Este adevarat ca nu suntem atat de fericiti, dar nici atat de tristi pe cat ne imaginam?

Hmm! Daca nu am sti gustul banului, probabil ca eram mai fericiti!
Am vazut un documentar zilele astea despre viata din Africa... ti se rupe inima! Nu aveau decat o "casa" din paie si stuf si spuneau ca averea lor e acea casuta si copiii lor (aveau doi copii frumosi foc). Mergeau la pescuit, copiii prindeau caracatite si spuneau ca n-ar pleca de acolo pentru nimic in lume; probabil nu stiau ce e ala ban!
Noi suntem multi frati, insa inainte, cand eram toti la masa, asa cum erau timpurile - mancam ce aveam si ce ne permiteam; astazi imi permit sa mananc orice, pentru ca imi permite si sanatatea si buzunarul (a nu se intelege ca sunt magnat; n-am averi nici conturi pline) dar simt ca nu mai sunt fericit ca in copilarie! Aveam cu cine sa-mi petrec timpul si sa ma distrez. Ce timpuri!
Inainte cine avea telefon fix era cineva (decat la primarie si la dispensar existau telefoane), eu astazi am Iphone si laptop, dar tot degeaba; as da orice sa mai fiu o zi copil, sa iau si eu o palma parinteasca!
Astazi, nu am motive sa ma plang (sunt altii in situatii mult mai grave decat mine). Am putini prieteni, dar adevarati, o familie, insa mereu ramane acel regret: se putea si mai bine!
Asa e omul, niciodata multumit!