Nu. Specializarea prevede 1 sau 2 materii(la dublă specializare), iar pe lângă asta, este necesar să promovezi examenul de titularizare la fiecare materie în parte.
Nu este chiar așa.
Dacă de exemplu tu faci facultatea de geografie, iar în timpul facultății faci și acele cursuri de franceză, informatică etc., când termini facultatea, poți fi doar profesor de geografie.
Doar dacă predai geografie la o școală și nu ai destule ore pentru o normă întreagă, directorul poate să îți dea ore în completare ( de exemplu îți mai trebuie 2 ore ca să faci norma întreagă, îți poate da două ore de franceză). Dar tu vei fi plătit calificat doar pentru orele de geografie. Pentru cele de franceză vei fi plătit necalificat (adică mai puțin).
Poți să predai doar materia care apare pe diplomă și să fii plătit calificat.
Buna. Ma refeream profesor universitar, ca sa predau la facultate.
La facultate de obicei te specializezi pe una sau două materii. Și nu poți fi direct profesor universitar. Mai întâi intri pe postul de preparator universitar sau asistent universitar. După doctorat, poți deveni lector. Apoi poți fi conferențiar universitar. În cele din urmă poți deveni profesor universitar.
De obicei te specializezi pe un singur curs. La Facultatea de Istorie, un asistent universitar era specializat pe o singură materie, de exemplu Istoria Societății Primitive. El le preda doar materia asta studenților.
Pot fi asistent universitar in timpul doctoratului? Sau doar dupa ce fac si doctoratul?
Ce stii?
Da, poți, dar trebuie să fie un post liber de asistent universitar pe care să-l ocupi.
Ți-am răspuns și la cealaltă întrebare a ta. Da, se poate în timpul doctoratului. Exact așa a fost profu' meu mentor de dizertație. Era și asistent universitar și la doctorat.
Cred ca da. Vezi ca sunt doua module psihopedagogice: unul il faci in timpul facultatii pentru a putea preda pana la elevii de clasa a 10, si la master e alt modeul pentru a preda si la clasele a 11-a si a 12-a. Si poti preda materii ce se gasesc in programa scolara din ciclul gimazial si liceal.
Nicolae05 întreabă: