Cum sta treaba cu verbul trebuie la propozitiile subordonate? cand avem acest verb propozitia este subiectiva?

Intotdeauna. Insa, nu propozitia din care face parte verbul "trebuie" este subiectiva, ci aceea pe care o introduce.
(exemplu : "Trebuie sa mananc."
Trebuie : propozitie principala;
sa mananc : propozitie subordonata subiectiva.)
Sper ca te-am putut ajuta!

Depinde ce verb ai in regenta

Propoziția subordonată subiectivă se comportă ca un subiect pe lângă un verb predicativ, personal, un verb sau o construcție verbală impersonală sau un adverb sau locuțiune adverbială predicativă.

SB poate fi cerută de:

1. un verb predicativ (aici SB stă, de regulă, înaintea principalei):
de ex: Cine învață¹/ știe.²/ => P₁-SB; P₂-PP.
2. un verb personal care devine impersonal: a ajunge, a însemna, a trebui, a fi, a rezulta, a rămâne, a urma.
-> de ex: Ajunge¹/ cât ai scris.²/ -> P₁-PP; P₂-SB.
Rămâne¹/ să ne vedem. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
Era¹/ să cad. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
Urmează¹/ să vin. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
Rezultă¹/ că ați muncit. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
Înseamnă¹/ că sunt serioși. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
Trebuie¹/ să vină. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
3. un verb reflexiv-impersonal: se spune, se crede, se zvonește, se bănuiește etc.
de ex: Se spune¹/ că va veni. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
4. un verb pasiv impersonal: a-I fi dat/ sortit/ menit/ hărăzit/ scris.
de ex: I-a fost dat¹/ să devină doctor. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.
5. O expresie verbală impersonală formată din verbul copulativ a fi + adverb sau verb la supin: este bine/ rău/ firesc/ ușor/ de înțeles/ recomandat.
de ex: Este bine¹/ să citești. ²/ -> P₁-PP; P₂-SB.
6. O locuțiune verbală: a-i prinde bine, a-i face plăcere, a nu avea niciun rost/ sens/ noimă/ haz.
de ex: Îi prinde bine¹/ să ia o pauză. ²/ -> P₁-PP; P₂-SB.
7. Un verb impersonal însoțit de pronume personal în dativ, când referirea la subiect se face prin complementul indirect: a-i trebui, a-i plăcea, a-i displăcea, a-i conveni.
de ex: Îi place¹/ să călătorească. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB;
8. Un verb impersonal însoțit de pronume personal în acuzativ, când referirea la subiect se face prin complementul direct: mă neliniștește, o supără, ne bucură, le neliniștește.
de ex: O supără¹/ că ați plecat atât de devreme. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB
9. Un adverb predicativ (urmat de conjuncțiile că sau să): probabil, posibil, desigur, sigur, bineînțeles, desigur, bine.
de ex: Probabil¹/ că vor fi premiați. ²/ -> P₁-PP; P₂-SB.
10. O locuțiune adverbială predicativă: fără îndoială, fără doar și poate, cu siguranță.
de ex: Cu siguranță¹/ că îi vom ajuta. ²/ ->P₁-PP; P₂-SB.

http://cristina.isteaching.com/......ie-88.html