Una dintre explicatii o da Dr. JAKUBINYI György
arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia : 3. Coarnele lui Moise
Ieş. 34, 29: „Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el."
În TM stă verbul QRN care aparţine la familia de cuvânt „corn", bun exemplu pentru împrumuturile internaţionale prin comerţ! (TM: qeren, LXX: keras, Vg: cornu, RO: corn). Verbul însă înseamnă: a străluci, a emite raze în formă de coarne, după cum copii desenează soarele cu raze în formă de coarne. Fantezia creatoare semitică a considerat că razele soarelui sunt ca şi coarnele sale.
Acest cuvânt a fost bine tradus în LXX şi, prin urmare, în Bisericile Răsăritene. Numai în traducerea latină a Vg, Sfântul Ieronim traducea: „et ignorabat quod cornuta esset facies sua" (şi nu ştia că faţa sa a fost încornorată). De atunci în Biserica Latină apare Moise în iconografie cu două coarne pe cap. Exemplul cel mai vestit este statuia lui Moise pe mauzoleul Papei Iuliu al II-lea în Biserica Sfântului Petru în Lanţuri (San Pietro in Vincoli) la Roma, capodopera lui Michelangelo. (sursa :http://rocateo.ubbcluj.ro/common/jakubinyiprel.htm )
Deci explicatia ar fi o greseala de traducere a Bibliei din ebraica in latina a verbului ebraic"qaran" (a străluci) cu "a avea coarne"!
Faptul ca diavolul are coarne si ca implicit toti diavolii au coarne e un mit similar cu mos craciun.
„Si am vãzut ridicîndu-se din mare o fiarã, care avea zece coarne si sapte capete si pe coarnele ei zece cununi împãrãtesti si pe capetele ei nume de hulã" (Apoc. 13, 1).
Coarnele sunt simbolice, ca toata Apocalipsa de altfel, diavolul cu doua coarne e doar un dracula. Prin urmare Moise putea sa aiba enspe coarne dar asta nu inseamna ca e ceva satanic.
Coarnele semnificau ceva anume.
Si mie profesorul de la meditatia de desen mi-a spus, insa sincer n-am dat importanta. Ceva legat de putere daca nu ma insel.
Nu este singurul care a facut aceasta reprezentare a lui Moise. Exemple se mai gasesc si in alte reprezentari. si totul a plecat de la o greseala facuta la prima traducere a bibliei in latina. Majoritatea artistilor ce au creeat opere pentru Biserica dealungul anilor si perioadelor au luat ca si cuvant de lege Evanghelia care din cauza traducerii eronate sustine ca Moise are fata incornorata
navarre întreabă:
Curiosul999 întreabă: