Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
" Hrănire
Cămila este adaptată la viaţa de deşert când trebuie să parcurgă fără hrană sau apă distanţe mari. Pentru aceasta cămila poate să acumuleze ca rezervă o cantitate mare de hrană şi apă. In cocoaşă ea poate să acumuleze hrană sub formă de grăsime, cu care poate să reziste fără a se hrăni timp de 30 de zile. Rezerva de apă a unei cămile acumulată în stomac atinge o cantitate între 100 şi 150 litri, cantitate suficientă pentru 2 săptămâni. Cămila poate bea în 10 minute o cantitate de 100 de litri de apă. Se spune că îngrijitorul de cămile obligă animalul să bea o cantitate mare de apă înainte de plecare. Dar teoria că o rezervă de apă ar fi cocoaşa unde lipidele se transformă în apă prin procesele de oxidare din organism este falsă:
din 28 g lipide rezultă -> o energie de 1000 kJ ->28 g glucoză -> 35 g apă
Acest proces are loc în fiecare organism animal, ea n-ar putea asigura cantitatea de apă necesară cămilei. "
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cămilă
Camilele...
Camila este - probabil - animalul cel mai adaptat vietii in desert. Oamenii de stiinta cred ca „stramosii" camilei au trait in America de Nord, cu peste 40 de milioane de ani in urma, de unde au migrat in regiunile desertice din nordul Africii si din Asia (pe atunci, continentele erau unite).
Insa, domesticirea camilelor a fost reusita mult mai tarziu, acum cateva mii de ani, cand comerciantii de tamaie au inceput sa le antreneze pentru drumurile lungi prin deserturile Arabiei. Cu timpul, intre oamenii din desert si camile s-a stabilit o puternica legatura care a dat nastere unor numeroase traditii si obiceiuri. De asemenea, camila a asigurat, pana in prima jumatate a secolului 20, toate nevoile de transport, lapte, carne, lana si piele pentru acei oameni. Astazi, odata cu civilizarea zonelor desertice, „cocosata" incepe sa aiba un rol mai mult turistic. Exista totusi regiuni din Africa si din Asia in care camilele inca mai transporta oameni si marfa, mai trag pluguri, pun in miscare mori etc.
Cele mai cunoscute camile sunt dromaderul (Camelus dromedarius) sau camila araba si camila cu doua cocoase si picioare scurte (Camelus bactrianus). Camilele au parul si pielea in mai toate nuantele de maro, de la crem pana la brun. Se spune despre camile ca au un comportament greu de prevazut, ca se enerveaza usor si ca sunt incapatanate. Ca atunci cand le deranjeaza ceva, scuipa si lovesc. In realitate, ele sunt animale blande, rabdatoare si inteligente. Este adevarat ca scot niste gemete si zbierete atunci cand sunt incarcate si trebuie sa se ridice in picioare. Dar asta nu inseamna ca se opun muncii, ci ca acestea sunt sunete care insotesc efortul fizic, ca si - de exemplu - in cazul unor jucatori de tenis in momentul in care lovesc mingea. Odata incarcate, ele nu gafaie si transpira foarte putin.
Spre deosebire de oameni, la care transpiratia apare cand temperatura aerului creste pana la valori apropiate de cea a corpului (37 de grade Celsius), camila are un mecanism unic de reglare a propriei temperaturi.
Ea isi poate creste temperatura corpului cu aproape 6 grade Celsius, inainte sa transpire, pentru a evita pierderea lichidelor din corp. Nici un alt mamifer nu poate face asta. Chiar si asa, deseori, insa, temperatura aerului in desert este mai mare decat temperatura corpului camilelor. Acestea mai au o modalitate de a evita - in aceste caz - transpiratia. Atunci cand se odihnesc in grup, se poate observa la camile ca se ingramadesc una in alta. Cu cat suprafata de atingere dintre ele este mai mare, cu atat ele vor transpira mai putin, expunandu-si "cu economie" corpul la aerul fierbinte.
Tot ca o adaptare la viata in desert, urechile camilei sunt captusite cu blana pentru ca nisipul ridicat de furtuni sa nu poata patrunde. Observandu-i si urechile mici si faptul ca uneori nu raspunde la comanda stapanului, am putea crede ca nu aude prea bine. Gresit! Dimpotriva chiar, camila are un auz foarte dezvoltat. Cat despre raspunsul la comanda, pur si simplu, in unele cazuri, nu vrea sa asculte.
Si ochii ei mari sunt protejati impotriva furtunilor de nisip, printr-un rand dublu de gene lungi si intoarse, iar de soarele desertului ii apara sprancenele stufoase.
Adaptarea camilei nu se opreste aici. Picioarele ei lungi si subtiri nu sunt atat de fragile precum arata. Ele au muschi puternici care ii permit sa poarte incarcaturi grele pe drumuri lungi. Se pot pune incarcaturi de pana la 450 de kilograme pe spatele unei camile, dar pentru a-i fi mai usor, se obisnuieste sa nu se depaseasca 150 de kilograme. Si pentru a purta mai usor asemenea poveri, talpile camilelor sunt late, plate, cu cate doua „degete" la fiecare picior. Cand camila calca, ele se desfac, astfel incat picioarele sa nu se afunde in nisip. Camila isi misca ambele picioare de pe o parte a corpului, apoi pe celelalte doua, in acelasi timp, asemanator miscarii vaslelor la vechile corabii. De aceea, camilele au fost numite si corabiile desertului. Ele se pot deplasa cu o viteza medie de 5 kilometri pe ora, putand parcurge cam 40 de kilometri pe zi, iar cele care alearga la curse ating viteze de 20 de kilometri pe ora.
