelul Oceanului Atlantic ca urmare a majorării tectonice blocarea fluxului de apa, prin Strâmtoarea Gibraltar. [15] Separat de la Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, fie parţial sau complet uscat ca rezultatul de evaporare. Ca rezultat, partea de jos sa scufundat anterior sa transformat într-un deşert, cu mari lacuri saline şi salmastre. Aceasta zona a fost inundată toate atunci când o creasta prăbuşit permite inundaţii catastrofale, prin Strâmtoarea Gibraltar. Cu toate acestea, nu este de acord cu Sarmast geologi de masă, oceanografii, şi paleontologi [16] [17], în argumentând că închiderea Strâmtoarea Gibraltar, deshidratarea şi expunerea subaerial a podelei de Marea Mediterană, şi de inundare a catatstrophic a avut loc "de patruzeci de de ori sau de mai multe ori existenţa lungă şi turbulentă "şi că" vârsta de fiecare dintre aceste evenimente este necunoscută "[18] În acelaşi interviu, el contrazice ceea ce, de asemenea, geologi de masă, oceanografii, şi paleontologi susţin [16] [17. ], în susţinând că "Oamenii de ştiinţă ştiu că aproximativ 18.000 de ani, nu a fost doar o Mării Mediterane, ci trei." Cu toate acestea, el nu se specifică cine sunt aceşti oameni de ştiinţă, şi nici nu a cita peer-review literatura de specialitate care sprijină această afirmaţie.
Geologi marine şi alte, [15] [19], care au studiat, de asemenea, partea de jos a bazinului Cipru, iar arheologii profesionişti complet de acord cu interpretările sale [20] Investigaţii de Dr. C. Hübscher de Institut für Geophysik, Universität Hamburg,. Germania, şi altele de sare tectonice şi vulcanism noroi în bazinul Cipru, Marea Mediterana de Est, a demonstrat că elementele care interpretează Sarmast să fie Atlantis consta doar o ori compressional naturale cauzate de sare tectonice locale şi o cicatrice de diapozitive cu falduri surficial compressional la sfarsitul ale curbei descendente şi părţi ale diapozitiv [19] Aceasta cercetare colaboreaza de date seismice prezentate şi discutate în Atlantida:. noi revelatii de 2 ore, episod special de săpat pentru Adevărul, un canal documentar de televiziune History serie. Folosind seismologie reflecţie, acest documentar a demonstrat că ceea ce tehnici de Sarmast interpretat a fi pereţi artificiali sunt forme de relief naturale tectonice.
Mai mult, interpretarea de vârstă şi stratigrafia de sedimente blanketing partea de jos a bazinului Cipru de la nuclee de fundul mării care conţin sedimente marine pleistocene şi mai în vârstă şi mii de kilometri de linii seismice din Cipru şi bazinele adiacente demonstrează clar că Marea Mediterană ultimul uscat în timpul crizei Salinitate Messinian între 5.59 şi 5.33 milioane ani în urmă. [15] [19] [21] [22] [23] De exemplu, cercetările efectuate de sud a Ciprului, ca parte a piciorului 160 din Proiectul de foraj Oceanul recuperat de la site-uri 963, 965, 966 şi miezuri de sedimente care stau la baza de jos a Mării Mediterane, la adâncimi ar fi superficial ar fi 470, 1506, şi 1044 de metri (1540, 4940, şi 3420 ft) sub nivelul mării. Astfel, aceste fire au venit din părţile de fundul mării din Marea estul Mediteranei, care, fie minciună de mai sus sau de la adâncimea de Atlantis Sarmast lui, care se află la adâncimi cuprinse între 1460 şi 1510 de metri (4820 şi 4950 ft) înseamnă mai jos de nivelul mării. [19] Aceste miezuri oferă o înregistrare detaliată şi continuă a nivelului mării, care demonstrează că, pentru milioane de ani, cel puţin în timpul Pliocenului întreaga, Pleistocen, şi epoci holocene că funcţia pe care Sarmast interpretează pentru a fi Atlantida şi fundul ei mare adiacentă au fost întotdeauna scufundate sub nivelul mării [21]. De aceea, întregul bazin Cipru, inclusiv în cazul în care creanţele creasta Sarmast că Atlantida se află, a fost scufundat sub Marea Mediterană de milioane de ani. [17] De la formarea sa, în partea de jos caracteristica mare, identificate de către Sarmast ca " Atlantis "a fost întotdeauna scufundat sub peste un kilometru de apă. [19]
Helike
A. Giovannini a susţinut că scufundarea a oraşului grec de Helike în 373 î.Hr., adică în timp ce Platon a fost în viaţă, poate să fi fost sursa de inspiratie pentru o poveste cu totul fictiv despre Atlantida. [24] afirmaţia că Helike este sursa de inspiratie pentru Atlantis lui Platon este, de asemenea, susţinută de Dora Katsonopoulou şi Steven Soter. [25]
Sardinia
În 2002, jurnalistul italian Sergio Frau a publicat o carte, Le Colonne d'Ercole ("pilonii de Hercule"), în care afirmă că înainte de Eratostene, toate scriitori antici greci situat pilonii lui Hercule în strâmtoarea de Sicilia între Sicilia şi Tunisia, în timp ce doar cucerirea lui Alexandru cel Mare a obligat est Eratostene pentru a muta stâlpii de la Gibraltar, în descrierea lui de lume. [26]
Conform tezei sale, Atlantis descrise de Platon ar putea fi identificate cu Sardinia. El susţine că un tsunami a lovit o dată Sardinia, care a distrus civilizaţia enigmatic Nuragic şi că supravieţuitorii au migrat în peninsula italiană, în apropiere de întemeiere a civilizaţiei etrusce (care este acum crede ca au venit din Mediterana de Est).
În aprilie 2005, teoriile Frau Sergio au fost dezbătute la o conferinţă organizată de UNESCO la Paris. În acelaşi timp, o expunere a concluziilor sale a fost pe ecran, în clădirea UNESCO. [27]
Sicily
Conceptul de identificare a Atlantidei cu insula Sicilia este ideea că italienii s-au implicat în mişcarea Marea Poporului (o poveste similară cu contul lui Platon), că numele de "Atlas", ar fi fost derivat de la "Italos" prin intermediul Orientul Mijlociu egiptean limbă, şi descrieri ale lui Platon de oraşul de acţiuni Atlantis mai multe trasaturi de puţin probabil, cu sanctuarul Palici (fraţi gemeni, mit similar cu procrearea, de munte scăzut în apropiere de câmpie, două fântâni, etc). [28] [29]
Malta
Malta, fiind situat în linia de demarcaţie între vest şi Marea Mediterană de est, şi fiind acasă la cele mai vechi structuri făcute de om în lume, este considerat o posibila locatie a Atlantidei, atât de către unii cercetători actuale [30] şi de malteză amator entuziaşti [31].
În Malta:. Ecouri din Insula lui Platon (2000), Anton Mifsud, Mifsud Simon, Chris Agius Sultana şi Savona cataloage Charles Ventura de multe site-uri arheologice şi vestigii antice din Malta, care ar putea fi legate de Atlantida [32]
În Malta fdal Atlantis (malteze rămâne din Atlantida) (2002), Francis Galea scrie despre mai multe studii mai vechi şi de ipoteze, mai ales că a malteză arhitectul Giorgio Grongnet, care în 1854 a susţinut că insulele malteze sunt rămăşiţe ale Atlantidei [33].
La nord-est de Egipt: din Orientul Mijlociu la Marea Neagră
Orientul Mijlociu
Jaime Manuschevich susţine că locul real al civilizaţiei mitic este teritoriul care corespunde astăzi în Israel şi Sinai, [34] şi că această regiune a fost o insulă în Valea Marelui Rift, [35], înconjurat de pe Valea Izreel de nord, Marea Moartă şi Marea Roşie la est şi Golful Suez şi Marea Mediterană, la vest până la 5600 î.Hr. În plus, Manuschevich propune că civilizaţia Atlantidei corespunde popoarelor Natufian, primele alimente producătoare de oameni, a căror principală politică şi port a fost centru de Ierihon. Aceşti oameni au trăit în regiune în termenele stabilite de Platon (11, 600 BC).
Turcia
Peter James, în cartea sa Regatul Înecatul, Atlantis identifică cu regatul de Zippasla. El susţine că Solon a aduna într-adevăr, povestea în călătoriile sale, dar nu în Lydia, Egipt, ca şi statele Platon, Atlantida, care este identic cu Tantalis, oraşul de Tantalus în Asia Mică, care a fost (într-o tradiţie similară cunoscut la greci) spune ca au fost distruse de un cutremur, că legenda a cuceririlor Atlantis "în Marea Mediterană se bazează pe revolta de regele Madduwattas de Zippasla împotriva statului Heteul, ca Zippasla este identic cu Sipylus, în cazul în care tradiţia greacă plasat Tantalis şi că acum lac a dispărut la nord de Muntele Sipylus a fost site-ul a oraşului. [36]
Troy
Geoarchaeologist Eberhard Zangger a propus ipoteza că Atlantida a fost, de fapt, oraş-stat din Troia [37] El, atât este de acord şi nu este de acord cu Rainer W. Kühne:. El crede de asemenea că troienii de atlantii au fost popoarele mării, ci doar un minor o parte din ele. El propune ca toate statele greceşti vorbitoare urbane ale civilizaţiei din Marea Egee sau Micene constituit popoarelor mării şi că au distrus economii fiecare alte într-o serie de semi-războaie fratricide o durată de mai multe decenii. [38]
Marea Neagră
Cercetatorii germani Siegfried şi creştin Schoppe locate Atlantis în Marea Neagră. Înainte de 5500 i.Hr., o câmpie mare se afla în nord-vest, la un fost lac de apă dulce-. În 5510 î.Hr., creşterea nivelului mărilor, a depasit bariera de la Bosfor de astăzi. Ei identifică stâlpii lui Hercule cu strâmtoarea Bosfor a [41]. Au dat nici o explicaţie cum navele de comercianţi care vin din toată lumea au ajuns la portul din Atlantida când a fost de 350 de metri sub nivelul mării la nivel mondial.
Ei pretind Oreichalcos înseamnă piatra obsidian, care folosit pentru a fi un echivalent de numerar de la acel moment şi a fost înlocuit de către shell Spondylus în jurul valorii de 5500 i.Hr., care s-ar potrivi roşu, motivul alb, negru. Evenimentul a dus la geocatastrophic diasporei neolitic în Europa, începând, de asemenea, 5500 i.Hr.
În anul 2000, The Guardian a raportat că Robert Ballard, într-un submarin mic, găsit rămăşiţele de locuire umană în jur de 300 de metri sub apă, în Marea Neagră, în largul coastei de nord a Turciei. Zona inundata în jurul valorii de 5000 î.Hr. Acest lucru este de inundaţii, de asemenea, crede că a inspirat povestea biblica a Arcei lui Noe cunoscut sub numele de teoria Negre Marea potopul.
Un alt candidat riverane Mării Negre, a sugerat de către Hasan Umur în 1940, ar fi Ancomah, un loc legendar în apropierea Trabzon. [42]
În jurul valorii de Gibraltar: Aproape de la pilonii de Hercule
Andaluzia
Andaluzia este o regiune în moderne zi sudul Spaniei, care a inclus o dată "pierdute" din oraşul Tartessos, care a dispărut în 6-lea î.Hr. Tartessians comercianţilor au fost cunoscute de la grecii antici, care ştiau de Arganthonios lor rege legendare. Ipoteza andaluz a fost iniţial dezvoltat de către autorul spaniol Juan de Mariana şi autorul olandez Johannes van Gorp (Goropius Becanus), ambele din secolul al 16-lea, mai târziu de către Jose Pellicer de Ossau y Tovar în 1673, care a sugerat că metropola de Atlantida a fost între primarul insule şi Menor, situată aproape în centrul Mlaştinile Doñana, [43] şi extins de către Juan Fernández y Amador de los Rios în 1919, care a sugerat că metropola a Atlantidei se afla exact în cazul în care astăzi sunt Marismas de de Hinojo "[44] Aceste cereri au fost făcute din nou în 1922 de către autor german Adolf Schulten, şi în continuare propagate de Otto Jessen, Hennig Richard, Victor Berard, Wishaw şi Elena, în 1920. Locaţiile propuse în Andaluzia sunt în afara Stâlpii de Hercule, şi, prin urmare, dincolo de, dar aproape de Marea Mediterană în sine.
În 2005, pe baza de lucru a lui Adolf Schulten, profesor german Werner Wickboldt, de asemenea, a pretins ca aceasta să fie locaţia de Atlantis. [45] Wickboldt a sugerat că războiul a atlantilor se referă la războiul din popoarelor care au atacat de la Marea Mediterana de Est ţările din jurul 1200 î.Hr. şi că vârsta oraşul de Fier, Tartessos să fi fost construit la site-ul a distrus Atlantida. În anul 2000, Georgeos Diaz-Montexano a publicat un articol explica convingerea sa că Atlantida a fost situată undeva între Andaluzia şi Maroc. [46] O locaţie andaluz a fost, de asemenea, susţinută de către Rainer W. Kühne, în articolul său, care a apărut în revista antichitate. [47] [48] Teoria Kühne spune:. ". ficţiune Bine imită faptele lui Platon a declarat că povestea lui Atlantis este ficţiune filosofică inventat pentru a descrie starea lui fictive ideală în caz de război Kühne sugerează că Platon a folosit trei elemente istorice pentru această poveste (I ), tradiţia greacă pe micenian Atena pentru descrierea a Atenei antice, (ii) înregistrări egiptene privind războaiele popoarelor de mare pentru descrierea a războiului a atlantilor, şi (iii), tradiţia orală, de la Syracuse despre Tartessos pentru descrierea oraş şi geografia de Atlantis. " Potrivit Wickboldt, imagini prin satelit arată două forme dreptunghiulare de pe vârfurile de două creşteri mici, in interiorul Marsh a Doñana care ipoteze sunt "templul lui Poseidon" şi "Templul lui Poseidon şi Cleito". [49] La data de părţi prin satelit imagini de mai multe "inele" sunt uşor de recunoscut, similare în proporţia acestora cu sistemul de inel de Platon. [45] Nu se ştie dacă oricare dintre aceste forme sunt naturale sau provocate de om săpături arheologice şi sunt planificate [50]. Geologii au arătat că Naţional Doñana Parcul experimentat eroziune intensă de la 4000 î.Hr. până în secolul al noualea, în cazul în care aceasta a devenit un mediu marin. De mii de ani până la Evul Mediu, tot ce a ocupat zona de Mlaştinile moderne Doñana a fost o prăpastie sau mare interioară, braţul, dar nu a fost chiar o mica insula, cu spaţiu suficient pentru a găzdui un sat mic. [51] [52 ] [clarificări necesare]
În 2011, o echipa condusa de Richard Freund a pretins că au găsit dovezi puternice pentru localizarea [unde?] În Doñana National Park pe baza studiilor subterane şi subacvatice, precum şi existenţa a ceea ce au caracterizat ca fiind "oraşe memoriale", reconstruite în imaginea Atlantis. [53] [54], oamenii de stiinta spanioli au respins pretenţiile lui Freund, susţinând că el a fost senzaţionalul munca lor. Antropolog Juan Villarías-Robles, care lucrează cu Naţional Spaniol de Cercetare a Consiliului, a spus "Richard Freund a fost un nou venit la proiectul nostru şi părea să se implice în său cauză proprie foarte controversată privind căutarea regelui Solomon pentru fildeş şi aur, în Tartessos, bine documentate de decontare în zona Doñana stabilit în primul mileniu BC "şi a descris pretenţiile sale ca" fantezist ". [55]
Simcha Jacobovici, implicat în producerea unui documentar privind munca Freund pentru National Geographic Channel, a declarat că Tarsis biblic (pe care el crede ca este la fel ca Tartessos) a fost Atlantis, si ca "Atlantis a fost ascuns în Tanach". Aren Maeir, un profesor de arheologie la Universitatea Bar-Ilan a declarat că "o mulţime de oameni s-au făcut multe afirmaţii nebune despre Atlantida - este unul dintre acele locuri clasice în cazul în care aveţi un breton nebun în căutarea pentru toate tipurile de lucruri şi Richard Freund este cunoscut. ca cineva care face "senzational", găseşte. aş spune că eu sunt extrem de sceptic cu privire la lucru, dar eu nu l-ar reduceri de 100% până când voi vedea detaliile, care nu au fost publicate, în măsura în care ştiu... o dată la câţiva ani am auzit ceva de genul asta de la el... Şi faptul că este pe National Geographic, nu înseamnă prea mult. Din păcate, în ultimii ani au avut mai multe programe îndoielnice. ". [56]
Banca Spartel
Doua ipoteze au pus Spartel Bank, o insulă scufundată fost în Strâmtoarea Gibraltar, ca locatie a Atlantidei. Ipoteza de mai bine-cunoscut a fost propus în septembrie 2001 problema de Comptes Rendus de l'Academie des Sciences de geologul francez Jacques Collina-Girard. [57] Ipoteza de mai puţin cunoscută a fost publicat pentru prima oară de spaniolă-cubanez investigator Georgeos Diaz-Montexano în aprilie 2000 problema Más revista spaniolă Alla de la Ciencia (dincolo de ştiinţă), şi mai târziu în august 2001, problemele legate de limba spaniolă reviste El Museo (Muzeul) şi Cero Año (anul zero) [58] de origine a. Collina-Girard ipoteză este contestat, cu Diaz-Montexano aceasta pretinde ca a plagiat propria lui ipoteza mai devreme, şi Collina-Girard negând orice plagiat. Ambele persoane susţin ipoteza cealaltă este pseudoştiinţă. [58] [59]
Statele Collina-Girard ipoteza în care în timpul maxim glaciar cea mai recentă a nivelului mării Ice Age a fost de 135 m sub nivelul actual, reducerea Strâmtoarea Gibraltar şi de a crea un mic jumătate închisă mare de măsurare 70 km cu 20 km între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic ocean. Banca Spartel, un arhipelag format în acest mic cu mare, de măsurare cea mai mare insulă de aproximativ 10 până la 12 kilometri in diametru. Cu creşterea nivelului oceanelor insulei a început să scadă încet, dar apoi la în jurul valorii de 9400 BC (11.400 de ani în urmă), a existat o creştere accelerată a nivelului mării de 4 metri pe secol cunoscute sub numele de Meltwater Puls 1A, care s-au înecat în partea de sus a insulei principale. Apariţie a unui cutremur mare şi tsunami-ul din această regiune, similar cu cutremurul de la Lisabona 1755 (magnitudine 8.5 - 9), a fost propus de către marin geofizician Marc-Andre Gutscher ca oferind o posibila explicatie pentru distrugere catastrofal descris (de referinţă - Gutscher, M. -A, 2005. distrugerea Atlantidei de către un mare cutremur şi tsunami-ul O analiză geologică a ipotezei Băncii Spartel? Geologie, v. 33, p. 685-688.). [60] Collina-Girard propune că dispariţia această insulă a fost înregistrat în tradiţia egipteană preistorice de 5000 de ani până când a fost scris de către scribii primele egiptene în jurul 4000 la 3000 î.Hr., iar povestea, apoi, ulterior, Platon a inspirat pentru a scrie o versiune fictivă interpretată pentru a ilustra principiile sale.
