Depinde de liceu și de profesori! Dacă e un liceu mai bun, profii sunt mai exigenți, dacă nu, invers! Oricum, dacă vrei să înveți e OK. Faza e ca materia de la mate mă cam disperă (consider că nu are nicio aplicare practică) și de aceea am note mici că nu stau să-mi fac tema, dar îți garantez că sunt lecții ușoare dacă ești atent. Iar la română e o porcărie totală pentru că sunt ore mai puține și materie în cantitate cam la fel ca la filologie. E o tâmpenie, dar n-ai ce să faci.
Chimia și biologia sunt basic (reiei ce-ai făcut până acum la generală doar că puțin mai advanced). La chimie într-a 10-a faci chimie organică, deci, baftă!
Iar la restul e ca până acum. Se reia materia făcută în generală și sunt chestii de cultiră generală în sine. Doar câteva materii ca logica, psihologia, filosofia ar putea părea noi, dar e doar o oră pe săptămână, așa că nu-i bai.
E foarte frumos la mate-info. E usor daca inveti. Eu nu m-am strofocat foarte tare și iata-ma in anul 2 la inginerie civila. Materiile sunt usoare daca inveti. Testele initiale parca au fost usoare.
Da, cartile le primesti in prima zi, cel putin la mine asa a fost.
Depinde de liceu,la mine este foarte greu la mate info,am multi prieteni la acest profil si toti imi spun ca extrem de greu,pe langa matematica si info, fac si multa biologie, romana, franceza, chimie si fizica.Mai multe nu stiu.
Eu sunt in clasa a 9-a la mate-info ...materiile nu sunt extraordinar de grele.mie de exemplu mi se pare grea biologia( ca in clasa a 9-a ai genetica de învățat și o grămadă de probleme grele ), informatica, geometria (are o grămadă de formule). in rest materiile mi se par ok.
In legatura cu festivitatea de deschidere e ca de obicei ..nu e nimic special. poate doar faptul că ești boboc și cei din jur te privesc altfel.
Prima luna e destul de grea ..pana te acomodezi.
Sper că te.am ajutat!
Adi1987 întreabă: