Hei! Eu m-am apucat sa scriu o carte, deocamdata am realizat doar vreo 4 pagini. O sa va arat ce am scris si sa imi spuneti daca este bine cum am pornit si daca e bine sa continui tot asa.

Dau Funda!

Totul a inceput cand, intr-o zi plictisitoare de iarna din orasul Covertry, Karrie si Simon, doi frati dintr-o familie saraca, ies la o plimbare cu cainele prin padurea din vecinatate, ca sa evadeze din problemele de acasa, cu care se confrunta zilnic. Mama lor nu era intr-adevar un model de urmat, motiv pentru care, sotul ei i-a parasit, fiind depasit de responsabilitatiile pe care nu a reusit sa si le insuseasca, ca parinte. Cu fiecare luna care trecea, acestia erau tot mai ingropati in datorii, pe care nu stiu daca si le vor achita vreodata.
Copiii, insotiti de cainele lor Roco, un frumos mastiff englez care nu e tocmai cel mai ascultator, dar cu siguranta cel mai iubitor amic al celor doi, ies pe usa subreda de lemn a casei care sta sa cada, printre a caror crapaturi intra un suflu inghetat care a pus stapanire pe locuinta, daca se poate numi asa. Cu toate ca cei doi copii nu erau foarte norocosi, zambetul nu le lipsea de pe chip, un zambat cald si pur, ce putea, cu siguranta, sa razbata orice problema a vietii, oricat de aspra ar fi aceasta.
Cei trei pornesc spre padure topaind si cantand orice le venea in minte. Padurea era un loc in care problemele lor dispareau, o a doua casa pentru ei, una mult mai primitoare si iubitoare, in ciuda vremii egoiste. La intrare in "paradis" cei doi intalnesc un micut baiat, de vreo 6-7 anisori care fusese abandonat acolo, la marginea padurii, si nu stia ce sa faca. Copiii nu se indura sa-l lase acolo singur si il invita la ei acasa, dupa ce isi vor termina plimbarea. Baietelul, cu ochii in lacrimi, murmura:
-Va multumesc, va multumesc pentru bunatatea de care ati dat dovada, nu stiu ce ma faceam daca nu apareati voi, as fi inghetat aici!
-Stim cum este sa fi lasat singur, intr-o lume asa de mare,... dar cum te cheama?
-Melo, Melo Stewart.
-Noi suntem Karrie si Simon, incantati de cunostinta!
Dupa ce s-au cunoscut mai bine, cei trei se aventureaza in padure, curiosi de misterele pe care le ascunde. Data trecuta, cand cei doi fratiori au fost aici, s-a intamplat un lucru foarte ciudat, un fel de lumina argintie a aparut din senin in fata lor si, de spaima, au luat-o la fuga. Acum vor sa infrunte aceasta Lumina, pentru a putea veni aici, in liniste si pace, fara sa fie deranjati de nu stiu ce fenomene nemaintalnite. Chiar daca Melo era un baietel curajos, tot ii tremurara genunchii cand noii lui prieteni ii povestira despre spaima pe care au tras-o cand au mai fost aici si Lumina le-a impanzit visele timp de cateva luni.
Toti incep sa caute curiosi Lumina, se despart prin padure, ca sa acopere mai mult teren, dar in zadar. Doar unele raze palide ale soarelui mai trec sfioase printre crengutele inghetate ale copacilor. Micutii se aduna dezamagiti, curata bancuta din mijlocul padurii de zapada, si se aseaza gafaind, unul dupa altul.
-De ce? De ce nu se arata? isi spune Karrie maniosa. Macar intr-un loc pe lumea asta sa am si eu liniste! Mereu trebuie sa intervina ceva, nu mai suport!
-Surioara, linisteste-te! Nu se termina aici. Daca este nevoie, vom "vana" Lumina, si tot nu ne vom da batuti! o incurajeaza Sim.
-Va voi ajuta si eu la fel cum ati facut-o si voi, pe cuvant de cercetas!
-Multumim, Melo! Ne vom fi alaturi unul celuilalt pana la sfarsit!
- Ham, ham! aproba uriasul blanos entuziasmat.
