Pe vremea mea era pe baza de nota, ca rezultat învățând și având aceleași medii peste 9, 50 astfel m-am încadrat pentru bursa de merit cat și pentru cea de studii. In vara, după terminarea celui de-al treilea an de studiu, am plecat 10 studenti împreună cu Dr. Universitar în Italia. Cei drept noi am stat doar 2 săptămâni la Roma, care au fost pentru studiu în istoria artei. Deși sunt alte facultăți care oferă bursa de studiu și pentru o perioadă mai mare.
Interesează-te la secretariatul facultății tale cum poți prinde o bursă de studiu în străinătate.
Succes!
Pe vremea cand m-am incadrat in bursa de studii cat si de merit pentru Italia, am avut media ani consecutivi peste 9, 50. In concluzie, invand.
Doara daca esti OLIMPIC la una din materiile astea: matematica, fizica, chimie sau IT.
Poti merge sa studiezi prin programul Erasmus. E suficient sa ai un semestru de facultate cu note foarte bune si sa stii o limba straina. Cunosc pe cineva care s-a plimbat asa toata facultatea.
Treb sa te interesezi la guvernul italian si roman, sa vezi daca au ceva relatii in domeniul asta, apoi la ceva scoli de acolo, daca si ce accepta.Nu stiu daca pe aici e careva care sa fi facut scoala asa si in Italia.
Eu am discutat cu ceva persoane care au avut burse de genul asta dar prin America, insa nu m-a interesat sai intreb cum, unde sau dus, ori ce criterii au fost.
Vorba cuiva pe aici, cauta si tu pe websiteurile celor 2 tari, daca nu suna la posturi de TV din RO poate stiu aia unde sa te adresezi.
Prin programul Erasmus dar asta inseamna sa inveti deja la o facultate din Romania si sa mergi un semestru acolo
Da telefon la:
-ministerul invatamantului din Romania
-ministerul de externe roman
-ambasada Italiei
-la ministerul invatamantului din Italia
-la scoala unde vrei sa ai bursa
etc.
daca printr-un absurd absolut, absolut, chiar NU capeti nici o informatie folositoare de la nici unul dintre locurile de mai sus, atunci, efectiv da telefoane la presa, ProTV, Antena3, etc. si efectiv roaga-i frumos sa te ajute ca esti disperat si nu mai stii unde sa te interesezi
Bursa de studiu se obtine usor daca ai note mari daca inveti pe branci tot ce ti se preda si depui o cerere.
Degeaba te duci in Italia sa faci facultate acolo daca nu stii ca exista Dumnezeu si daca nu inveti despre Dumnezeu acolo.
Se chiedi in segretaria una risposta te la daranno E inutil sa intrebi aici, si pentru ca fiecare scoala difera, are reguli diferite nu peste tot e la fel. Esti in nord e diferit daca esti in sud e tot diferit. Intreaba la scoala in care inveti chiar si un profesor de al tau poti intreba ca te va lamuri
Procedurile pentru accesul, înmatricularea și șederea studenților străini sau internaționali în cadrul programelor de învățământ superior din Italia pot fi accesate pe site-ul: http://www.studiare-in-italia.it/studentistranieri/
Nu am luat niciodata bursa, fiind si de putin timp in Italia, dar la mine in liceu pentru a lua bursa trebuia doar sa ai mai mult de 8 in toate materiile. Duceai o cerere in secreterie daca indeplineai toate cerintele.
Poti sa intrebi in secreterie, nu stiu daca e peste tot la fel. Pe mine ma ajutau mereu daca aveam probleme.
Daca esti la facultate, nu stiu exact, poti sa te interesezi, nu stiu daca e cineva aici care sa poata sa-ti raspunda exact.
Există mai multe universități din Italia care oferă burse de studiu pentru studenții internaționali, inclusiv cetățeni români. Iată câteva exemple de universități din Italia care sunt cunoscute pentru programele de burse pe care le oferă:
1. Universitatea Bocconi din Milano
2. Politehnica din Milano (Politecnico di Milano)
3. Universitatea din Bologna (Università di Bologna)
4. Universitatea Sapienza din Roma (Sapienza Università di Roma)
5. Universitatea Tor Vergata din Roma (Università degli Studi di Roma Tor Vergata)
Seara frumoasa suflet frumos!
Salut Pentru a obține o bursă de studiu în Italia fiind cetățean român, poți începe prin a căuta informații despre programele de burse oferite de universitățile italiene. De obicei, aceste informații pot fi găsite pe site-urile web ale universităților sau pe site-urile instituțiilor care se ocupă de acordarea burselor de studiu. Ar fi bine să verifici și cu ambasada sau consulatul Italiei din România, ei ar putea oferi informații suplimentare și îndrumări în acest sens. Baftă!
Du-te la scoala/liceu/facultate in Italia si o sa obtii bursa daca ai note bune.
Vorbesc din experienta directă din Italia.
Trei sa nu fi repetent și sa ai notele la maxim, orice instituție are un nr limitat de burse deci good luck
Raluca0206 întreabă: