De ce istoria e considerată, în general, o disciplină a memoriei, a învățatului pe de rost? E adevărat că trebuie să memorezi unele bătălii și datele domniei unor regi, dar istoria nu se rezumă în a ști când a fost Bătălia de la Călugăreni sau în ce an s-a născut Carol Quintul. Istoria presupune a înțelege acea perioadă, din punct de vedere geopolitic și cultural. Degeaba știi că Primul Război Mondial a început pe 28 iunie 1914 că a fost împușcat un arhiduce dacă nu știi nimic despre relația dintre statele europene la acea vreme, sistemul de alianțe și tensiuni. Pentru tine a murit un arhiduce și din cauza asta au hotărât Germania și Franța că ar fi mai bine să se războiască. Nu are niciun sens. De-aia istoria înseamnă mult mai mult decât să știi anul în care a urcat pe tron Mircea cel Bătrân.

Da.

„So this makes history look like a k.i.nd of battleground. In other words "you have got my story and I have got mine". As a matter of actual historical practice, when you read historians, I don’t think this is a bad description of the way they actually work. I don’t know why certain neo-conservatives like William Bennett find this to be relativism, when I see it as a just good description of the way historians actually practise their craft, and its not a simple minded thing like "everyone has an axe to grind", it’s not like you don’t get surprised even based on your own interpretation and its also not the case that as you work through your interpretation you do not change it radically and change your mind and your prejudices, in fact, when you do that, that’s when you are doing your best work usually. So I don’t see this as outrageous as many other people do."
—Rick Roderick, The Self Under Siege, The Teaching Company

Traducere: Deci asta face ca istoria să pară un fel de câmp de luptă. Cu alte cuvinte, „ai povestea ta și eu o am pe a mea". Ca o chestiune de practică istorică reală, când citiți istorici, nu cred că aceasta este o descriere proastă a modului în care aceștia funcționează de fapt. Nu știu de ce anumiți neo-conservatori precum William Bennett consideră că acesta este relativism, când îl văd doar ca o descriere bună a modului în care istoricii își practică de fapt meșteșugul și nu este un lucru simplu de genul „toată lumea are câte un obiectiv de urmărit", nu e ca și cum nu ai fi surprins chiar pe baza propriei interpretări și nici nu este cazul că, pe măsură ce lucrezi prin interpretarea ta, să nu o schimbi radical și nu-ți răzgândești părerea și prejudecățile, de fapt, când faci asta, atunci de obicei faci cea mai bună treabă. Așa că nu văd asta la fel de scandalos ca mulți alți oameni.

Cei care nu sunt interesati de istorie invata pe de rost pentru ca ii intereseaza doar nota luata, nu si detaliile despre ce s-a intamplat in trecut.
Cei interesati de istorie invata cu interes si in detaliu despre trecutul strămoșilor pentru ca vor sa inteleaga sau chiar sa invete ceva din experiența lor.
Nu-i judeca pe cei care nu sunt interesati de istorie! Nu toata lumea are aceleasi pasiuni.

Istoria in sistemul de invatamant e disciplina ce tine de memorie, Desigur e si partea de cultura generala dar asta fiind doar o mica parte. In viata e chiar irelevant sa mai tii minte cand au avut loc diverse batalii medievale dar la testul din scoala primesti nota daca spui data precisa.
A analiza istoria din punctul tau personal de vedere e irelevant fiindca punctul de vedere difera in functie din ce tabara esti, majoritatea istoriei scrise e imprecisa si confuza putand duce la multe interpretari. In scoala trebuie doar sa stii datele si numele precizate in manuale

Pentru că așa este predată în școli. Se dictează materia sau sunt puși să citească din manual, non-reflexiv. Este mult mai facil pentru profesor, nu trebuie să se pregătească prea mult pentru oră, nici elevii nu-și bat capul, tocesc datele și împușcă un 10. Ar fi fost util să se puna mai mult accentul pe "de ce"-uri decât pe ani și nume care oricum vor fi uitate.