O analiză detaliată în comentarii Bryn Review Mawr clasice cu privire la discrepanţele în datele Collina-Girard şi utilizarea de coincidente, concluzionând că "a fost cu siguranţă reuşit la aruncarea unele lumină asupra unor evoluţii însemnat în preistorie uman în zona de vest Gibraltar. Aşa cum desigur, cu toate acestea, el nu a găsit Atlantida lui Platon "[61].
Maroc
Potrivit lui Michael Hübiner, Atlantida de bază a fost localizat în regiunea Sud-Vest Maroc de la Oceanul Atlantic. În lucrările sale [62] [63] [64], o abordare a analizei din Timaios al lui Platon dialogurile şi Critias este descris. Prin intermediul unei proceduri de satisfacţie ierarhic constrângere, o varietate de indicaţii geografice relevante din conturile lui Platon sunt utilizate pentru a deduce locaţia cea mai probabilă a lui Platon Atlantida Nesos.Rezultatul este simplu Souss-Massa de astăzi, în Europa de Sud-vest Maroc. Această câmpie este înconjurat de Atlas de mare, Anti-Atlas, Marea Atlas (Atlantis Thalassa, astăzi Oceanul Atlantic). Datorită acestei poziţii izolat, Hübiner a susţinut, acest simplu a fost numit Atlantida Nesos, Insula Atlas de către grecii antici greci înainte de Evul Întunecat. Cele Amazigh (berber) Oamenii numesc de fapt Souss-Massa insulă simplu. De interes arheologic important este faptul că, în nord-vestul Câmpiei Souss-Massa-o mare inelar Caldera-ca structura geomorfologică a fost descoperit. Această structură are aproape dimensiunile de capital a lui Platon Atlantida şi este acoperită cu sute de ruine preistorice mari şi mici de diferite tipuri [65] Aceste ruine. Au fost făcute din pietre colorate roşu, alb şi negru. Danuta Hübiner, de asemenea, prezinta port posibil rămâne, o structura neobisnuit de geomorfologic, care se aplică la descrierea lui Platon a acoperit peste docuri, care au fost tăiate în roşu, alb şi negru roca de bază. Aceste de docuri sunt situate aproape de structura geomorfologic inelar şi aproape de Capul Ghir, care a fost numit Capul Heracles în antichitate. Hübiner a afirmat, de asemenea, că Agadir este legată etimologic de semitic RDG şi, probabil, la Gadir lui Platon.Semitic RDG înseamnă incintei, fortificarea şi oi ori. [66] sensul incintei, oi ori corespunde la traducerea greacă a Gadeiros nume (Crit. 114b), care este bogat în Eumelos = oi. [67]
Oceanul Atlantic: West
Acesta a fost susţinut că, atunci când a scris Platon a Mării de Atlantis, el poate să fi fost vorba de zona numită acum Oceanul Atlantic. Numele oceanului, derivat din mitologia greacă, înseamnă "Marea lui Atlas". Platon a remarcat că, în descrierea originile Atlantis, acest domeniu a fost alocat la Poseidon. În vremurile antice greceşti termenii "Ocean" şi "Atlas", ambele denumite în continuare "apă gigant", care a înconjurat suprafaţa principal cunoscut la acel moment de către greci, care ar putea fi descris ca Eurafrasia (deşi acest lucru supercontinent ansamblu a fost departe de a fi complet cunoscute la grecii antici), şi, astfel, această masă de apă a fost considerat a fi "sfârşitul lumii (cunoscute)", pentru acelaşi motiv, numele de "Atlas", a fost dat la munte de lângă Oceanul, Munţii Atlas, deoarece acestea notat, de asemenea, "sfârşitul lumii (cunoscute)".
Insulele Azore
Unul dintre locurile propuse pentru Atlantis este în jurul valorii de Insulele Azore, un grup de insule aparţinând Portugalia situat la aproximativ 900 mile (1500 km) vest de coasta portugheză. Unii oameni cred că insulele ar putea fi vârfurile muntoase ale Atlantidei. Ignatius L. Donnelly, un congresman american, a fost, probabil, primul pentru a vorbi despre această locaţie este posibil, în cartea sa "Atlantis: lumea dinainte de potop". [68]
Azore sunt abrupte faţă-verso munţilor submarini vulcanice care scad rapid de 1000 de metri (aproximativ 3300 de metri), la un platou [69] Miezuri luate de podiş şi alte spectacole dovezi că acest domeniu a fost un platou submarin de milioane de ani. [70]. [71] indicatori antice, plaje adică relicte, depozite marine, şi undă tăiate de terase, de tarmurile pleistocene şi a nivelului mării, arată că Insulele Azore nu s-au diminuat la un nivel semnificativ. În schimb, ele demonstrează că unele din aceste insule au crescut de fapt, în timpul Pleistocenului târzie şi Orientul Mijlociu. Acest lucru este demonstrat de relicte, pleistocene val-cut platforme şi sedimente de plajă care se află acum deasupra nivelului mării şi curent. De exemplu, au fost descoperite pe insula Flores, la altitudini de 15-20, 35-45, ~ 100, şi ~~~HEAD=NNS 250 de metri deasupra nivelului mării curent. [72]
Ignatius L. Donnelly face, de asemenea, o conexiune la Aztlán mitic.
