Ecranul lcd-ului era precum abanosul.Totul fusese incredibil de zguduitor… ma lasase fara cuvinte. Tigara imi ardea aiurea in mana. Dupa o perioada nedefinita de timp imi revenisem, parca fusesem in transa.Era trecut de ora 23. Timpul trecuse prea repede-intotdeauna zboara in momentele placute-.
Am tras un fum si am savurat ultima gura de Redd’s.
Trebuia sa ma pun la culcare, luni era pe vine, zi de munca. Dupa ce mi-am facut igiena corporala, m-am intors in dormitor, am stins lumina apoi computerul.Am dat plapuma la o parte, mi-am asesat corespunzator perina si m-am trantit in pat. Avand in vedere ca jaluselele erau trase, stopand lumina lunii si a stelelor sa patrunda in incapere, eram inconjurat de intuneric, singura sursa de lumina, care nu influenta aproape deloc bezna din camera, era ledul monitorului Lcd, care anunta printr-o culoare galbuie ca este in standby.
In pofida faptului ca era destul de tarziu in noapte, nu imi era somn deloc.Ca reactie a insomniei, dar in mare parte datorita filmului ce il vizualizasem in urma cu 1h si jumatate, incepuse sa ma fulgere niste ganduri stranii :
-Exista viata dupa moarte?
-Unde vom ajunge?
-Vom fi pedepsiti?
-Ce se va alege de sufletul nostru?
Fiind foarte coplesit de aceste ganduri, incercam sa le indepartez dar luptam in zadar, ma bantuiau continuu.Incercam din rasputeri sa imi mentin controlul propriului creier, ma simteam pierdut in el, voci slabe pe care nu le cunosteam vorbeau peste mine in cap, simteam o prezenta distrugatoare in mintea mea.In cele din urma, gravitatia isi facuse aparitia, simteam ca ma prabusesc intr-o prapastie si dispar…
…
Am aprins telefonul mobil de pe noptiera si m-am uitat la ceas.Se facuse 3am, ora ce-a mai linistita a nopti… Am decis ca un pahar cu lapte rece din frigider o sa ma ajute.Am zvarlit plapuma de pe mine, m-am ridicat si m-am indreptat bajbaind dupa intrerupator.Cand l-am comutat, intr-o fractiune de secunda lumina aparu si disparu, fiind instantaneu urmata de o explozie seaca, asemanatoare unei vraji din benzi desenate.
Spotul exploda; din nou intuneric.Inapoi, in drum spre telefonul mobil, singura luminita din camera, ledul de la monitor, nu isi facea simtita prezenta.In cele din urma gasisem telefonul si apasasem la nimereala pe o tasta pentru a se aprinde.Intensitatea luminii era vaga, dar ma ajuta sa imi urmez calea. Ajuns in hol, zarisem celalalt intrerupator, apasasem grabit pe el, dar…nimic. Fara sa imi dau seama am spus o vorba care includea un organ masculin.Parea ca nu am electricitate. Oftand, m-am indreptat spre baie pentru a lua jeansii pe mine ca sa pot iesi afara in curte sa verific daca e vreo urma de lumina in strada sau la vecini.Nu era deloc o senzatie placuta sa stau in toaleta ingropata in intuneric avand vizibilitatea doar de la telefonul mobil fiind inconjurat de niste oglinzi imense asa ca am zbunghit-o repede de acolo imbracandu-ma pe hol. Dupa aproximativ 30 de secunde, yala principala a tacanit de doua ori, usa a scartait.Am scapat telefonul din mana.In fata ochilor vazusem negru; m-am uitat in stanga, dreapta, m-am uitat in directia cerului, negru.Intuneric complet.Eram in acelasi punct cu tocul usii. Piciorul stang a pasit necontrolat inainte, urmat de restul trupului.Nu am simtit sub talpi duritatea betonului din curte.Inima imi batea nebuneste in piept, parca vrand sa se asigure si ea de ceea ce nu reuseau ochii sa vada.Instantaneu am facut 180 de grade, picioarele au inceput sa mearga, mainile se miscau haotic.Nu simteam nimic, nu auzeam nimic, nu vedeam nimic. Vroiam sa ma trezesc din acest vis oribil, sa revin la realitate.Rapid,m-am ciupit brutal de mana stanga si am simtit durere.Vena frontala si cele laterale s-au umflat si dilatat brusc, incepand sa pulseze haotic.Panicat,innebunit,am inceput sa tip si sa fug in zig-zag, ca un dement.Am facut aceste lucruri pana la epuizare, in cele din urma prabusindu-ma la pamant si respirand sacadat. Ochii vroiau sa iasa din orbite, datorita lipsei de oxigen…
…

Eram insconstient.Incetasem sa respir.Nu stiu cat a durat, dar motoarele si rotitele care mentin masinaria umana in stare de functionare trebuie sa se fi oprit, reactionand la imobilitatea totala cu un blocaj general al sistemului.Trecere pe pilot automat esuata-cuplati pe modul manual de urgenta.
Asa a inceput viata mea. A doua mea viata.
Ochii mi s-au deschis brusc, mari ca doua litere O, iar gatul si umerii mi s-au arcuit in spate, intr-o ampla miscare smucita, o singura gura de aer umplandu-mi plamanii pana la refuz.Litri intregi de oxigen si praf uscat de pe podea mi-au patruns in piept, suierator, si mi-au scuturat gatlejul intr-un acces violent de tuse. M-am sufocat si am scuipat printre gafaieli, icnete si horcaieli de tuse tuse tuse. Din nas mi s-au desprins fuioare de mucilagii.Vederea mi s-a topit, prelingandumi-se intr-o ceata incina pe obraji.
Trecerea violenta de la lipsa completa de aer la avalansa din plamani m-a ametit, a facut podeaua sa mi se clatine sub degete.In spatele ochilor un vartej ca un roi de bacterii m-a impins spre un nou lesin si, orbit si tremurand, mi-am lipit strans gura umeda de palme si am incercat sa-mi controlez respiratia, tragand aer printre degete…
Incet, incet-incet, lumea a inceput sa se iveasca din nou, in tonuri bolnavicioase de verde si purpuriu pulsatil si, poate dupa un minut, si-a recapatat un soi de echilibru precar.
Mi-am sters mainile de jeansi si, inainte sa-mi usuc ultimile lacrimi, am cazut prada unui ultim acces sacaitor de tuse.
Bine.Resipra doar, esti bine.
Uitandu-ma ca prin ceata la mana stanga, observasem o pata purpurie.Ideea se inchegase pe cand icneam si ma sufocam si, chiar si acum, dupa ce-mi recapatasem controlul asupra corpului si eram perfect constient de lumea inconjuratoare, n-a adus cu ea o groaza sau teama necuprinse.In comparatie cu panica palpabila pe care o simteam, era totusi o mica problema secundara, o ciudatenie minora, aflata la granita lucrurilor. Ce conta mai mult pentru mine-de-un million de ori mai mult decat orice altceva-era aerul, respiratia, procesul, acum usor, de umplere si golire a plamanilor.Acel adevar minunat, divin precum corurile de ingeri :puteam sa respir si asta insemna ca aveam sa traiesc.Pe cand ultimii fiori imi paraseau trupul, mi-am lipit fruntea de covorul ud si mi-am imagina ca trag in piept kilomerti dupa kilometri de cer albastru de savana.
Am numarat pana la zece, apoi am ridicat privirea din podea. M-am proptit in coate si, cand asta mi s-a parut in regula, m-am saltat in genunchi.Stateam ingenunchiat la picioarele patului meu dublu din dormitor. M-am uitat imprejurul camerei si totul parea sa fie exact cum imi imaginam, nimic nu mi se parea strain.Toate erau acolo; lucruri cu nimic iesite din comun. M-am gandit ca poate am cazut si am suferit o comotie, doar ca nu ma durea nimic. Mi-am pipait craniul ca sa ma asigur, dar nu, nu ma durea. Apoi, strapuns de o amintire vaga, m-am uitat din nou la mana stanga; pata purpuriu-verzuie era acolo, reala. Am apasat usor cu aratatorul si am simtit durere.Atunci,am incercat sa inteleg…neantul…

to be continued...


Astept o parere, ceva...Sincera.Multumesc.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook