| ozzzz a întrebat:

Dacă pe primul semestru am acumulat 23 de absențe nemotivate,iar acum suntem în al doilea semestru, pot primi preaviz de exmatriculare?

10 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Depinde in ce clasa esti, avizul de exmatriculare si exmatricularea se aplica doar incepand cu clasa a XIa.
Daca esti clasa a XI-a sau a XII-a poti primi, absentele se cumuleaza.pe intregul an.
Conform Statutului elevului, citez:
"ART. 16.(1) Elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora conform prevederilor prezentului statut.
(4) Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:  
a) observaţie individuală;  
b) mustrare scrisă;  
c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, " Bani de liceu", a bursei profesionale;  
d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;  
e) preavizul de exmatriculare;  
f) exmatriculare.  
(9) Sancţiunile prevăzute la alin. (4) lit. e)-f) nu se pot aplica în învăţământul obligatoriu.
ART. 21. (1) Preavizul de exmatriculare se întocmeşte de către profesorul  diriginte, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină/modul, cumulate pe un an şcolar, se semnează de către acesta şi de director. Acesta se înmânează elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
  (2) Sancţiunea se consemnează în registrul de evidenţă a elevilor şi în  catalogul clasei şi se menţionează în raportul consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an şcolar.
(3) Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.
ART. 23. (1) Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în  aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ ori de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate ca atare de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.
  (2) Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe  nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar.
  (3) Dacă abaterea constă în absenţe nemotivate, sancţiunea exmatriculării se poate aplica numai dacă, anterior, a fost aplicată sancţiunea preavizului de exmatriculare.
  (4) Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.
  (5) Sancţiunea se comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris, elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
(6) Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei."  
Daca esti in clasa a IX-a sau a X-a nu poti fi exmatriculata dar se poate scadea nota la purtare, cate un punct pentru fiecare 10 absente din cadrul unui semestru si, la media anuala de sub 6 vei ramane repetent.

floresdemayo
Userul Lunii
| floresdemayo a răspuns:

Nu, dar îți va fi scăzută nota la purtare.
10 absențe inseamnă -1 pct. la purtare.
Deci, vei avea media 8.

| ozzzz explică (pentru floresdemayo):

Păi de ce atunci nu mi s-a dat preaviz pe primul semestru când am acumulat acele absențe?

| floresdemayo a răspuns (pentru ozzzz):

Era datoria dirigintelui să îți informeze părintii printr-o scrisoare recomandată.
Tu chiar nu ai conștientizat ca ai absentat in nestire? Trebuia sa te astepti la acest "Unhappy End"
Dacă esti in clasa a XI sau a XII-a, ai încurcat-o. Fiindcă invatamantul obligatoriu este până in clasa a X-a.
In ce clasă ești?

| Neagu_Andu_1990 a răspuns (pentru ozzzz):

Preavizul se trimite in general după 30-40 de absente

| ozzzz explică (pentru floresdemayo):

Sunt a 11 şi nu m-am anunțat nimeni, păi dacă am absentat pe primul semestru de ce nu mi s-a dat atunci preaviz pe primul? Acum suntem deja în al doilea semestru şi am doar 4 absențe, deci poate să-mi dea preaviz pe primul semestru dacă el deja s-a terminat?

| floresdemayo a răspuns (pentru ozzzz):

Observ că esti total pe dinafară cu structura anului școlar! happy
Semestrul al II-lea va incepe din 11 februarie. În acest caz, vorbim de 27 de absente. Preavizul nu te-ar fi salvat cu nimic, cel mult iti erau înstiințați părintii, dar de motivat nu le-ar fi motivat nimeni.
Dacă ai noroc să nu te exmatriculeze, ai grijă MARE (dar mare de tot!) să nu faci absențe in semestrul al II-lea.

| ozzzz explică (pentru floresdemayo):

Am uitat să precizez că nu învăț în România? şi aici demult s-a început al II-lea semestru.

| floresdemayo a răspuns (pentru ozzzz):

Abia acum te-ai gandit să ne spui că nu studiezi in Romania?
Nu cunosc legile invatamantului din afara țării. Interesează-te pe un forum din tara respectivă.
Du-te și vorbește cu diriginta clasei (ar fi bine să fii insotit de unul dintre părinti).

| aXy99 a răspuns:

Depinde de diriginta.