Insulele Canare, Madeira şi Capul Verde
nsulele Canare au fost identificate ca fiind rămăşiţe ale Atlantidei de numeroşi autori. De exemplu, în 1803, Bory de Saint-Vincent în lucrarea sa Essai sur les Iles fortunées et l'Atlantide antic a propus ca Insulele Canare, de-a lungul cu Madeira, Azore, sunt şi ceea ce a rămas după Atlantida s-au rupt. Mulţi autori mai târziu, adică în Lewis Spence sa Problema de Atlantis, a identificat, de asemenea, Insulele Canare, ca parte din Atlantida, resturile de la catastrofal atunci când sa scufundat.
Geomorphic detaliate şi studii geologice ale Insulelor Canare, demonstrează în mod clar că în ultimii 4 milioane de ani, au fost înălţaţi în mod constant, fără perioade semnificative de surpare, prin procese geologice, cum ar fi descărcarea de eroziune, descarcare prin gravitatie, îndoire litosferic induse de insule adiacente, şi underplating vulcanic. [73] De exemplu, Pliocenului perna lavas, care a consolidat subacvatic şi acum expuse pe flancurile de nord-est de Gran Canaria, au fost înălţate între 46 şi 143 de metri deasupra nivelului mării. [73] De asemenea, depozitele marine asociate cu lavas datat ca fiind 4, 1 şi 9, 3 de milioane de ani, în Gran Canaria, cca. 4, 8 milioane de ani în Fuerteventura, şi cca. 9, 8 milioane de ani în Lanzarote demonstrează că în Insulele Canare au de milioane de ani, majorarea de suferit pe termen lung, fără nici o importantă, cu atât mai puţin catastrofală, surpare [74]. [75] O serie de ridicat, terase pleistocene marine, care devin progresiv mai mari cu de vârstă, pe Fuerteventura indică faptul că aceasta a crescut în elevaţie, la aproximativ 1, 7 cm pe o mie de ani pentru ultimii un milion de ani. Altitudine de terasa marin pentru highstand a nivelului mării pentru perioada interglaciare trecut arată că această insulă a avut nici surpare, nici majorării semnificative în ultimii 125.000 de ani [76] În cadrul Insulele Capului Verde, cartografiere detaliată şi datând de 16. terase pleistocene marine şi conglomerate marin Pliocen a constatat că acestea au fost înălţaţi în cea mai mare din Pleistocen şi a rămas relativ stabilă, fără nici o surpare de semnificativ, deoarece perioada de interglaciare ultima [77]. În cele din urmă, studii detaliate ale depozitelor sedimentare din jurul Insulelor Canare au demonstrat, cu excepţia pentru o jantă îngustă în jurul valorii de fiecare insulă expusă în timpul lowstands glaciare de nivelul mării, o lipsă totală de dovezi pentru fundul oceanului din jurul Insulelor Canare care au fost vreodată mai sus de apă [78]. [79]
Nordul Spaniei
Potrivit lui Jorge Maria Ribero-Meneses, [80] Atlantis a fost în nordul Spaniei. El susţine că în mod specific Atlantis este platou subacvatic, cunoscut pe plan international ca "Le Danois Bank" şi la nivel local ca "Cachucho". Acesta este situat la aproximativ 25 de kilometri de la platoul continental şi de aproximativ 60 km în largul coastei de Asturias, precum şi între Lastres Ribadesella. Partea superioară a acesteia este de acum 425 de metri sub mare. Acesta este de 50 de kilometri de la est la vest si 18 km de la nord la sud. Ribero-Meneses ipoteza, care este parte a marginii continentale care a rupt cel puţin 12000 de ani în urmă, ca urmare a proceselor tectonice care au avut loc la sfârşitul ultimei ere glaciare. El susţine că au creat un tsunami cu valuri cu înălţimi de sute de metri şi că supravieţuitorii au avut de a începe practic de la zero. [81]
Studii detaliate [82] Geologie a Danois Le regiune Bank au infirmat ipoteza propusă de către Jorge Maria Ribero-Meneses, care Le Danois Bank a fost creat de prăbuşirea Cantabria nord marginii continentale aproximativ 12.000 de ani în urmă.Le Danois Banca reprezintă o parte a marginii continentale care au fost înălţaţi de tracţiune faulting atunci când marja de continental anulate crusta oceanică în timpul paleogene şi neogene perioade. De-a lungul marginea de nord a Danois Le Banca, granulite Precambrian şi roci sedimentare mezozoice au fost aruncat spre nord peste Miocen şi a sedimentelor marine Oligocen.Bazinul de separare Le Danois Banca de la marja de Cantabria continental de la sud este o Graben că, simultan format ca urmare a faulting normale asociate cu tracţiune faulting [82]. [83] În plus, sedimentele marine care variază de la o vârstă mai mică de la Pliocenului la Pleistocen, acoperi regiuni mari din Le Danois Bank, şi umple bazinul separă de marja de Cantabria continental demonstreze că această bancă a fost scufundat sub Golful Biscaya de milioane de ani [84]. [85]
Oceanul Atlantic: de Nord
Marea Irlandei
În Atlantida cartea sa de Vest: Case pentru Marea Britanie a lui Civilization megalitice înecat (2003), Pavel Dunbavin susţine că o insula mare a existat o dată în Marea Irlandei şi că această insulă a fost Atlantida. El susţine că această civilizaţie neolitică din Europa a fost înecat parţial de creşterea nivelului mării provocate de un impact cometa care a provocat o schimbare de poli şi a schimbat axa Pământului în jurul valorii de 3100 î.Hr. [86]
Marea Britanie
William Beaumont Comyns crede că Marea Britanie a fost localizarea Atlantidei [87] şi jurnalistul scoţian Lewis Spence a afirmat că vechile tradiţii din Marea Britanie şi Irlanda conţine amintiri ale Atlantidei.
La 29 decembrie 1997, BBC a raportat că o echipă de oameni de stiinta rusi au crezut au găsit Atlantida în ocean de 100 de mile de Land End, Cornwall, Marea Britanie.BBC a declarat că Banca Mica Sole, o zona relativ superficial, a fost crezut de către echipa sa fie capitala Atlantis. Acest lucru poate s-au bazat pe mitul Lyonesse. [88]
Ireland
Ideea de Atlantis se află în Irlanda a fost prezentat în Atlantida carte din perspectiva unui geograf lui: Cartografierea Land Fairy (2004) de către geograful suedez Dr. Ulf Erlingsson de la Universitatea Uppsala. Aceasta ipoteza că imperiul a Atlantidei se referă la cultura neolitică megalitice mormânt, pe baza lor, întinderea geografică similară, şi a dedus că insula a Atlantidei, atunci trebuie să corespundă în Irlanda. Erlingsson găsit similitudini de mărime şi de peisaj pentru a fi statistic semnificativă, în timp ce el a respins ipoteza nulă că Platon a inventat Atlantida ar fi ficţiune. [89]
Bazat pe acest rezultat, speculaţiile că a fost făcută de capital a Atlantidei ar putea fi conectate cu Newgrange, Knowth, şi Tara, Irlanda. În ceea ce priveşte scufundarea Atlantidei, a fost sugerat că este o amintire de la un alt timp şi loc, în special Banca zona Dogger. A fost o insula care sa scufundat în Marea Nordului cu privire la 6100 î.Hr. În timp ce nivelul mării a crescut treptat, lumea ar fi vârsta foi Ice topit, a existat o brusca crestere a nivelului marii, la acest moment din cauza drenaj finală de Lacul Agassiz. La aproximativ acelaşi timp, un tsunami de la Slide Storegga se crede că au devastat insula în maniera descrisă de Platon. (A se vedea, de asemenea, intrarea pe Marea Nordului de mai jos.)
Alte ipoteze plasa localizarea Atlantidei între Marea Britanie şi Franţa pe de valabilitate celtic [90]. Această ipoteză a fost dezvoltat pentru prima dată de Lewis Spence şi a fost relansat recent de unii oceanografii. [Cine?]
Marea Nordului
Marea Nordului este cunoscută pentru a conţine terenuri care au fost odată deasupra apei, oraşul medieval Dunwich în Anglia de Est, de exemplu, sa prăbuşit în mare.Suprafaţa de teren cunoscut sub numele de "Doggerland", între Anglia şi Danemarca, a fost inundata de un tsunami în jurul valorii de 8200BP (6200BC), cauzat de o alunecare de teren submarin în largul coastei Norvegiei, cunoscut sub numele de diapozitive Storegga, [91] şi rămăşiţe umane preistorice au fost dragate de la Banca Dogger. [92] Atlantis în sine a fost identificat pe lângă Helgoland de pe coasta de nord-vest-german de autor Jürgen Spanuth, [93], care postulează că acesta a fost distrus in timpul epocii de Bronz in jurul anului 1200 î.Hr., la doar parţial re-apar în timpul epocii de Fier. Ulf Erlingsson emis ipoteza ca insula, care sa scufundat referire la Banca Dogger, şi oraşul în sine menţionată la crater Silverpit de la baza de Dogger Bank. O carte ar fi de Oera Linda susţine că un teren numit Atland o dată a existat în Marea Nordului, dar a fost distrus în 2194 î.Hr.
Danemarca
In cartea sa celţi:. Oamenii care au venit din intuneric (1975), autor Gerhard Herm leagă originile atlantii pentru a pune capăt de vârsta de gheaţă şi inundaţiile din Europa de Est de coastă Danemarca [94]
Finlanda
Finlandez excentric IOR Bock află Atlantida din Marea Baltică, în partea de sud a Finlandei, unde a susţinut o mica comunitate de oameni a trăit în timpul Ice Age. Conform Bock, acest lucru a fost posibil datorita Curentului Golfului, care a adus apa calda la coasta finlandeză. Aceasta este o mică parte a unei saga mare, care, pretinde el, a fost spus în familia sa, prin veacurilor, datând de la dezvoltarea limbii în sine.Saga de familie spune numele de Atlantis vine de la cuvintele suedeze allt-teren-este ("all-teren-de gheaţă") şi se referă la ultimul Ice-Age. Astfel, în saga de familie Bock este mai mult o perioadă de timp decat un loc geografic exact. Conform acestei Atlantis a dispărut în 8016 î.Hr. când Ice Age-sa încheiat în Finlanda şi gheaţă topit. [95]
Suedia
În 1679 Olaus Rudbeck scris Atland (Atlantica), în cazul în care acesta susţine că Scandinavia, în special Suedia, este identic cu Atlantida. Potrivit Rudbeck capitala Atlantis a fost identic cu locul de înmormântare vechi de suedez regi Gamla Uppsala.
America
Când Columb sa întors din călătoria sa de vest, unii istorici ai perioadei, cum ar fi Francisco López de Gómara, [96], scris în 1552, gândul că ceea ce Columb a descoperit a fost Insula Oceanul Atlantic de Platon.
În anul 1556, Agustín de Zarate a declarat că America a fost Atlantis, care la un moment dat a început din Strâmtoarea Gibraltar şi de vest extinse pentru a include America de Nord şi de Sud [verificare necesare], şi că acesta a fost ca un rezultat al lui Platon, care a fost descoperit noul continent. El a mai spus că a avut toate atributele de pe continentul descrise de Platon încă în acelaşi timp, a menţionat că popoarele antice traversat de un traseu de la insula Atlantida. Zarate, de asemenea, menţionează că "9000 de ani" lui Platon au fost 9.000 de "luni" (750 ani). [97]
Acest lucru a fost, de asemenea, repetat şi clarificate de către istoricul Pedro Sarmiento de Gamboa în anul 1572 în lucrarea sa "Istoria a incasilor", [98], care, prin calcularea de longitudine a declarat că Atlantida trebuie să fi întins de la în termen de două ligi de strâmtoarea Gibraltar spre vest pentru a include " tot restul terenului de la gura de Maranon (Amazon River) şi Brazilia la Marea de Sud, care este ceea ce ei numesc acum America. " El a crezut partea scufundat să fie acum în Oceanul Atlantic, dar că aceasta a fost de la această parte scufundat că indienii iniţial a venit pentru a popula Peru printr-o masa de pamant continuu. El spune că America de Sud a fost, de asemenea, cunoscut sub numele de atlanticus Isla. [Verificare necesare]
Ea a apărut ca Insula Oceanul Atlantic (Insula Atlantica), pe o hartă a New World de cartograf Sebastian Münster în 1540 [99] şi, din nou pe harta cu denumirea de Insula Atlantida Nicolas Sanson şi fiul (1669) care a identificat atât de Nord şi America de Sud ca "Atlantis Insula", partea de est a Oceanului Atlantic ca "Oceanus atlanticus" şi partea de vest a Oceanului Atlantic, plus ca Oceanul Pacific "Atlanticum Pelagus". Această ediţie a fost în continuare impodobita cu caracteristici de legenda Atlantidei de către fiul său, Guillaume Sanson, inclusiv numele celor zece regi ai Atlantidei, cu partea Atlas "fiind, în Mexic. Harta Sanson a arătat ceea ce presupune că pământul semăna cu 200.000 de ani înainte de a exista orice om de pe el. [100]
America de Sud
O ipoteză de autor Jim Allen susţine că descrierea lui Platon se potriveşte exact America de Sud, cu capitala insulei, în ceea ce acum este Bolivia, deoarece el descrie un nivel de formă dreptunghiulară, în formă de simplu pe care, a spus el se afla în centrul continentului, lângă mare şi la jumătatea distanţei de-a lungul cea mai mare parte a continentului [101]. El a descris, de asemenea, capitala Atlantis, care a fost construit pe o insula vulcanica mic şi, de asemenea, numit Atlantida. Oraşul se afla la nivel de câmpie dreptunghiular, de cinci kilometri de mare şi în conformitate cu Platon întreaga regiune a fost ridicat deasupra nivelului mării de ocean, în creştere absolută din mare, ocean la o înălţime mare pe acea parte a continentului. Allen susţine că regiunea Altiplano din Bolivia îndeplineşte aceste caracteristici.
Mexic
Autor Gene Matlock susţine că a descoperit Atlantida, în Mexic. El susţine în lucrarea sa a fost ultima carte Atlantis, veţi avea vreodată de citit! că limba sanscrita vorbită în subcontinentul indian este precursoare de cele mai multe limbi din lume, că aceasta explică sensul numele de "Atlantis", şi că acest lucru sugerează o legătură între Mexic şi India şi o locaţie mexican pentru Atlantis. [102] [103]
Cuba
Autor Andrew Collins a susţinut o conexiune cubanez la Atlantis Gateway în cartea sa Atlantis: Caută Sursa a unei civilizaţii pierdute. Collins susţine ipoteza lui cu dovezi indirecte istorice şi geografice. El sugerează Insula Tineretului şi fundul mare puţin adâncă pe care-l înconjoară ca o posibila locatie pentru Atlantis. [104]
Alte locaţii
Au existat sugestii pentru Atlantis să fie plasate in afara de Marea Mediterană sau în Oceanul Atlantic. Astfel de locaţii ar tinde să se încadreze în afara lumii cunoscute de sursele originale ale legendei.
Antarctica
Teoria că Antarctica a fost Atlantida a fost deosebit de modă în anii 1960 şi 1970, a stimulat în parte, atât prin izolarea a continentului, şi, de asemenea, Piri Reis hartă, care arată Antarctica presupus ca ar fi fără gheaţă, sugerând cunoaşterii umane din această perioadă. Charles Berlitz, Erich von Däniken şi Petru Kolosimo sunt unele dintre cele mai populare autori care au făcut această propunere.
Mai recent, Rand şi Rose Flem Ath-au propus acest lucru în cartea lor, când cerul cazut, teoria a fost revizuit şi a făcut mai mult în activitatea specifică Rand cu autor Colin Wilson, în Blueprint Atlantis (publicat în 2002). A doua lucrare a teoretizat faptul ca Atlantida a fost de a fi găsit în Antarctica Lesser, în apropiere de coasta de gheata Ross. O teorie geologică cunoscut sub numele de "deplasare scoarţa Pământului", stă la baza activităţii lor. Blueprint Atlantis foloseşte atât ştiinţifice şi pseudo (cum ar fi o simplă speculaţie şi ipoteze) înseamnă să susţină teoria. [105]
Charles Hapgood a venit cu "teoria Pământului crustale de deplasare". Teoria lui Hapgood sugerează că scoarţa Pământului este capabil să se deplaseze la stratul de mantaua superioară rapid până la o distanţă de 2.000 de mile, introducerea Atlantis în Antarctica, atunci când se analizează mişcările scoarţei în trecut. Este de remarcat faptul că Albert Einstein a fost unul dintre puţinele voci care să răspundă teoria lui Hapgood. Einstein a scris o prefaţă pentru crusta trecerea Hapgood cartea lui Pământului, publicat în 1958. Această teorie este deosebit de popular, cu Earthers tubulare, si poate fi vazut ca o oglinda de identificare hiperborean. [106] În cartea sa "Amprentele zeilor", autorul Graham Hancock argumentează teoria deplasare Pământ crustale, în general, şi Atlantis / conexiune Antarctica specific, apoi trece la a propune explorarea arheologice din Antarctica, în căutare de Atlantis.
