Cine credeti ca va influenteaza stima de sine si cum?
dau fundita:*

Stima de sine constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele standarde. Aşa încât, pe parcursul vieţii, este posibil să cunoaştem valori foarte înalte ale stimei de sine, dar şi foarte scăzute…

Cercetările au dus la concluzia că adolescenţii din familii în care se discută des, pozitiv, despre diversele aspecte ale viaţii, sunt şi devin mai optimişti. De asemenea, ele indică faptul că părinţii al căror control asupra adolescenţilor se diminuează pe măsură ce aceştia cresc şi capătă experienţe proprii din ce în ce mai numeroase procedează benefic, favorizând conturarea şi consolidarea stimei de sine a tinerilor, apariţia unui sentiment de siguranţă ce se întemeiază din ce în ce mai mult pe resurse personale.
Stima de sine se conturează, conform literaturii de specialitate, din 4 componente principale:

¤ sentimentul de siguranţă

¤ cunoaşterea de sine

¤ sentimentul de apartenenţă (la o familie, la un grup, la o categorie socio-profesională etc.)

¤ sentimentul de competenţă.

Sentimentul de încredere anticipează apariţia stimei de sine. Individul trebuie ca mai întâi să simtă şi să trăiască realmente pentru ca să capete disponibilitatea de a înţelege că are motive de a-şi hrăni stima de sine. Cunoaşterea de sine, sentimentul de apartenenţă şi sentimentul de competenţă pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieţii, prin atitudini educative adecvate şi prin mijloace concrete. Aşadar, trebuie acordată o importanţă cu totul specială securităţii şi încrederii. Totuşi, este dificil să izolezi stima de sine ca aspect esenţial şi pur al individului. Adesea, stima de sine este percepută ca o dezvoltare psihodinamică; alteori este percepută ca fiind un comportament; nu în ultimul rând, ea poate fi privită şi ca o stare psihologică. Tocmai din cauza acestor dimensiuni variate stima de sine este dificil de definit. Iată, de exemplu, conform dr. Nathaniel Branden, psiholog umanist („The Benefits and Hazard of the Philosophy of Ayn Rand: A Personal Statement"), stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa". Pe de altă parte, apar şi confuzii în perceperea stimei de sine. Se vorbeşte din ce în ce mai des despre „motivaţie", iar tendinţa este generată de audienţa pe care au căpătat-o în ultima perioadă, mai peste tot în lume, practicile de inspiraţie nord-americană de „self-help". Din această perspectivă, „self-esteem" (aşadar, stima de sine) se dezvoltă ca o activitate terapeutică ce încurajează creşterea stimei personale. Americanii spun, de exemplu, că „o stimă de sine crescută este foarte importantă în obţinerea unor rezultate şcolare excelente". Aşadar, potrivit lor, pentru început, ar fi necesară o – ca să spunem aşa – încredere nefundamentată pe experienţă care ar conduce la experienţă şi, finalmente, la o încredere consolidată. În SUA au existat şcoli (în literatura de specialitate se citează cazul uneia din Colorado) în care, pe lângă disciplinele obişnuite de studiu, în prima clasă de şcoală, s-au „predat" şi până la 3 ore pe săptămână de „self-esteem". Asta până ce s-a constatat că doar cel mult 12% dintre elevii respectivi au reuşit să înveţe să citească! Ca urmare, programul de „self-esteem" a fost stopat.
Este clar însă că o stimă de sine crescută favorizează dezvoltarea potenţialului uman. Fiecare dintre noi – şi este normal să se întâmple astfel – se străduieşte să-şi materializeze aspiraţiile, să se dezvolte, să progreseze. Când stima de sine este ridicată, individul nu încetează să creadă că merită să reuşească şi nu precupeţeşte niciun efort înspre atingerea scopului său. Este vorba, în fond, despre o atitudine care atrage succesul, care confirmă încrederea. Când stima de sine este scăzută, persoana riscă să-şi abandoneze proiectele din cauza lipsei de tenacitate, fiindcă ea nu posedă suficientă forţă pentru a atinge reuşita. Iar lipsa de perseverenţă este adesea responsabilă de eşecuri şi duce la lipsă de încredere. O astfel de persoană se mulţumeşte cu puţin, nu se străduieşte, nu-şi face planuri: trăieşte „de azi, pe mâine", cum s-ar spune.
Stima de sine nu este, aşadar, o acţiune de definire şi definitivare de „self-esteem", nici egoism sau narcisism ce s-ar fi dezvoltat printr-o astfel de acţiune, ci, pur şi simplu, este recunoaşterea sentimentului de încredere că eşti în stare.(asta este parerea unui psiholog, pe care o sustin si eu)
Sper ca te ajuta
o zi placuta