Credeti ca Domnul chiar a inviat de Paste? Credeti ca domnul acesta Iisus/Jeshua chiar a fost fiul lui D-zeu? (Totul depinde de acuratetea si precizia raspunsului dvs. Vreau sa spun, mantuirea. Deoarece mantuirea este in noi. Asa gandesc judeo-sionistii. Tipii/tipele aia/alea care au cucerit Manhattanul.)

Acuratetea si precizia sunt sinonime. Nu era nevoie sa comiti asemenea pleonasm urias. Te credem pe cuvant. Cat despre mantuire, pas. Vad ca-i coada prea mare si prefer sa nu stau la cozi inutile.

Eu una ma straduiesc sa cred in asta.Da,dumnezeu exista, si Isus Hristos exista, insa singurul lucru pe care nu il inteleg este cum poate el sa fi facut un copil.Totusi,intrebarile de genul celei puse de tine imi cam dau dureri de cap si o stare de tristete, de asta nu -mi prea place sa ma gandesc la astfel de lucruri.Iar tu ReuvenMeir, cum indraznesti sa spui asa ceva! Vrei sa-mi dai cosmaruri?

Isus s-a nascut dintr-o fecioara, lasata gravida de Asasinul-sef (D-zeu). Deci era virgina, a fost insarcinata de Dumnezeu prin sfantul duh. Sfantul duh e energie nu e material, nu are sperma, nu are ADN. Un copil are jumate din ADN-ul mamei si jumate de la tata. Cum tatal nu i-a dat ADN inseamna ca era copia fidela a lui masa. Deci Isus era cam femeie si nu avea testicole. De fapt asta se vede si dupa doctrina promovat.
Ce nu inteleg e de ce d-zeu nu a avut mai multi copii.
De ce doar un copil si nu 8 de exemplu, ce nu mai fost potent?

Mă uimește că se trece pe lângă un termen precum „fiul lui Dumnezeu" cu cea mai mare seninătate, ca și cum acea alăturare de cuvinte ar fi ceva firesc. Disputa nu este dacă „fiul lui Dumnezeu" este o expresie în regulă sau nu, ci dacă Iisus a fost sau nu așa ceva. Pentru un om care nu a fost îndoctrinat și căruia nu i s-a tocit simțul critic, expresia sună însă asemănător uneia de genul „carburatorul vacii" sau „esofagul vaporului". Reacția firească ar trebui să fie „Stai puțin, asta nu are niciun soi de sens!". Si am explicat chestia cu adn-ul.
Ar mai fi spinoasa problemă a vârstei. Tot aceiași care spun că Iisus este fiul lui Dumnezeu, spun în același timp că Iisus a existat dintotdeauna, la fel ca și Dumnezeu. Ce fel de fiu este acela care are o vârstă similară cu a tatălui său? Și cam cum ar arăta un consiliu de familie, între Dumnezeu-tatăl și Dumnezeu-fiul, în care tatăl îi spune cam așa: „Fii atent, băiete, acum îl trimit pe Sfântul Duh să o lase gravidă pe maică-ta, Maria, ca să te naști tu peste 9 luni"? Are sens?

În cazul în care a existat, Iisus a fost un om ca oricare, cu doi părinți și ei oameni, la fel ca oricare dintre noi. Poate o fi fost un tip isteț, un bun orator, poate o fi avut niște idei interesante pentru vremea respectivă. Nu este exclus. Dar atât și nimic mai mult. Când o iei pe panta cu familia dumnezeiască, alcătuită din 3 membri care erau unul singur, e clar că ți s-a tocit complet simțul critic și că ai ajuns să iei absurdul drept normalitate. Singurul motiv pentru care creștinii respectivi nu realizează acest lucru este acela că nu sunt capabili să judece din exterior, să privească aceste lucruri cu o minte lipsită de prejudecăți și care nu a dat în amorțeala repetării unei tâmpenii de nenumărate ori.

Hai sa vorbim acum despre invierea lui Isus. Așadar, se spune că acest om-dumnezeu-fiu de dumnezeu s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor. Care ar fi problemele cu o asemenea idee năstrușnică? Voi enumera câteva în cele ce urmează.
De ce ar fi ales Dumnezeu tocmai acel moment și acea locație pentru un asemenea spectacol ieftin? Abia atunci a realizat că oamenii sunt păcătoși? Doar ei erau de la Adam și Eva încoace. A așteptat ca populația să ajungă la un anumit prag numeric? Nu era mai simplu să facă figura asta pe vremea lui Cain și Abel? Sau imediat după potop? Ar fi avut o audiență de 100% din populația Globului, și ar fi fost foarte convingător.
2. Dacă Iisus este, așa cum se pretinde, de natură dumnezeiască, înseamnă că pentru el sacrificiul cel mai mare este viața pământeană în sine. A trăi în limitările impuse de un corp, în mizeria materială și morală a unei lumi primitive, în loc să-ți vezi de pupitrul de comandă din idilicul Rai unde totul este desăvârșit este, fără îndoială, un chin. Din acest punct de vedere, moartea lui era (și el știa foarte bine acest lucru) doar o poartă de revenire spre vechiul trai de huzur. Am putea spune că nașterea lui Iisus și viața lui au fost ceva neplăcut pentru domnia sa, în timp ce așa-zisul sacrificiu a fost de fapt eliberarea mult-așteptată.
3. Cel mai serios semn de întrebare de ordin rațional este pentru cine anume s-a sacrificat Iisus? Pentru Dumnezeu, adică pentru el însuși? S-a sacrificat pentru a se autoimpresiona? Cine anume i-a solicitat așa ceva, tatăl său care era tot el de fapt? Sau a fost o inițiativă proprie? Cam cum a decurs dialogul, dacă a existat? Dumnezeu-tatăl i-a spus ceva de genul „Sunt șucărit rău pe păcătoșii ăștia de oameni … cred că singurul lucru care m-ar îmbuna ar fi să te naști tu printre ei și să mori ca un criminal de drept comun … apoi cred că i-aș putea ierta". Are vreun sens? Nu are.

4. Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un individ cu puteri nelimitate (după cum reiese din miracolele săvârșite de el în timpul vieții)? Nu este clar că un individ care poate reînvia morții și restaura vederea, un individ pentru care orice miracol medical este un fleac, poate foarte simplu să-și blocheze căile nervoase astfel încât să nu simtă durerea în timpul torturii? Și atunci în ce constă suferința sa? Chiar presupunând că a ales să nu-și folosească acele capacități magice, ce anume a realizat el prin suportarea unei dureri nenecesare? Vroia să-și demonstreze lui însuși că e un mare stoic? Există oameni care au fost torturați într-un mod incomparabil mai crud, și pe durate mult mai lungi de timp. Inchiziția, provenită tocmai din rândurile celor care cred acest mit, ne-a lăsat ca amintire niște instrumente de tortură de cea mai bună calitate, de un rafinament care ar încânta orice sadic. Dacă Iisus dorea să fie special, putea să se lase omorât într-un mod mult mai spectaculos, deși tot nu văd ce legătură ar avea cu păcatele omenirii.
5. Din ce cauză a trebuit ca tocmai Dumnezeu-încarnat să fie cel care dă un astfel de exemplu? Spun unii teologi că păcatele erau prea multe și prea mari, astfel încât sacrificiul uman nu ar fi fost suficient (suficient cui?!, pentru ce anume?!). Toată povestea este de un absurd sinistru, caz de patologie psihiatrică. Este ca și cum copiii mei ar face niște prostii îngrozitoare, atât de mari încât nu pot găsi o pedeapsă potrivită pentru ei (prețul e prea mare) – și singura modalitate ca să-i iert ar fi să-mi tai propriul meu picior. Are sens? Nu are.
6. La urma urmei, despre ce păcate este vorba? Ale stră-stră-stră-bunicilor noștri, familia Adam & Eva? Ale celor care trăiau acum 2000 de ani? Ale tuturor, inclusiv ale mele de astăzi? Există oameni sănătoși la cap care chiar se simt cu musca pe căciulă pentru că o tanti curioasă a mușcat dintr-un fruct, la îndemnul unui șarpe șmecher?! Și, la urma urmei, au fost iertate „păcatele" au ba? Dacă da, ale cui? Un copilaș de 1 an este păcătos, sau dumnezeu l-a „iertat", încântat de sine pentru că s-a sinucis temporar acum 2000 de ani?
7. Întregul concept al răscumpărării propriilor păcate prin pedeapsa suferită de o terță parte este nu doar profund imoral, ci și ilogic. Să ne imaginăm ceva similar. Țiganul Gabor Ronaldinio a spart o casă, a furat tot ce era prin zonă și a violat-o pe bătrânica care locuia acolo. E vinovat, e păcătos. E pedepsit cu închisoare pe viață. Când să se execute sentința, apare Gigi Becali și spune „Preiau eu asupra mea păcatele acestui om, vă rog să-mi aplicați 5 bice pe spinare (după care mă întorc la palat). Tu Gabore, dacă accepți că eu sunt cel mai deștept și mai frumos din țară, vei fi iertat și poți pleca acasă". Are sens? Merită lăudată o justiție care ar accepta un asemenea târg? Poate pseudo-sacrificiul domnului Becali să-l transforme pe țigan într-un om corect, fără vină? Sau pe urmașii lui? Sau pe toți aceia care acceptă că Gigi e number one?
8. După interpretarea multora, tot ceea ce ai de făcut este să-l recunoști pe Iisus drept Mântuitor și gata, ești salvat. Chiar dacă ești cel mai mare ticălos, în clipa în care ești sau devii profund credincios, chiar și pe patul de moarte, ai fost iertat. Însă unul cu un comportament ireproșabil, dar al cărui intelect nu îi permite să înghită gogoșile biblice, merită tortura eternă. Logică creștinopată.
Așadar, toate bune și frumoase cu teza centrală creștină a iertării păcatelor prin sacrificul mesianic … cu mici excepții: nu a fost un sacrificiu, nu e clar pentru cine a fost făcut și de ce, este profund imoral dacă chiar s-a efectuat cu un scop, nu și-a atins obiectivul propus ș.a.m.d. Singurul lucru bun în toată povestea asta este că e un basm, și încă unul de proastă calitate. Partea nasoală este că unii îl iau în serios.

Da eu cred

Pai ia puneti intrebari de genu : Cine a facut universul? Si ai sa vezi ca la Dumnezeu ajungi. Crezi ca Universul sa facut singur? CUM? CINE LA FACUT? Si universul are un inceput. Cineva la creat. Imi pun si eu cateodata intrebari de astea si sunt tot mai curios. Pana la urma exista o explicatie. Explicatia este Dumezeu. Acu a sa te intrebi : Cine la creat pe Dumnezeu? Asta no mai stim. Un lucru iti spun : Crezi in Dumezeu ca nu vei avea nimic de pierdut.

Cei care sunt crestini cred asta. judeo-sionistii e doar o secta de pagani.

Da mah cred.probleme?

Eu cred ca da.deoarece cred in Dumnezeu sh cred ca e adevarat...

Da, si fara el n-ai fi tu sa pui intrebari de-astea!
Cei ce nu cred in Forta Suprema sunt pedepsiti crunt!

Da! Dumnezeu exista iar Iisus este fiul Lui care a inviat de Paste! De ce? Pentru ca simt.