Ceea ce este cunoscut acum despre istoria Cuaternar şi Holocen de Antarctica discreditează complet orice ipoteză despre aceasta fiind locaţia de Atlantis. Cartografierea şi datând de la marginile stratului de gheata din Antarctica în timpul ultimei ere glaciare maximă, cartografiere şi datând de erratics glaciare, case de marcat, şi în termen de striuri acum gheaţă zone libere; microfossils de la depozitele de lac post-glaciare, carotare si analiza de case glaciare şi sedimente marine care stau la baza Ross şi mările Wedell; carotaj şi analiza carotelor de gheaţă, şi alte cercetări au acumulat o cantitate enormă de date, care a infirmat ipotezele diferite care orice parte semnificativă din Antarctica a fost suficient de gheaţă şi fără temperat în climatice în timpul ultimei 100.000 de ani şi mai devreme pentru a fi sprijinit orice civilizatie. [107] [108] Aceasta cercetare a respinge propunerea de solid Flem Ath-lui, care mai mică (de Vest), Antarctica a fost de gheaţă şi fără temperat înainte de 9600 î.Hr. (11600 B.P.) [109] [110] [111]
Indonesia/Sundaland
Marea Chinei de Sud la nord de Indonezia şi de Marea Java au fost susţinut ca un site pentru Atlantis. Cheia de la acest argument, care a fost Sundaland localizarea Atlantidei este ca Oceanul de Atlantis se referă la ocean care înconjoară Eurasia şi Africa, care a fost înţelegerea istorică până în momentul de Cristofor Columb. Susţinătorii acestei afirmaţii ideea ca nativii din Sundaland care au fugit apele în creştere sau explozii vulcanice, în cele din urmă au avut contact cu Egiptenii antici, care a trecut mai târziu povestea pe Platon, care devine o parte, dar nu toate detaliile corecte, inclusiv locaţia şi perioada de timp. Avocatul principal al acestei teorii este profesor brazilian de Fizică Nucleară Arysio Nunes dos Santos. [112]
În timpul ultimei ere glaciare maximă, ceea ce este acum cunoscut sub numele de Perioada de valabilitate Sunda a fost amplasarea unui simplu subaerial mare de coastă, care a fost parte a Sundaland. În timpul ultimei ere glaciare maximă, Sundaland extins spre nord de Indonezia la Borneo şi northwestward la coasta de sud-estul Asiei. [113] [114] [115] Sundaland este destul de stabil, lipsit de orice tectonic preistorie cunoscut de orice semnificative, mult mai putin catastrofal, surpare tectonice [113]. [116] Numeroase studii de geologi de petrol şi Cuaternar au găsit o lipsă totală de dovezi pentru orice neogen şi cuaternară activitate vulcanică în Perioada de valabilitate Sunda, în ciuda apropierii sale de la Indonezia. [116] [117] [118]
Studii detaliate [116] [117] de la sfârşitul lui glaciare şi creşterea nivelului mării postglaciare pentru această parte a Perioada de valabilitate Sunda demonstrează că scufundarea primul semnificativă a Sundaland de creşterea nivelului mărilor, a avut loc între 14000 şi 15.000 de ani în urmă. Perioadele de creştere bruscă a nivelului mării scufundat o parte semnificativă a Sundaland sub Marea Chinei de Sud între 13000 şi 14000 de ani în urmă. Între 14300 şi 14600 ani în urmă, pe o perioadă de 300 de ani, nivelul mării a crescut cu 16 milioane (62 picioare). Între 12.000 şi 13.000 de ani în urmă, scufundarea a Sundaland de creşterea nivelului mării, a fost relativ minor. O perioadă de final de inundare rapidă a Sundaland de Marea Chinei de Sud au avut loc între 11000 la 12.000 de ani în urmă. Scufundare a Sundaland în această perioadă a fost minor, în măsură în raport cu zona de scufundat între 13000 şi 14000 de ani în urmă. Dovezi pentru orice scufundare semnificativă sau cataclismică a Sundaland ca urmare a proceselor tectonice este complet lipsit de [116]. [117] [119]
Polul Nord
Profesor de teologie sistematică la Universitatea din Boston, William Warren Fairfield (1833-1929) a scris o carte promovarea convingerea că centrul originală a omenirii o dată aşezat la Polul Nord intitulat Paradise Au fost gasite: Cradle a rasei umane de la Polul Nord (1885 ). În această lucrare Warren plasat Atlantis la Polul Nord, precum şi grădina Edenului, Muntele Meru, Avalon şi Hiperborea. [120] Warren crede că toate aceste terenuri au fost mitice amintiri populare de un fost locuita loc departe de Nord, în cazul în care omul a fost creat iniţial. [121]
Identificarea lui Warren a Atlantidei cu Polul Nord a fost menţinută de către Atlas de poziţionare în măsura nord de cartografiere antic grec cosmologie. Warren asimilată primordial Titan Atlas de mitologia greacă, care a sprijinit ceruri pe umeri (sau sprijinit Earth pe un pilon) la Atlas descris în Critias dialogul lui Platon ca primul domnitor al Atlantis (Critias, 114a). În opinia lui Warren, toate axis mundi sau cosmică-axa de legende antice (Yggdrasil, Irminsul şi pilonul Atlas "), a trebuit să fie în măsura de nord", la partea de sus a lumii ":
... Pentru a localiza aceste drepturi în relaţiile reciproce, trebuie să începem prin reprezentarea de sine pământ ca o sferă sau de sferoid, şi ca fiind situate în interiorul, şi concentrică cu, sfera înstelat, fiecare având perpendicular pe axa, si polul nord, la de sus. Poli-stele este, aşadar, în Zenith adevărat, şi înălţimile cereşti, centrare despre el sunt lăcaşul de zeul suprem sau de zei. [121]
Warren a remarcat modul în care Homer, Hesiod şi Virgil toate Atlas introdus sau pilonul său mondial la "marginile pământului", însemnând, în opinia sa, regiunile nordice departe arctice, în timp ce Euripide în legătură Atlas de Steaua Polară, astfel încât el a concluzionat:
În cea mai veche... gândirea greacă Atlas aparţine la Polul Nord, şi este doar rezonabil pentru a localiza Regatul Atlas în aceeaşi localitate [122].
Prin urmare, în opinia lui Warren Atlantis a stat în nordul îndepărtat, la Polul Nord, de la Atlas, în vechiul său de cartografiere cosmologic grec se afla în zenit departe de nord, sub Steaua Polară.
Pa, Pa! Sper ca te-am putut ajuta...
Adi1987 întreabă: