Ar trebui să crezi! Delimitarea celor 3 mari grupe de rase -caucaziană ( albă), africană(neagră) si asiatică(galbenă)- şi subgrupele lor a fost facută numai pe criterii morfologice( forma capului, culoarea pielii, forma nasului etc. etc).
In cazul speciei Homo sapiens sapiens, între membrii aceluiaşi grup rasial pot exista diferenţe mai mari decât între principalele rase--- asta, din punct de vedere genetic. De fapt, analiza genetică spulberă conceptul de rase umane distincte dovedind faptul că distribuţia geografică şi populaţională a unor caractere genetice nu depinde de culoarea pielii, forma capului sau a corpului, etc. La specia umană este inaplicabil conceptul de rasă biologică de la alte specii. El trebuie înlocuit cu noţiunea de populaţie.
Studiul variaţiei genetice a populaţiilor actuale a relevat faptul că între oameni există mai multe asemănări decât deosebiri. Altfel spus, diversitatea genetică umană este limitată!
Afirmaţia este susţinută de rezultatele unui număr foarte mare de studii efectuate în cadrul Proiectului Diversităţii Genomice Umane (Human Genome Diversity Project), iniţiat în 1996.
Datele obţinute au permis formularea unor concluzii:
1. diversitatea genetică individuală în cadrul unei populaţii naturale depăşeşte cu mult diferenţele genetice dintre populaţii
2.cea mai mare diversitate genetică o prezintă populaţiile africane, ceea ce dovedeşte că acestea au cea mai mare vechime
3. diversitatea genetică umană (atât cea nucleară, cât şi cea mitocondrială) este mai redusă comparativ cu cea observată printre primate şi alte specii animale.