Art.135. Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesionala la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului intern al unităţii de învăţământ de la şi la care se face transferul. Aprobările pentru transfer se dau de către consiliile de administraţie ale celor două unităţi de învăţământ.
Art.136. (1) Elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul. În situaţii medicale deosebite, elevii de clasa a IX-a pot fi transferaţi şi în cursul primului semestru sau înainte de începerea acestuia, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/ a municipiului Bucureşti, cu respectarea condiţiei de medie menţionate anterior.
(2) Elevii din clasele a X-a – a XII-a/a XIII-a se pot transfera, de regulă, la clasele la care media lor din ultimul an este cel puţin egală cu media ultimului promovat din clasa la care se solicită transferul. Excepţiile de la această prevedere se aprobă de către consiliul profesoral.
...
Art.141. (1)Elevii din învăţământul liceal se pot transfera, păstrând forma de învăţământ, astfel:
a) în aceeaşi unitate de învăţământ, de la o clasă la alta, cu aceeaşi specializare/calificare profesională, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasă;
b ) în aceeaşi unitate de învăţământ, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare la alta, de la o calificare profesională la alta, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasă, după promovarea examenelor de diferenţă;
c) de la un liceu la altul, respectând filiera, profilul, specializarea, respectiv calificarea profesională, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasă, în baza criteriilor prevăzute în prezentul regulament şi în regulamentul intern al liceului la care se solicită transferul;
d) de la un liceu la altul, schimbând filiera, profilul, specializarea, respectiv calificarea profesională, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasă, după promovarea examenelor de diferenţă, în baza criteriilor prevăzute în regulamentul intern al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul;
..."
Mai pe scurt: in primul rand trebuie sa mergi sa vorbesti cu directorul liceului la care vrei sa mergi,ca sa vezi daca mai au locuri disponibile,apoi mergi la secretariat la liceul la care inveti si ceri transferarea la liceul la care doresti sa mergi,si iti dai diferentele,adica sa dai niste teste pentru materiile pe care tu nu le-ai facut la liceul la care ai fost,iti da ei un timp pentru a-ti invata, si cam asta e tot, poti sa ceri transferul cand vrei tu.
Dupa ce medie se ia dupa acea de admitere sau cea care o faci pe sem 1 la liceul la care esti acum?