O camila poate merge 5-7 zile consumand putina hrana si apa - sau chiar deloc! - si isi poate pierde un sfert din greutatea de 700 de kg fara ca organismul sa dea semne de slabiciune. Contrar credintei populare, nu cocoasa e cheia succesului pentru depozitarea apei, ci sistemul deosebit de circulatie a sangelui, care ii permite camilei sa poata bea si asimila 100 de litri de apa (zece galeti mari) in numai zece minute. Cocoasa reprezinta, de fapt, un tesut gras, din care animalul isi obtine energia cand hrana lipseste sau nu prea se gaseste. Cand o camila isi utilizeaza cocoasa de grasime pentru a supravietui, aceasta se inmoaie si se micsoreaza. Daca se consuma prea multa grasime, cocoasa micsorata nu va mai sta dreapta, ci va atarna intr-o parte. Asta nu inseamna ca „stapana" ei va ramane cu un handicap. Cu hrana si cateva zile de odihna, cocoasa va reveni la pozitia si la forma ei.
Camilele sunt puse sa munceasca 6 - 8 luni pe an, restul timpului fiind folosit pentru odihna si recuperare. In general, la 25 de ani, ele sunt „pensionate", adica nu mai sunt folosite pentru munca. Si se bucura de odihna circa 15 ani, daca ne gandim ca durata medie de viata in randurile lor este de 40 de ani. Daca veti vedea pe pieptul camilei si pe incheieturile genunchilor zone de piele uscata, fara par, cu aspect de bataturi, nu va grabiti sa spuneti ca este un animal batran care a muncit din greu sau nu este intretinut de stapanul sau. Astfel de zone apar la varsta de cinci luni si se formeaza in locurile solicitate de greutatea corpului, cand camila ingenuncheaza, se odihneste sau se ridica.
Civilizatia a schimbat si regimul alimentar al camilelor, acestea gasind din ce in ce mai greu hrana lor traditionala. In prezent, camilele depind de bunavointa oamenilor pentru a manca tot ceea ce le place: curmale, iarba si cereale (grau si ovaz). Uneori, ele se multumesc cu tufe tepoase sau cu ce mai intalnesc in pustiurile de nisip – seminte, oase, frunze uscate sau chiar… cortul stapanului. Pentru a nu se rani cu astfel de alimente, camila are o gura mare, prevazuta cu 34 de dinti ascutiti, dinti care o ajuta si sa se apere de pradatori. Camila inghite hrana nemestecata, iar apoi regurgiteaza (adica readuce in gura hrana nedigerata) si o mesteca.
Cum se inmultesc camilele? Dupa o perioada de sarcina de 13 luni, o camila da nastere unui pui, rareori aparand gemeni. Puii invata sa mearga la cateva ore dupa nastere, dar raman aproape de mama lor pana devin adulti, la varsta de 5 ani, cand pot atinge o inaltime de 1, 85 m (cat un barbat inalt) pana la umar si 2, 15 m pana la cocoasa. Toate camilele naparlesc primavara, dar pana in toamna, blana creste complet. In general, se aduna astfel 2, 25 kilograme de par la o naparlire, care este folosit pentru haine de calitate, pensule, covoare, corturile beduinilor. Tot de la camila se mai foloseste laptele proaspat, care este mult mai hranitor decat cel de vaca. Camila are si cateva „rude". De exemplu, lama este un fel de camila, mai mica si fara cocoasa, care traieste pe platourile inalte din America de Sud. Tot o astfel de camila este cea numita alpaca. Traieste tot in America de Sud si are o lana fina, lunga si subtire, din care se fac stofe de calitate.
Toate aceste calitati pe care le are camila sunt ilustrate din plin de numele pe care oamenii desertului l-au dat dromaderului
Camila este adaptata la viata de desert cand trebuie sa parcurga fara apa sau hrana distante mari.Rezerva de apa a unei camile acumulata in stomac atinge o cantitate intre 100-150 l.Am auzit ca ingrijitorii de camile obliga animalul sa bea o cantitate mare de apa inainte de plecare... sper ca ti-am fost de folos :*
...asa rezista mai mult.
Cămila este un mamifer erbivor rumegător din Africa de Nord şi din Asia, de talie mare, cu o cocoaşă de grăsime pe spate sau cu două cocoaşe folosit la transport în regiunile de deşert
Cămila este adaptată la viaţa de deşert când trebuie să parcurgă fără hrană sau apă distanţe mari. Pentru aceasta cămila poate să acumuleze ca rezervă o cantitate mare de hrană şi apă. In cocoaşă ea poate să acumuleze hrană sub formă de grăsime, cu care poate să reziste fără a se hrăni timp de 30 de zile. Rezerva de apă a unei cămile acumulată în stomac atinge o cantitate între 100 şi 150 litri, cantitate suficientă pentru 2 săptămâni. Cămila poate bea în 10 minute o cantitate de 100 de litri de apă. Se spune că îngrijitorul de cămile obligă animalul să bea o cantitate mare de apă înainte de plecare. Dar teoria că o rezervă de apă ar fi cocoaşa unde lipidele se transformă în apă prin procesele de oxidare din organism este falsă:
din 28 g lipide rezultă -> o energie de 1000 kJ ->28 g glucoză -> 35 g apă
Acest proces are loc în fiecare organism animal, ea n-ar putea asigura cantitatea de apă necesară cămilei.
Am cautat si pe net, dar profesoara de bio vrea sa afle de la noi cum se transforma grasimea din cocoasa camilei in apa
Puteai sa cautzi pe net raspunsul la intrebarea asta
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
