Uhm,acum ceva timp am auzit ceva ce ar putea fi o posibila explicatie,insa exista o probabilitate destul de ridicata ca in memoria mea sa fi ramas o versiune alterata a celei originale.
Se presupune ca,aflat la varsta copilariei,individul tinde spre a isi idealiza unul sau ambii parinti,considerandu-i a fi un model pentru propria sa personalitate.
In momentul adolescentei,simultan cu aparitia dorintei de a isi crea o identitate proprie,se indeparteaza,intr-o masura mai ridicata sau mai scazuta, de modelul propus de parintii sai, judecandu-i validitatea.
Banuiesc ca odata cu dobandirea unei gandiri mai...stabile,maniera in care isi priveste parintii poate capata,cu mai mare usurinta, nuante obiective, fapt ce faciliteaza armonizarea relatiei dintre el si acestia.
Cand copilul e mic nu cunoaste pe-altcineva decat parintii si deci ii adora, cand e adolescent se tot intreaba in sine anumite lucruri despre parintii lui din trecut sau prezent si deci ii judeca, cand in final omul este matur devine enervat de comportarile batranilor si deci ar trebui sa-i ierte.
Este vorba despre maturizare, trecere a timplului si evolutie. 3 cuvinte cheie intr-o singura viata. Ii adoram pentru ca doar pe ei ii stim, doar ei pot sa ne invete ceva, dar cand crestem nimic nu mai este bun din ceea ce spun ei, avand in jur atatea alte persoane. Ce iertam de fapt este propria noastra persoana, constiinta.
Eu inteleg ca copii din ziua de astazi incep sa devina cam rautaciosi, ca fac ce vor ei si nu le pasa de nimica.Ei ar trebuie sa inteleaga ca viata nu este usoara asa cum cred ei...