Roco ii ia prin surprindere si sare peste ei, acestia se sperie si cad toti de pe bancuta ingusta, oprindu-se in patura groasa de lapte, lasand o urma adanca de ingerasi care reflecta perfect felul lor calduros de a fi, care putea topi covorul inghetat in care tocmai fusesera prinsi. Timpul a trecut in graba, iar plimbarea celor trei trebuia sa se termine si sa se intoarca acasa, chiar daca nu cu sufletul pe deplin multumit, era casa lor, era ACASA, si acum era si caminul lui Melo, noul lor fratior entuziasmat de noua lui familie. Copiii se intorc obositi, fosnind cu cizmulitele lor rosii si verzi prin zapada scartaitoare de pe poteca lor spre casa, strajuita de doua felinare batrane, care lumineaza cu greu prin geamul inghetat.
Inainte sa intre, toti isi sterg cizmulitele, chiar si labutele innamolite de carpita rosie, deja murdara, din fata usii. Desi din exterior casa nu parea ingrijita, inauntru era un mediu foarte curat si aranjat. Jucariile se adunasera impreuna in cutiutele lor roz si albastre ale celor doi fratiori foarte grijulii. Bibelourile, fara pic de praf sau zgarietura, erau frumos aranjate in mobilierul din holutul casei, care avea lemnul preferat al lui Sim, unul lucios si inchis la culoare, un fel de brun.
-Haide, Melo, nu te sfii! Intra in noua ta casa! strigara Karrie si Simon bucurosi.
Toti isi pun haina, fularul si caciulita in cuier si incep sa cutreiere prin casa, ca sa i-o prezinte noului locatar. Incep cu bucataria. Precum restul casei, bucataria era si ea foarte cocheta. Furculitele, lingurile, cutitele si linguritele, toate puse la locul lor, in sertar, farfuriile lucioase priveau curioase prin geamul de sticla al dulapiorului cu manerul negru, putin sters. Dupa ce termina cu parterul, copiii urca la etaj, unde afla si camerele acestora, de care nici nu mai incape vorba. Paturile frumos facute, pe podea nu se gasea nici o jucarie "pierduta" sau vreun lucru ne la locul lui, in dulapioare erau putinele hainute ale celor doi fratiori, iar intr-o parte a camerei, stateau lucrurile lui Karrie si in cealalta, lucrurile lui Sim, toate in perfecta ordine.
-Sim, adu-i lui Melo ceva de imbracat din hainele tale, nu-l lasam sa doarma asa! Hai, mai repede! il grabeste Karrie pe Simon.
-Hei, Melo, vrei pantalonii verzi cu bulinute turcoaz sau pantalonii albastrii cu bulinute galbene? Doar pe acestia ii am.
-Cei verzi, te rog! Sunt culoarea mea preferata! Multumesc frumos!
Baietelul se duce sa isi schimbe hainutele la baie, una mica, in care de abia poti respira, dar ceea ce conta era ca, precum restul casei, si aceasta era ingrijita si curata. Cat timp acesta era la baie, Karrie si Simon isi sopteau:
-Kar', unde o sa doarma Melo in noaptea asta?
-Singura solutie este sa luam paturicile de pe paturile noastre si sa i le punem in loc de saltea, doar nu il lasam sa isi petreaca noaptea pe podea, cand este asa frig.
-Nu ai putea sa iei de afara cateva vreascuri si sa faci focul in soba asta de gheata, nu ne-a mai dezmortit piciorusele de multa vreme.
-Ce ti-a venit? Lemnele acum sunt ude, deci nu o sa se aprinda, se vede ca frigul ti-a inghetat capsorul…
-Nu conteaza, eu tot ma duc sa iau cateva crengute de afara si le vom lasa sa se usuce inauntru, in ritmul asta, vom avea caldura peste cateva zile.
-Doar du-te odata! ii spune Karrie nepasatoare.
Baiatul iese afara, dar nu prea simte atat de tare gerul, nu era mare diferenta dintre interiorul casei si vremea de afara, doar un vanticel uracios il mai cutremura. Ia lemnele cat de repede poate si se indreapta pe usa. Inainte sa intre, Simon il zareste pe Roco, cu turturi prim blana deasa, alergand spre el. Copiii il uitasera afara din cauza ca erau atat de grabiti sa-i prezinte casa lui Melo. Catelul asteapta rabdator la usa pana baiatul o deschide, ingreunat de crengutele care ii intrau pana si in ochi. Insfarsit catelul uitat intra in casa si se duce direct sus, la ceilalti doi uituci sa le "reproseze" ca l-au lasat afara.
-Roco, tu ai fost afara pana acum? Frumosul meu, imi pare rau! isi cere Karrie iertare, amuzata, iar Roco parca ii zambeste, intelegator.


Va multumesc mult!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook