În a sa „Epigonii", Eminescu folosește cîteva foarte frumoase metafore.
Donici- cuib de - nțelepciune; Mumulean - glas cu durere;
El compară pe poeții ( epigoni ) drept „harfe zdrobite" ( deja o metaforă).
Coșbuc, în al său „Ceahlăul " spune:
Priveam Cehlăul la apus/.../ Un uriaș cu fruntea-n soare".
Din punct de vedere al creației literare, metafora este cea mai rafinată figură de stil, care presupune multă imaginație, multă erudiție a scriitorului, dar și a cititorului, de a o înțelege și de a o aprecia.
În literatura noastră, un mare făuritor de texte metaforice afost scriitorul Fănuș Neagu.
Dacă știi definiția e ușor apoi să și identifici metafora.
Este practic o comparație dar ceva mai dezvoltată, mai poetizată, uneori, mai plină de suculență stilistică.
Un exemplu destul la îndemînă.
Se spune despre o persoană care vorbește mult, vrute și nevrute, că turuie ( o dată, un termen oarecum diferit de a vorbi, cumva și hiperbolizat) ca o moară stricată.
Cănd s-a făcut comparația cu moara e suficient să fie o comparație. Dar cînd lîngă „moară" mai adaugi și epitetul „stricată"( chiar dacă nu unul drăguț) expresia în sine deja devine o metaforă. Revin.
Gandeste-te la o comparatie fara cuvantul de legatura "ca". Exemplu:
-comparatie: umbra ca o regina a noptii
-metafora: umbra, regina noptii
E chiar foarte usor,de exemplu cand in locul unui nume de lucru sau de fiinta,se foloseste numele altui lucru sau a altei fiinte,doar daca cele doua nume indica o insusire comuna, fie adevarata, fie inchipuita.Un exemplu ar fi luna care intr-o poezie a lui Eminescu a fost numita "tacutul crai al noptii".Sau ceva mai usor sa intelegi mai bine, soarele=stea stralucitoare, obiect mare si luminos...etc
Adi1987 întreabă: