Ce sunt elementele de spatiu cosmic si terestru?
P.S.: la limba romana

Spațiul cosmic numit și spațiu extraatmosferic este întregul spațiu situat dincolo de limita atmosferei unei planete. Spațiul cosmic este, într-o primă aproximație, vid. Totuși, el nu este complet lipsit de conținut, ci este umplut cu gaze la presiune extrem de scăzută și pulberi. Spațiul cosmic conține câmpuri gravitaționale, radiații electromagnetice, neutrini. Teoretic el mai conține și energie neagră și materie întunecată. Deoarece atmosfera nu se termină brusc, ci se subțiază progresiv, nu există nici o limită definită clar între atmosferă și spațiul cosmic.
Cuprins

1 Descoperiri
2 Mediul
2.1 Temperatură
2.2 Efectul asupra organismelor umane
3 Limite
4 Statutul juridic
5 Diferențe orbită - spațiul cosmic
6 Regiuni
6.1 Geospațiu
6.2 Interplanetar
6.3 Interstelar
6.4 Intergalactic
7 Vezi și
8 Referințe
9 Legături externe

Descoperiri

În 350 î.Hr., filosof grec Aristotel a sugerat că natura are oroare de vid, un principiu care a devenit cunoscută sub numele de horror vacui[1]. Pe baza acestei idei cum că vidul nu ar putea exista, mai multe secole s-a crezut că spațiul nu ar putea fi gol.[2] Abia în secolul al XVII-lea, filozoful francez René Descartes a susținut că întregul spațiu trebuie să fie plin.[3] Cercetări viitoare privind fizica vidului au fost efectuat de către Otto von Guericke. El a menționat corect că atmosfera Pamantului cuprinde planeta noastră ca un înveliș, cu o densitate graduală, în scădere odată cu altitudinea. El a ajuns la concluzia că trebuie să existe un vid, un spațiu gol între Pământ și Lună.[4]
Mediul

Spațiul exterior este cel mai apropiat de starea de vid perfect. Efectiv în acest spațiu nu există forțe de frecare, aceasta le permite stelelor, planetelor și sateliților să circule liber de-a lungul traiectoriilor lor ideale gravitaționale. Cu toate acestea, chiar și în cel mai pronunțat vid din spațiul intergalactic tot există câțiva atomi de hidrogen pe metru cub.[5] Pentru comparație, aerul pe care îl respirăm conține aproximativ 10 25 molecule pe metru cub. Vidul avansat din spațiu poate fi un mediu atractiv pentru anumite procese industriale, de exemplu cele care necesită suprafețe ultracurate.[6]
Temperatură

Tot Universul observabil este umplut cu fotoni care au fost creați în timpul Big Bang-ului, cunoscuți sub numele de radiație cosmică de fond cu microunde, (CMBR). Numărul mare al neutrinilor provoacă radiația cosmică de fond cu neutini. Temperatura curentă a corpurilor întunecate (a acestei radiații de fotoni) este de 3 K (−270 °C; −454 °F). Unele regiuni ale spațiului cosmic pot conține particule cu încărcături energică ridicate și au o temperatură mult mai mare decât radiația cosmică de fond CMBR.
Efectul asupra organismelor umane
Limite
Statutul juridic

Spațiul extraterestru nu este supus suveranității vreunui stat.
Diferențe orbită - spațiul cosmic

Pentru a efectua un zbor spațial orbital, o navă spațială trebuie să depășească viteza de zbor suborbitală. O navă spațială nu intră pe orbită până când acesta nu se deplasează cu o viteză suficient de mare, astfel încât accelerația sa să fie mai mică sau egală cu accelerația centripetă cauzată de viteza sa în mișcare circulară. Deci, pentru a intra pe orbită, o navă spațială nu trebuie să ajungă doar în spațiul respectiv, dar, de asemenea, trebuie să atingă o viteză suficientă orbitală. Pentru a trece pe orbita joasă a Pământului o navă trebuie să atingă viteza de 7, 900 m/s (28, 400 km/h sau 17, 700 mph), pentru comparație cel mai rapid avion realizat vreodată a atins viteza de 2, 200 m/s (7, 900 km/h sau 4, 900 mph) (în 1967, aeronava nord-americană X-15).[7]
Regiuni
Geospațiu
Aurora australă observată de nava spațială Discovery, mai 1991.

