Exista in viata noastra momente de cumpana si suferinta.La cine alergati cand sufletul vostru plange sau e cuprins de indoieli? Unde va gasiti alinarea:la mama, la biserica, la un prieten, la o carte? Sau va traiti singuri momentele de deznadejde cautand sa gasiti in voi insiva raspuns la indoielile voastre?

Va cer din nou iertare ca nu aleg un raspuns ca find cel mai bun.Toate raspunsurile sunt importante deschideri spre personalitati diferite...Multumesc mult pentru raspunsurile voastre si daca n-a castigat nimeni o fundita, toti suntem mai bogati cu un gand.Numai bine.

Imi gasesc alinarea in mine pentru ca prefer sa ma gandesc singura fara a fi influentata in vreun fel de cineva, macar sa stiu ca daca am facut o tampenie sa fie in proportie de 100% vina mea

La mama desi si eu sunt mama dar multumesc lui Dumnezeu ca ii, mai am pe parinti, nu vreau sa ma gindesc cind nu vor mai fi. poate atunci voi fi mai puternica, sau ma voi refugia in alt colt in nici un caz la [prieteni] care sunt pe cale de disparitie.[fereste ma doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc eu]

Ne nastem si murim singu...

Ultima varianta: "Sau va traiti singuri momentele de deznadejde cautand sa gasiti in voi insiva raspuns la indoielile voastre?"

De obicei momentele de cumpana si suferinta le trec cu ajutorul familiei. Parintii sunt singurii care ma sprijina si stiu sigur ca ei ma vor sfatui cel mai bine si cel mai corect.

E greu sa depasesti singur astfel de momente, e bine sa ceri ajutor si sa fii inconujrat de cei ce te iubesc in astfel de momente.

Depinde de situatie.nu sunt genul care sa imi arat usor slabiciunile, decat daca am incredere in persoana respectiva.In general, cand e vorba de probleme nu foarte importante dar care totusi ma afecteaza, ma descarc parintilor sau celor mai apropiati prieteni.Cand trec prin ceva ce ma apasa extrem de tare si consider ca nimeni din jur nu ar intelege intr`adevar ce inseamnatate are lucrul respectiv pentru mine...prefer sa tin toata treaba in mine si sa gasesc eu singura iesirea.Nimeni nu poate sti mai bine decat mine care e optiunea care imi convine si care e cea mai buna pentru mine.

Majoritatea momentelor de cumpana din timpul vietii mele au fost foarte dure, am incercat prieteni apropiati, parinti nu mai aveam, un frate era foarte departe, atunci am cautat cel mai izolat loc din subteran unde lucram, aici m-am rugat la Dumnezeu, aici in acea liniste perfecta unde iti auzi propria inima si ganduri am primit raspunsul, uneori mai caut un loc asemanator nu-l mai gasesc pe pamant. Viata este o incercare deosebita, trebuie sa avem tot timpul grija, la Dumnezeu nu-i plac oamenii slabi!

De obicei stau ceva timp singur pana ma regasesc. pana imi revin, nu prea am la cine sa ma duc.

La biserica in niciun caz! Prefer sa trec singur peste toate. Pana acum am reusit si ma bucur de asta.

Daca e vorba de baieti, imi gasesc alinarea in prietena mea, daca e vorba de o cearta cu prieteni, mereu ma ajuta mama si ma face sa ma simt mai bine.

Pe mine ma ajuta muzica, in special ascult Celine Dion si familia

Nu prea alerg. Imi plang de mila singura si imi ocup timpul cu altele, ca sa uit.

Mereu caut ajutorul prietenilor, insa atunci imi dau seama ca acestia nu prea exista. Simt o nevoie urgenta de a vorbi cu cineva, de a ma descarca, insa ori nu ma asculta, ori eu plang si la sfarsit imi arunca un "nasol". Asa ca prefer sa stau retrasa undeva si sa vorbesc cu propria mea persoana. Ea e singura care ma intelege. Asta e... in ziua de azi trebuie sa invatam sa ne descurcam singuri.

Parintii ma ajuta mereu.

Am un catel mic pe care il iubesc.
mereu ma plang lui cand am probleme si sufar
si el mereu ma asculta si stiu ca nu va spune nimic, nimanui, niciodata

In primul rand simt nevoia sa ma izolez apoi merg la biserica... mi-ar placea sa pot sa apelez la un prieten sau la familie dar din pacare nu pot, asa ca trec de una sigura peste tot cu ajutorul lui Dumnezeu...si credeti-ma am trecut prin multe.

Bună.
La mama, acum că am pierdut-o nu mai am cui să mă destăinui, țin în mine și îmi este foarte greu.
Plâng mereu.
Pa, pa.

La iubita. Eu ii sint confident si sprijin si ea mie la fel. In lipsa ei... e mai greu. Pe familie nu m-am bazat niciodata, pe prieteni rareori, pentru mine iubita a fost mereu totul.

In general la sotul meu. Daca insa sufar din cauza lui imi gasesc alinarea in prieteni. Aveam un prieten bun care ma linistea mereu. L-am pierdut, dar am castigat un altul de curand.Sunt o norocoasa, am oameni deosebiti in jurul meu.

Vin dintr-o lume in care trebuia sa te descurci singur.Nu avea-i cui cere ajutor si chiar daca a-i fi facut-o nu cred ca avea cine sa te auda.Deci nu ma duc nicaieri.Ma golesc si ma intorc la"mine"

Nu pot să tolerez prezenţa cuiva în momentele mele melancolice, nu vreau să fac şi pe alţii să trăiască ceea ce trăiesc eu.

La mama si la ingerasul meu pazitor.

Momentele grele le trec alaturi de cei doi prieteni buni ai mei, un baiat si o fata.

In general la prietenul meu. Vorbim prin cadrul messengerului deoarece deocamdata nu mai suntem in aceeasi tara.Cu ajutorul lui am trecut prin momente dificile, iar cand eram trista din vina lui, ma adaposteam in lumea fictiva a romanelor.Citesc, incerc sa uit de situatia de fata, punandu-ma in situatia personajelor.