Este sufletul creat de Dumnezeu? Sau este reincarnat, pana la judecata finala?

Ce intrebare ilogica!

Sufletul provine de la Dumnezeu, prin creaţie directă, personală şi intimă. Sufletul pătrunde tot trupul material şi-l cuprinde, depăşeşte materialitatea trupului, dar este legat de el… Prin suflet omul este persoană, este conştiinţă, raţiune şi responsabilitate. Acesta asigură omului unicitate în Univers, dar şi eternitatea, întrucît este creat intenţionat de Dumnezeu.

Nu este nimic povesti basme pentru prosti

Sufletul este creat de Dumnezeu, dar oricum nimeni nu s-a intors din morti sa ne spuna, asa ca vom vedea la judecata finala

Sau.

Gen. 2:7: „ Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu". (Să observăm că în acest verset nu se spune că omului i-a fost dat un suflet, ci se spune că el a devenit un suflet, o fiinţă vie.

„Sufletul" ca viaţă a unei fiinţe
Uneori, cuvântul „suflet" se referă la viaţa pe care o are o persoană sau un animal. Acest sens nu modifică definiţia dată de Biblie potrivit căreia sufletul este o persoană sau un animal.
Să ilustrăm acest lucru: Când spunem să o persoană este vie, înţelegem prin aceasta că persoana trăieşte. De asemenea, am putea spune că persoana are viaţă. În acelaşi mod, o persoană care trăieşte este un suflet. Totuşi, în timp ce aceasta trăieşte, despre „suflet" se poate spune că este ceva ce persoana are.
De exemplu, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Toţi cei care căutau să-ţi ia viaţa au murit". Evident, duşmanii lui Moise căutau să-i ia viaţa (Exodul 4:19; ). Isus a folosit acest cuvânt în mod asemănător când a spus: „Fiul omului a venit... pentru a-şi da sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora" (Matei 20:28, ). În fiecare caz, cuvântul „suflet" se referă la „viaţa unei fiinţe".

Biblia spune că morţii „nu ştiu nimic". Când moare, omul nu este chinuit în focul unui iad, nici nu suferă chinurile aşteptării într-un limb, ci pur şi simplu se întoarce în ţărână. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu îi îndeamnă pe cei vii: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor [Şeol, nota de subsol], în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune" (Eclesiastul 9:5, 10; Geneza 3:19). Mulţi oameni nu cunosc termenul „Şeol". Acesta este un cuvânt ebraic a cărui origine este incertă. Multe religii învaţă că oamenii care au murit ar fi încă în viaţă, însă aşa cum arată Cuvântul lui Dumnezeu, cei care sunt în Şeol sunt morţi, în stare de inconştienţă. Şeolul este deci mormântul comun al omenirii.

După ce Moise a scos naţiunea Israel din Egipt, unii s-au răzvrătit în pustie. Moise a îndemnat poporul să se îndepărteze de instigatorii Core, Datan şi Abiram. Aceştia aveau să aibă parte de o moarte violentă. Moise a explicat: „Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu DOMNUL m-a trimis; dar, dacă DOMNUL va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa Morţilor [Şeol, nota de subsol], atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe DOMNUL" (Numeri 16:29, 30). Aşadar, toţi acei răzvrătiţi — cei care au fost înghiţiţi de pământ, precum şi Core şi cei 250 de leviţi aliaţi cu el care au fost mistuiţi de foc — au sfârşit cu toţii în Şeol, sau Hades.