Geospațiul este regiunea spațiului cosmic din apropierea Pamantului. Geospațiul include regiunea superioară a atmosferei, precum și ionosfera și magnetosfera. Centura de radiații Van Allen se află, de asemenea, în cadrul geospațiului. Regiunea dintre atmosfera Pamantului și Lună este uneori denumită spațiul cis-lunar[8].
Interplanetar

Spatiul interplanetar, spațiul din jurul Soarelui și a planetelor sistemului solar, este regiunea dominată de mediu interplanetar care se extinde până la heliopauză, adică până acolo unde influența mediului galactic este mai puternică decît câmpul magnetic și fluxulul de particule generate de Soare.
Interstelar

Spațiul interstelar este spațiul fizic dintr-o galaxie care nu este ocupat de stele sau de sistemele lor planetare. Mediul interstelar se referă -prin definiție- la spațiul interstelar (dintre stele).
Intergalactic

Spațiul intergalactic este spațiul fizic dintre galaxii. În general este lipsit de praf și materie. Spațiul intergalactic este foarte aproape de un vid total. Spatiul dintre galaxii, denumit void, este, probabil, aproape gol. Unele teorii apreciază densitatea medie a Universului ca fiind echivalentul unui atomu de hidrogen pe un metru cub.[9][10]

Densitatea universului, cu toate acestea, nu este în mod clar uniformă; aceasta este cuprinsă între o densitatea relativ mare în galaxii (inclusiv densitate foarte mare în corpurile cerești din galaxii, cum ar fi planete, stele, și găuri negre) iar în imensitățile spațiului, numite void, densitatea este mult mai mică decât media universului.
si la terestru :Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră") este a treia planetă după distanța față de Soare și a cincea ca mărime în sistemul solar. Când desemnează planeta (și nu solul), cuvântul se scrie cu majusculă. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, și singura din Univers cunoscută ca adăpostind viață (controverse legate de existența vieții extraterestre continuă să existe).

Terra s-a format acum aproximativ 4, 57 miliarde (4, 57×109) de ani, iar singurul ei satelit natural Luna, numită și Selena după zeița lunii Selene, a început să o orbiteze puțin timp după aceea, cu circa 4, 533 miliarde (4, 533×109) de ani în urmă1. Pentru comparație, vârsta calculată a Universului este de circa 13, 7 miliarde de ani. Suprafața Pământului este acoperită în proporție de 70, 8% de apă, restul de 29, 2% fiind solid și "uscat". Zona acoperită de apă este împărțită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.

De la formarea sa Pământul a trecut prin numeroase procese geologice și biologice majore, astfel încât toate urmele condițiilor sale inițiale au fost șterse. Suprafața exterioară a planetei Terra este împărțită în mai multe plăci tectonice, care de-a lungul timpului se deplasează unele față de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte și lichid), fiind format din mantaua topită și miezul metalic, generator al câmpului magnetic. Condițiile atmosferice și de la suprafață, care au permis apariția vieții pe Terra, au fost la rândul lor influențate în mod decisiv de către diversele forme de viață. Acestea se află într-o balanță ecologică fragilă, în permanentă schimbare.

Între Terra și restul Universului există o permanentă interacțiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuențat continuu viteza mișcării de rotație a Terrei. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra, forța de atracție numindu-se gravitație, iar accelerația cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitațional se numește accelerație gravitațională (notată cu "g" = 9, 81 m/s2). Se crede că motivul apariției oceanelor a fost o "ploaie" de comete din perioada timpurie a Pământului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat și ele mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciațiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafața terestră cu un strat de gheață. Terra nu are alți sateliți naturali în afară de Lună. Corpul ceresc Cruithne a fost calificat în mod greșit drept satelit al lui Terra, fiind în realitate un asteroid. Cruithne a fost descoperit în 1986; el urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui, asemănătoare cu orbita Terrei, și care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pământ orbita lui se vede în formă de potcoavă.
Cuprins

1 Semantica
1.1 Etimologie
1.2 Simbol
2 Istoria
2.1 Știință
2.2 Religie
3 Caracteristici fizice
4 Magnetosfera și Centurile Van Allen
5 Descoperiri geologice privitoare la "copilăria" Pământului
6 Bibliografie
7 Referințe
8 Vezi și
9 Legături externe

Semantica
Pământul şi Luna

Cuvintele ce se referă la Terra pot fi formate în mai multe moduri. Primul este folosirea rădăcinii terra-, ca de exemplu cuvântul "terestru". Mai există și rădăcina telur-, cum se poate vedea în cuvintele teluric, telurian. Ambii termeni provin de la zeița romană Terra Mater, ce se pare că și-a primit numele, la rândul ei, de la vechea denumire de Tellus Mater. Termenii știițifici precum geografie, geocentric, geotermal folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiței Gaia, echivalenta Terrei Mater în mitologia greacă.

Denumirea de Pământ, din limba română, este singura care nu provine din vechea mitologie greacă sau romană, spre deosebire de majoritatea corpurilor cerești cunoscute la acea dată (de exemplu Marte, Venus, Neptun, ș.a.m.d.).
Etimologie

Cuvântul „pământ" provine din latină pavimentum[2], care înseamnă „pământ bătătorit și nivelat", „pardoseală cu lespezi sau mozaic", „pavaj"[3], „podea", „drum pietruit", „loc neted", „bătătură"[4].
Simbol

Simbolul astrologic și astronomic al planetei Terra este o cruce încadrată de un cerc ce reprezintă un meridian și Ecuatorul (⊕). O altă variantă așază o cruce deasupra unui cerc (♁).
Istoria
Știință

Pe baza descoperirilor geologice oamenii de știință au reușit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare și de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4, 55 miliarde de ani, Luna formându-se ceva mai târziu. Inițial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naștere scoarței terestre. Emanațiile de gaze și erupțiile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheața din comete, aveau să formeze apoi și oceanele2. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariției, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulți spontan. După alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al ființelor dispărea3. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct și eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă și a dat naștere stratului protector de ozon (O3). Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat nașterea celulelor complexe, numite eucariote4. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de țesuturi, din acestea rezultând din nou viață, în formă unor adevărate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiațiile ultraviolete ucigașe, viața avea să se împrăștie pe toată suprafața Terrei.

De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit și despărțit, pe măsură ce se modela și suprafața Terrei. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit și au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut despre care avem informații solide[5], Rodinia, s-a destrămat însă din nou - acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu din nou pentru a forma Pannotia - acum 600-540 milioane de ani, și mai apoi Pangeea, care s-a destrămat acum 180 milioane de ani5.

În anii 1960 s-a lansat o ipoteză conform căreia, în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, o mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheață. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de zăpadă" (Snowball Earth) și este de un real interes, întrucât conduce la explozia de organisme din perioada Cambrianului, când au început să prospere formele de viață multicelulare 6. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc 5 extincții ale vieții în masă 7, ultima dintre ele petrecându-se acum 65 de milioane de ani, când o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanșat dispariția dinozaurilor și a altor reptile de talie mare, dar a cruțat viața animalelor de talie mică precum mamiferele. De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani clasa mamiferelor s-a diversificat. Acum câteva milioane de ani o mică primată africană și-a dezvoltat capacitatea de a sta în poziție verticală. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte și a încurajat comunicarea, fapt ce a stimulat și dezvoltarea și mărirea în volum a creierului. Evoluția agriculturii și apoi a civilizației a permis oamenilor să transforme fața Pământului într-o perioadă scurtă de timp, așa cum nici o altă ființă nu o mai făcuse, modificând atât existența și cantitatea altor forme de viață, cât și clima planetei.
Religie

După cum începe Vechiul Testament al Bibliei creștine, Pământul a fost creat de la început de către Dumnezeu și nu s-a format întâmplător, acesta fiind creat pentru a fi locuit. În capitolul „Facerea" se spune că „La început, Dumnezeu a făcut Cerul și Pământul". Alte religii (caracteristice Asiei, sau celor doua Americi, etc.) ofera diverse alte variante pentru crearea Pamantului. Crearea de catre o divinitate a Pamantului si a ocupantilor acestuia este una din multele teorii pe acest subiect.
Caracteristici fizice
Animaţie ce prezintă mişcarea de rotaţie a Pământului

Văzut din spațiul extraterestru, o mare parte din Pământ prezintă culorile albastru închis și alb - datorită oceanelor, straturilor de gheață de la poli și a norilor din atmosferă. Albedo-ul său este de 36, 7%, fiind depășit, dintre planetele din interiorul centurii de asteroizi a Sistemului Solar, doar de cel al lui Venus. Este de asemenea și cea mai mare și densă dintre aceste planete.
Harta Fizică a Pământului
Pământul văzut de pe Lună
Magnetosfera și Centurile Van Allen

Zona cuprinsă de câmpul magnetic al Pământului se numește magnetosferă. Ea absoarbe particulele încărcate cu energie provenite din Soare și le fixează în 2 centuri numite după descoperitorul lor, James van Allen. Centurile Allen înconjoară Pământul deasupra ecuatorului. Magnetosfera este comprimată în partea dinspre Soare datorită forței particulelor ce vin dinspre acesta, și este mai extinsă în partea opusă Soarelui.

Câmpul magnetic terestru e format dintr-o forță magnetică care se află în nucleul lichid exterior. Liniile câmpului magnetic ies din Pământ la polul sud magnetic, localizat lângă strâmtoarea McMurdo din Antarctica, și reintră la polul nord magnetic de lângă insula Prince of Wales din Arctica canadiană.

Polii magnetici sunt situați în apropierea celor geografici (fără să se suprapună cu aceștia), iar poziția lor se modifică în timp. În prezent, polul nord magnetic se deplasează spre vest cu o viteză de 0, 2 ° pe an. La fiecare aproximativ jumătate de milion de ani câmpul magnetic al Pământului se inversează. Procesul de inversare propriu-zis poate dura 1.000-1.500 ani, timp în care câmpul magnetic slăbește, iar polii se deplasează spre pozițiile inversate, revenind și la intensitatea lor magnetică anterioară.
Descoperiri geologice privitoare la "copilăria" Pământului

Stabilirea vârstei unui specimen de material este dificilă. Se folosește un spectrometru de masă, care analizează cu ajutorul calculatorului prezența elementului chimic Neodim (Nd) în probele de material.

Descoperiri importante de până acum:

2008 în Canada, o rocă de peste 4 miliarde de ani vechime
2009 în estul Indiei, o rocă tot de peste 4 miliarde de ani vechime. Geologi: Klaus Metzger (Germania), Erik Scherer (SUA) și Dewashish Upadhyay (India)

Bibliografie

G. B. Dalrymple, 1991, "The Age of the Earth", Stanford University Press, California.
A. Morbidelli și alții, 2000, "Source Regions and Time Scales for the Delivery of Water to Earth", Meteoritics & Planetary Science, vol. 35, no. 6, pp. 1309-1320.
W. Ford Doolitte, "Uprooting the Tree of Life", Scientific American, 2000.
L. V. Berkner, L. C. Marshall, 1965, "On the Origin and Rise of Oxygen Concentration in the Earth's Atmosphere", Journal of the Atmospheric Sciences, Vol. 22, No. 3, pp. 225–261
J.B. Murphy, R.D. Nance, "How do supercontinents assemble?", American Scentist, vol. 92, pp. 324-333
J.L. Kirschvink, 1992, "Late Proterozoic Low-Latitude Global Glaciation: The Snowball Earth", The Proterozoic Biosphere, pp 51-52
D. Raup & J. Sepkoski, 1982, "Mass extinctions in the marine fossil record", Science, vol. 215, pp. 1501–1503
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a II-a, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007
G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983
Rodica Ocheșanu (Redactor principal), Liliana Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Dicționar latin - romîn, Editura Științifică, București, 1962.

Referințe

^ Useful Constants
^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române.
^ G. Guțu, Dicționar latin - român
^ Dicționar latin - romîn (1962)
^ http://www.palaeos.com/Earth/Geography/Rodinia.htm

Vezi și

Straturile Pământului
Viitorul Pământului

Legături externe
Puteți găsi mai multe informații despre Pământ prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori":

Wiktprintable without text.svg Definiții din Wikționar
Wikibooks-logo.svg Manuale de la Wikimanuale
Wikiquote-logo.svg Citate de la Wikicitat
Wikisource-logo.svg Texte sursă de la Wikisursă
Commons-logo.svg Imagini și media de la Commons
Wikinews-logo.png Știri de la Wikiștiri

Pământul, astrotm.home.ro
Cum este alcătuit Pământul?, 16 ianuarie 2013, Mihaela Stănescu, Descoperă
Cele mai vechi 10 lucruri de pe Terra, 2 septembrie 2009, Adrian Nicolae, Descoperă
Pamantul la superlativ: recordurile extreme ale Terrei, 11 noiembrie 2010, Descoperă - Travel
Punctele extreme ale Terrei – Polii inaccesibilității, 29 decembrie 2011, Marius Comper, Descoperă
7 minuni mai putin cunoscute ale naturii, 24 martie 2009, Georgiana Fefea, Descoperă
TOP 10 lucruri inedite pe care nu le știai despre Terra, 4 martie 2009, Alexandru Safta, Descoperă

Imagini

Pământul... în imagini spectaculoase, 16 mai 2010, Descoperă - Travel
Cele mai frumoase fotografii din satelit, 17 ianuarie 2010, Marc Ulieriu, Descoperă
Peisaje extraterestre… pe Terra, 11 iunie 2009, Georgiana Fefea, Descoperă
Cele mai frumoase fotografii din satelit, 17 ianuarie 2010, Marc Ulieriu, Descoperă
Cat de mici suntem in Univers?, 16 septembrie 2008, Georgiana Fefea, Descoperă
Ocolul Pământului în 290 de secunde (VIDEO), 7 ianuarie 2012, Descoperă
si eu cred ca am scris ce se poate si imi dai fundita una mareeeee si daca imi dai esti asa de dulce incat zaharul inmuiat im miere e sarat pe langa tine daca nu otetul imbibat in sare e dulce pe lana tine.

Va multumesc la toti dar nu stiu de ce nu pot sa va dau funditascuze

Elemente terestre se refera la lucrurile de pe pamant, iar cele cosmice la cele din "cer" din spatiu, de ex:Luna, Soarele.

Marte