Daca-i de la Art, ai garantia ca primesti eseurile pe care nici macar un profesor nu le stie. Da, ele sunt bune, insa sunt complexe, cangrenate si cam greu de rtinut, cam ca toate lucrarile celor de la Art. De foarte multe ori am vazut trimiteri elevate catre filosofie si alti autori, impreuna cu un limbaj care sa te cam dea pe spate; cam de asta si sunt grele.
Per total, recomand sa iei cartea, orice carte, de fapt, si sa faci sinteze cu ce poti retine de acolo, caci te vei trezi cu eseuri de 8 pagini care au o informatie atat de diluata si recursiva care tie nu-ti va prea inspira multa logica din partea memoriei. Nu zic ca n-au niste idei foarte bune si bine puse la punct, dar sigur vei gasi si idei care nu sunt relevante in contextul eseului din timpul examenului sau ca gasesti o structurare care pentru eseul din carte este cea mai logica, dar pentru eseul tau cam strica ordinea.
Am incercat să îmi fac propriile eseuri, însă, când am început să le verific, am observat că sunt mult prea simple și nu se încadrau in barem și nici nu aveau un limbaj prea dezvoltat, și de aceea am nevoie să cumpăr o culegere. Efectiv, eu nu pot să îmi fac eseurile, chiar nu pot. Da, cum ai spus si tu, vreau să îmi cumpăr cartea și să aleg din conținuturi cam cat să încapă pe 3 pagini de caiet(am un scris mare pe foi A4 fata de cele de caiet dictando) și să învăț de acolo, deoarece oricum atunci când voi scrie eseul voi mai adaugă și elemente pe moment pentru că e imposibil sa retin cuvânt cu cuvant.
Mai gasesti materiale utile si aici:
https://www.tpu.ro/......nte-limba/
Adi1987 întreabă: