N-ai cum să plătești o facultate deja făcută la buget, o plătești pe asta a 2-a, și nu, nu dai nicio bursă înapoi
Un fragment din legea educatiei:
(6) O persoană poate beneficia de finanțare de la buget pentru un singur program de licență, pentru un
singur program de master și pentru un singur program de doctorat.
(61) Persoana care a beneficiat gratuit de școlarizare în cadrul unui program de studii universitare finanțate
de la bugetul de stat are, în condițiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul
aceluiași ciclu de studii universitare:
a) în regim cu taxă, dacă instituția de învățământ superior de stat organizează programul și în acest mod;
b) în regim gratuit, cu finanțare de la bugetul de stat, în condițiile în care persoana achită contravaloarea
serviciilor de școlarizare de care a beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat, integral sau parțial,
în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanțare integrală de la
buget.
Nu platesti nimic, si nu dai inapoi vreo bursa. Din cate stiam ai voie o singura facultate la buget, la taxa poti face cate vrei si cate iti permiti. Cel mai bine intrebi la facultate, la secretariat/decanat etc.
Cel mai bine suni la secretariatul facultatii tale sau la secretariatul facultatii la care urmeaza sa te duci. Nu se supara nimeni pe tine de acolo daca le intrebi. Secretarele stiu cel mai bine cum sa procedezi, in functie si de regulamentul facultatii in sine.
Iar bursele nu au nimic de-a face cu plata taxei de scolarizare. Bursele iti remunereaza mediile obtinute la invatatura. Deci, nu exista niciun motiv sa fie restituite.
Adi1987 întreabă: