Cum credeti ca Moise, un psihopat insetat de sânge,( sau poate aşa era normalitatea atunci.) ar fi putut sa fie omul de,, legatura"cu Dumnezeu?
Numeri 31:14-18
Şi Moise s-a mâniat pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile peste o mie şi pe căpeteniile peste o sută, care se întorceau de la război.
El le-a zis: "Cum? Aţi lăsat cu viaţă pe toate femeile?
Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului.
Acum, dar, omorâţi pe orice prunc de parte bărbătească, şi omorâţi pe orice femeie care a cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el;
dar lăsaţi cu viaţă pentru voi toţi pruncii de parte femeiască şi pe toate fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat.
Numeri 31:32-35
Prada de război, rămasă din jaful celor ce făcuseră parte din oaste, era de şase sute şaptezeci şi cinci de mii de oi,
şaptezeci şi două de mii de boi,
şaizeci şi una de mii de măgari,
şi treizeci şi două de mii de suflete, adică femei care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat.
Credeti ca Dumnezeu adevarat poate indemna la asa ceva? sau sa fie de acord cu asa ceva?

In Romania, 85 % din populatie este cre(s)tina. Crezi ca mai conteaza faptul ca biblia e o aiureala? Vor sta in continuare la cozi de pupat moaste, vor ingenunchea zilnic sa-si ceara iertare (nu se stie pentru ce).
Referitor la intrebarea ta iti va raspunde urmatorul text al lui Mark Twain
Cand a coborat prima data pe pamant, Zeul a adus viata si moartea. Cand a coborat a doua oara a adus Iadul.

Viata nu era un bun pretuit, spre deosebire de moarte. Viata era un vis febril de bucurii intunecate de tristeti, de placeri inveninate de dureri. Un cosmar nebulos de placeri, extaz, bucurii spasmodice si trecatoare, amestecate cu suferinte, pericole, deceptii, infrangeri, umilinte, nefericiri fara sfarsit, cel mai infricosator blestem posibil imaginat de geniul divin. Moartea in schimb era dulce, binevoitoare si amabila. Vindeca spiritele indurerate si inimile frante, oferindu-le pacea si uitarea. Moartea era cea mai buna prietena a omului: cand acesta nu mai putea sa indure viata, moartea il elibera.

Cu timpul, Divinitatea si-a dat seama ca moartea era o greseala. O greseala pentru ca era insuficienta; insuficienta pentru ca desi era un mijloc admirabil de a-l face nefericit pe supravietuitor, ii permitea defunctului sa scape de orice suferinta posterioara prin intermediul binecuvantatului refugiu al mormantului. Si asta nu-i placea. Trebuia deci sa inventeze un mod de a-si urmari creatia dincolo de fericitul eveniment al inmormantarii.

Divinitatea a meditat fara rezultat asupra acestei probleme timp de patru mii de ani, dar indata ce-a ajuns pe Pamant si s-a transformat in Crestin, mintea i s-a limpezit brusc si a stiut ce avea de facut: trebuia inventat si proclamat Iadul.

Iata aici ceva foarte ciudat: lumea crede ca atunci cand zeul era in Cer era sever, intransigent, ranchiunos, gelos si nemilos, dar indata ce a coborat pe Pamant si a luat numele de Isus Hristos a devenit exact pe dos adica dulce, binevoitor, milostiv, orice urma de rautate fiind inlocuita de iubirea profunda si daruirea catre bietele fiinte umane. Dar El a inventat Iadul atunci cand era Isus Hristos! Ceea ce inseamna ca in calitate de Salvator docil si iubitor, a fost o mie de milioane de ori mai necrutator decat fusese vreodata in Vechiul Testament. Bun si iubitor?