S-a intâmplat la sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial în 1945 ca o consecința directă a Conferinței de la Ialta și a Conferinței de la Potsdam și au implicat liderii statelor aliate - SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Acordurile de la aceste conferințe au determinat ca peninsula Coreea să fie împărțită în două zone de ocupație, una sub control american și cealaltă sub control sovietic, de-a lungul paralelei 38.
mai vezi și tu pe wikipedia
Nordul a primit sustinere din partea comunistilor, iar sudul din partea capitalistilor. Spre deosebire de alte tari (precum Vietnam, de exemplu), razboiul nu a avut un rezultat conclusiv. Din punct de vedere legal, inca nu s-a terminat, dar exista un armistitiu inca din anii 50.
De ce nu s-au unit? In primii ani, Coreea de Nord era de departe mai populata si mai dezvoltata decat cea de Sud. Era perioada cand inca era in floare sistemul asta de guvernare, asa ca tarile comuniste se ajutau toate intre ele. O tara mica precum Coreea de Nord beneficia enorm de resurse din partea Chinei si URSS.
Pe masura ce comunismul a inceput sa cada in restul lumii, Coreea de Nord a inceput sa se izoleze din ce in ce mai mult si sa investeasca in propria abilitate de a-si furniza tot ce are nevoie, fara a depinde de importuri din alte parti. Modul asta de gandire care pune accetul pe independenta ("Juche" ii spune daca vrei sa citesti mai mult) a devenit pentru ei ca si crestinismul la noi, fiind promovat neincetat de guvern.
Pe masura ce treceau anii, Coreea de Sud a depasit Nordul din toate punctele de vedere imaginabile, dar aici apare problema. Cei din sud n-ar avea de ce sa renunte la libertati si dezvoltare, ar fi absurd sa doreasca asta. Iar cei din nord nu vor sa renunte la independenta si modul lor de trai, pe care ei il considera cel autentic, traditional, specific Coreei.
Ideea e ca, daca s-ar unii, unul din gurverne ar trebui sa renunte complet la autoritate, iar asta nu se poate intampla. Diferentele intre cele doua state au devenit mult prea accentuate.
Sunt despartite din cauza ca au o viziune politica total diferita:cei din nord sunt comunisti si aliati cu rusii si chinezii iar cei din sud sunt capitalisti si democrati fiind aliati cu americanii si civilizatia vestica.
Practic, ambele tabere au facut front comun sa se elibereze de japonezi la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial dar nu s-au mai inteles deoarece fiecare avea o perceptie diferita de cum sa conduca tara.
Cele doua tari se vor reuni cand va cadea comunismul din Coreea de Nord sau daca sud-coreeni sunt invadati de nord coreeni.