anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Hei care ma ajuta si pe mine cu ceva va rog din suflet :d am de facut o lucrare despre SITUATII CONFLICTUALE REZOLVATE PRIN COMUNICARE habar nu am de unde sa incep.

Răspuns Câştigător
| nustiunustiu a răspuns:

Rezolvarea conflictelor prin comunicare
Arta de a comunica nu este un proces natural sau o abilitate cu care ne naştem. Noi învătăm să comunicăm. Orice comunicare implică creaţie şi schimb de înţelesuri. Aceste înţelesuri sunt reprezentate prin semene şi coduri. Se pare că oamenii au o adevărată nevoie să citească înţelesul tuturor acţiunilor umane. Observarea şi înţelegerea acestui proces poate să ne facă să fim mai conştienţi referitor la ce se întâmplă când comunicăm.
Abilitatea de a comunica presupune şi abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare. Conflictul nu pesupune în mod obligatoriu aspecte negative (ex: ceartă, tensiune), deci comunicarea eficientă nu înseamnă camuflarea conflictului. Acesta trebuie acceptat ca o parte firească a procesului de comunicare.
Se poate spune că un conflict apare atunci când atitudinea şi acţiunile unui individ împiedică, distrag sau afectează într-un anumit mod o persoană în demersul ei de atingere a unui scop.
Conflictul poate apărea oriunde, oricând, în orice situaţie. A crea conflicte este uşor, mai greu este să le rezolvi. Conflictele nerezolvate se soldează cu pierderi de timp şi energie. Ele pot fi bazate pe neînţelegeri privind metodele folosite, scopurile prevăzute, procedurile administrative folosite etc. Pot fi bazate pe dezacorduri de idei privind stilul personal, lupta pentru putere, ameninţarea stimei de sine, gelozie, dispreţ.
Deşi pare greu de crezut, conflictul are şi efecte pozitive.
Oamenii, fiind diferiţi, adoptă strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste strategii se învaţă de obicei în copilărie şi par să funcţioneze automat la un nivel „preconştient". Dacă dispui de abilităţile necesare poţi valorifica pozitiv conflictele.
De obicei nu suntem conştienţi de modul în care ne comportăm în situaţii conflictuale, acţionând în mod spontan. Este necesar să fii conştient de sentimentele tale în timpul conflictului şi după aceea şi de modul în care îl puteai preveni.
Dacă dorim ca între noi, adulţii şi copiii, să aibă loc o comunicare eficientă va trebui să învăţăm cum să ascultăm şi să luăm în considerare părerea copilului, chiar şi atunci când nu suntem de acord cu el. Formularea mesajelor la persoana I comunică copiilor modul în care comportamentul lor a fost deranjant. Limbajul responsabilităţii se foloseşte atât pentru a comunica sentimentele pozitive, cât şi pentru comunicarea lucrurilor sau situaţiilor care ne deranjează.
Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei personae ce încearcă să evite confruntările, conflictele, îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, însă fără a ţine seama de drepturile sau dorinţele sale personale, nu solicită ceva anume, nu se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii. Aceste persoane se simt rănite, frustrate, iritate fără însă a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi.
Agresivitatea este o reacţie comportamentală prin care îl blamezi pe celălalt şi îl acuzi, încalci regulile impuse de autorităţi, eşti insensibil la sentimentele celorlalţi, rezolvi problemele prin violenţă, eşti sarcastic şi utilizezi adesea critica în comunicare.
Mesajele pe care le transmitem copiilor în diferite situaţii pot fi: "Sunt supărată că nu ai învăţat."; "Mă doare când văd că nu asculţi şi în continuare comportamentul tău fată de colegi lasă de dorit"; "Sunt dezamăgită deoarece ai scris foarte dezordonat"; "Mi-ar plăcea ca de acum înainte să citeşti lecţia şi din manual."; "Sunt mândră că te străduieşti să lucrezi mai ordonat." etc
Odată ce noi., dascălii, vom folosi limbajul responsabilităţii sunt mari şanse ca şi elevii la rândul lor, prin imitaţie, să îl folosească.
Fiecare copil, adolescent sau adult trebuie să conştientizeze drepturile asertive şi să facă apel la ele ori de câte ori este necesar. Adultul -părintele sau dascălul- trebuie să accepte că şi copiii şi tinerii au aceleaşi drepturi asertive ca şi adulţii şi că apelarea la această formă de comunicare nu lezează drepturile niciuneia dintre părţile implicate în conflict.
În general, dar mai ales intr-un conflict, copiii au nevoie să fie ascultaţi, au nevoie de cineva care să înţeleagă situaţia lor şi să fie lângă ei. Această nevoie poate fi împlinită prin ascultarea activă care aduce, în plus, posibilitatea de a-i ajuta să-şi descopere singuri resursele personale.
Nerezolvarea conflictelor prin comunicare şi eforturi comune de a ţine cont de interesele tuturor celor implicaţi, duce la o falsă rezolvare prin sancţionarea unuia dintre adversari ( blam, pedeapsă, ignorare, excomunicare) devenit „ţap ispăşitor" şi regruparea în jurul "învingătorilor".

4 răspunsuri:
| marmusic a răspuns:

Pai poti sa incepi cu o situatie in care doi colegi de-ai tai se cearta (sa o povestesti) (mai detaliat) si sa scrii cum s-a incheiat happy apoi tot in lucrare argumentezi de ce e bine ca situatile conflictuale sa fie rezolvate inainte ca acestea sa ia amploare sper ca te-am ajutat bafftahappy

| ZOZOKid a răspuns:

Hm... poti porni de la definitia comunicarii pe care o iei si tu din dictionar. Dupa aia vorbesti si tu nitel despre rolul comunicarii in societate, grup, famili etc. Dar nu prea mult, doar un paragraf de cel mult 10-15 randuri. Dupa care aduci in discutie situatiile conflictuale. Aici dai si tu exemple de situatii din viata personala, familie, scoala, serviciu etc. care au fost rezolvate prin comunicare ( bagi explicatii pentru fiecare situatie in parte). Daca cunosti si exemple mediatizate poti sa le folosesti. In fine aberezi si tu aicea, daca ai de unde uita-te intr-un manual de psihologie sau unul de sociologie si la final bagi si tu o concluzie ceva.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Comunicarea orala este foarte importanta. Insa mesajul verbal ocupa un mic loc in ceea ce spunem. Conteaza foarte mult CE spunem si CUM spunem. Deci ai nevoie de elementele non verbale si cele paraverbale. http://www.scritube.com/......101321.php aici vei gasi idei plecand de la informatia de baza. Succes!

| CrissyMe a răspuns:

Pai...poti incepe prin a spune cate cv despre comunicare si rolul ei in societate si poti sa dai exemple de conflicte care au avut loc candva in viata ta si care au fost rezolvate prin vorba/comunicare.mai poti sa scii ca nu e bine sa existe conflicte si ca oamenii trebuie sa comunice si sa socializeze cat mai mult posibil pentrua nu se izola... sper ca te-am ajutatbig grin