Peste morti se asterne tacerea cam repede.Adica nici nu-l duc bine la groapa ca deja vaduva pune la cale o nunta.Pai sa te tot scoli din groapa si sa-i speri nitel
Revenind la subiect, depinde:sunt oameni ai naiba care au murit si lumea constata susotind ca desi regreta plecarea omului a fost rau la viata lui deci isi merita pedeapsa.Nu zic eu asta citez batranii
Pe langa asta mai sunt si oameni buni, regretati, plansi indelungat despre care se povestesc faptele bune exagerate, transformate in gogosi de tufa chiar si faptele rele diminuate, abia amintite.Si pe langa asta mai sunt si mortii anonimi. Oameni simpli care au trait simplu si au murit la fel cum au trait. Cei mai fericiti parerea mea
Despre morti trebuie sa vorbim numai de bine pentru ca trebuie sa ne amintim de persoana respectiva ca o prezenta agreabila. Cand mori, daca vrei sa ajungi in rai, trebuie sa ai sufletul curat. Ca om, iertarea celorlalti te elibereaza. Daca il vorbesti de bine pe cel decedat inseamna ca ii doresti binele si tii la amintirea lui.
Ce rost mai are sa vorbesti despre un mort, daca nu-ti poate raspunde? Ceva de exemplu, cum era vorba aia:''sa-i fie tarana usoara''.
Degeaba îl vorbeşti acum de bine cînd el e mort, şi cînd a trăit îl făceai în toate felurile, iar nu sînt de acord cu ce a spus Sol, Biblia nu spune că morţii merg în rai sau în iad, acest lucru doar popa spune, dar cu ce drept ştie doar el, dacă ştie cumva, morţii merg în şeol adică mormîntul comun al omenirii, iar oamenii nu au un suflet care la moarte părăseşte corpul, ci omul este un suflet viu, şi cînd moare nu mai continuă să trăiască nicăieri, că în aceeaşi zi îi pier şi planurile şi gîndurile sale. Oamenii în curînd vor fi readuşi la viaţă de Iehova prin intermediul fiului său Isus Cristos.
Mortii au fost oameni deci au trait si ei ca si noi confruntandu-se cu toate greutatile si intrebarile vietii, desi au avut puterea sa duca totul pana la sfarsit intr-un mod unic (fiecare isi traieste viata intr-un mod diferit, nu cred ca se poata cataloga mai bine sau mai rau). Unui mort trebuie sa-i acorzi acel respect ca a trecut, ca sa zic asa, intr-o dimensiune superioara lasand totusi o urma in aceasta, o amintire, o idee. Nu ar trebui sa judecam pe nimeni pentru felul cum isi traieste, respectiv a trait viata, atata timp cat nici noi nu stim bine de ce, cum si pentru ce traim. Si... ar fi absurd sa "barfim" un om mort, nu crezi?
La mine nu functioneaza asta. Sunt cativa morti care ii injur si acum cand imi aduc aminte de ei.
Da este adevarat, pentru ca mortul nu iti mai poate da o replica la afirmatile negative despre el.
Sint oamenii care au murit si ii regreti care au facut bine la toata lumea cum este vecina mea a murit prea repede era un om bun facea bine. daca nu om face rau vorbesti despre el adevarul. ca nu ai ce sa faci. stalin a facut rau. hitler la fel dar nu o sa ii vorbim de bine nu? cu toate ca de hitler am auzit ca ar trai se ascunde pe vreo insula
Undeva in biblie se spune ca moartea e plata tuturor pacatelor. Daca asa stau lucrurile si Dumnezeu iarta acel fapte rele pe care un om le-a comis in timpul vietii, cine suntem noi sa ii mai judecam pe acei oameni? Intr-adevar putem comenta faptele odioase savarsite de unul ca stalin sau hitler... Dar de ce numai de bine spre exemplu de Eminescu, Stefan cel mare, Mihai viteazul (si lista poate continua cu poeti, pictori muzicieni, domnitori), care la randul lor nici ei nu s-au ghidat dupa niste principii prea sanatoase?