Fă contestație ca să iei 1, eu aveam 4 și m-am trezit cu 2, am dat în toamnă. După bac în mod sigur nu-s Român și nici un mare matematician, sunt un om fără o țară fără o limbă câtă decepție. Oricum nu e așa rău că nu sunt Român nu prea am motive ca să doresc asta.
Eu am abordat toate subiectele. Am scris numai 4 pagini, mulți o să considere că e puțin dar totuși, am redactat lucrarea cât mai logic și coerent, am scris citeț, am formulat argumente potrivite și am luat numai 5, 50.
Nu am mai depus contestație pentru că mi-a fost frică că îmi va scădea mai mult și atunci era clar că picam.
E ciudat. E posibil să-ți fi trecut greșit nota. Și anul acesta s-a făcut o gafă uriașă de către cei din cadrul comisiei de evaluare.
Un elev/ă a primit inițial nota 2, 80, a făcut contestație și a luat 9, 80.
Te pregătești mai bine. Eu sincer n-am învățat la română, mi-a fost lene recunosc.
În schimb la mate și chimie acolo îmi plăcea să lucrez, o puteam lua logic. La bac la română m-am bazat pe cunoștințele mele, dar se pare că dacă vrei să iei notă mare în bac, trebuie să înveți niște eseuri care sunt inutile! Oricum o să le uiți și n-o să te ajute cu nimic în viață.
Mie "mi-a picat fața" când am văzut comedia. Acolo am scris doar o pagină. Am apucat să citesc doar Luceafărul și Plumb, dar dobitocii ăia de la minister au schimbat subiectul tocmai în dimineața dinaintea examenului. Trebuia să pice liric dar au aflat peste 65000 ce subiect va pica, așa că au decis să ne fenteze.
Eu am scris O scrisoare pierdută, m-am rezumat la acțiune, personaje, comic de nume, de moravuri, etc. Am scris mai multe chestii, cât de cât, din ce îmi mai aminteam de la orele de română.
Mă piș pe ei trebuiau să-mi pună mai mult de 5 jumate.
Eu am avut poezie la bac. Oricum daca esti sigur ca ai facut asa de bine precum spui, atunci ar trebui sa faci contestatie
Nu. Pentru că nu face parte din programa pentru bacalaureat.
Nu mai are cum să facă.
Scz nu am fost atent la stiri sa aflu cand a inceput bacul, si am uitat ca a trecut perioada de contestatie, oricum sau dat toate probele?, nu mai sunt de mult la liceu, si am uitat cand incepe si cand se termina bacul, si nu vreau sa ma fac de ras din niu cand raspund la o astfel de intrebare.
Și eu fraier că m-am luat după părerile altora, dar nu credeam că o să fie ăia așa de **** să dea opera care avea cele mai mici șanse să pice.