Cine imi da niste poezii de nichita stanescu comentate. dau funda

Emotie de toamna De Nichita Stanescu - comentariu

Emotie de toamna

De Nichita Stanescu

Nichita Stanescu este unul dintre marii poeti romani contemporali care a creat un limbaj poetic nou, capabil sa transpuna in versuri o anumita viziune asupra lumii inconjuratoare. Calitatea limbajului sau si noutatea lui consat in multimea de metafore folosite si in prospetimea exprimarii.

Poezia „Emotie de toamna" face parte din volumul „O viziune a sentimentelor", iar titlul ei este o metafora deoarece cuvantul toamna exprima o stare sufleteasca iar cuvantul emotie simbolizeaza starea de teama deoarece sentimentul iubiri este pe cale sa se stinga din cauza scurgerii ireversibile a timpului.

Poezia are 2 parti si surprinde starile si sentimentele indragostitului, a Eului liric, care descopera fragilitatea sentimentului de iubire odata cu venirea toamnei.

Prima parte alcatuita din 6 versuri scoate in evidenta teama indragostitului ca iubirea va fi tulburata din trecerea timpului.

De aceea, pentru as putea pastra sentimentele puternice de iubire, el isi implora iubita sal protesteze cu dragoste si sai aline tristetele: „a venit toamna, acoperami inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta". Cuvintele inima si umbra sunt metafore care sugereaza trairea sufleteasca.

Indragostitul este speriat la gandul ca iubirea i se va stinge daca nu isi poate vedea iubita. Degradarea sentimentului de iubire poate fi determinat si de instrainarea iubitei si suferintelor. Aceste stari sunt redate cu ajutorul metaforelor: aripi, ochi straini, frunza de pelin, care semnifica nevoia de zbor, instrainarea, suferinta si durerea singuratatii.

Partea a doua alcauita din ultimile 4 versuri ne sugereaza idea ca datorita intensitatii ei, iubirea nu dispare ci eventual este transpusa intr-un alt plan, cel al creatiei, al unei lumi imaginare, deoarece indragostitul este in stare sa transforme tot ce il inconjoara. Astfel, iubirea isi pastreaza puritatea si forta printr-o continua regenerare: „si atunci ma apropri de pietre si tac, iau cuvintele si le inec in mare. Suier luna si o rasar, si o prefac intr-o dragoste mare. dr386x9321irrs

Intreaga poezie cuprinde atat elementele terestre: „toamna", „mare", cat si elementele cosmice: „norul", „luna", eul liric penduland intre cele 2 spatii.

Intre elemtele planului natural le intalnim si pe cele fundamentale universului: „pamantul", „apa", „aerul" si „focul" care in poezie ne sunt sugerate de cuvintele: „pietre", „mare", „nori", „luna".

Pentru asi exterioriza sentimentele, poetul foloseste verbe la toate cele 5 timpuri. Formele de viitor exprima increderea in persistenta sentimentului iubirii cea ce mai diminueaza din tristetea indragostitului.

Din punct de vedere al versificatiei observam ca prima strofa formata din sase versuri (sextina) are rima imperecheata iar cea dea doua strofa care este un catren are rima incrutisata masura versurilor este inegala varind de la 7 la 15 silabe.

Poezia „Emotie de toama" ca si celelalte poezii ale lui Nichita Stanescu se remarca prin originalitate, prin bogatia metaforica a limbajului poetic, prin lirism si sinceritate, caracteristici specifice intregului volum „O viziune a sentimentelor", pe care critic literar Eugen Simion il considera romanul unei idile.
Leoaica tanara, iubirea
de Nichita Stanescu

Poezia „Leoaicặ tậnara,iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu,o arta poetica erotica,in care eul liric e puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,iubirea.

Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii,vazute sub forma unui animal de prada agresiv,"leoaica tậnarặ",explicitata chiar de poet prin apozitia „iubirea".

Structura,semnificatii, limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe.Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire,care ia forma unei tinere leoaice agresive,care ii sare „in fata" poetului,avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui,infigandu-si „coltii albi (…) in fata" si muscandu-l „de fata".

Pronumele la persoana I,"mi","mặ","m",potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste,care-l „pậndise-n incordare/mai demult", dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare,"mi-a sarit in fata","mi i-a infipt in fata","m-a muscat(…)de fata".
Sper ca ti-am fost de folos:*

Asta l-am stiut si eu...altele nu stiti?