Hello TPU! Cine imi poate da si mie rezumatul la "Creanga si creanga de aur" de Vasile Lovinescu? Funda mare

Creanga de Aur
Explicaţie preliminară: "Prezenta lucrare nu este ceea ce se numeşte în mod obişnuit un studiu de folclor; basmele lui Creangă sunt doar un punct de plecare, pretext şi materie primă ale unor consideraţii strict adecvate şi ţesute pe ştiinţa simbolurilor, disciplină tradiţională caracterizată ca imuabilă, unanimă, perenă, cu legi proprii coextensive cu acelea ale unui univers semnificativ şi ierarhizat, misterios, dar nu absurd. A poseda această ştiinţă este a poseda Creanga de Aur şi firul Ariadnei, simboluri complementare." (p. 5)

Creanga de Aur este capabilă să indice o cărare acolo unde drumul pare absent. Firul Ariadnei lasă un semn pe drumul parcurs, împiedicând dispariţia lui şi implicit salvgardând posibilitatea întoarcerii.

"Dar pe lângă aspectul doctrinar mai este şi aspectul metodic al problemei. Cititorului îi trebuie o învăţătură care să fie în acelaşi timp şi o descărcare electrică. Vrăjmaşul nostru de căpetenie este apatia mentală, cenuşa formată de cadavrele noţiunilor sedimentate de secole. Straturile lor au înăbuşit în omul modern Amintirea, Anamnesis, Dorul, Nostalgia, obârşii izvorâte din intuiţia intelectuală." (p. 5)

Fundamental, mitul nu este nici invenţie, nici convenţie omenească. Mitul este o coborâre uranică, fixată în virtutea legii de analogie inversă în entităţi fabuloase sau reale. Când mitul pur este măturat de pe cer de simunul abstracţiunilor, ceea ce rămâne este pur cantitativ şi lipsit de forţă explicativă.

"Avem numnai o alternativă: sau cerul e o ţesătură în care se încifrează hieroglife veşnice, armătură impalpabilă a tuturor gesturilor, artelor şi meşteşugurilor; sau firmamentul se destramă în pulbere radioactivă." (p. 6)

Demitizarea lumii, destrămarea paradigmelor şi a schemelor transcendete, conduce la o dezlănţuire a energiei care culminează în haos.

Raţiunea suficientă a societăţilor tradiţionale era mitul, formă de încifrare deopotrivă simbolică şi rituală.

Lucrarea lui Ovidiu Bârlea, Poveştile lui Creangă, este nepreţuită pentru studierea rădăcinilor basmelor lui Creangă. Acest cercetător a cules şi variante ale poveştilor humuleşteanului, ale căror sensuri sunt complementare hermeneutic. Studiind aria lor de răspândire geografică, cercetătorii nu au putut stabili un centru sigur al răspândirii lor centrifuge.

"Căliman este un nume de fiinţă, reală sau mitică, şi de munte în ţara noastră, la bulgari, Koloman şi Kelemen la unguri, Calman la evrei; grecii aveau pe Kaeonimus, simplă metateză, etruscii aveau pe Lucumon. Dar tocmai la antipozi, vechea insulă Borneo şi-a reluat o dată cu independenţa anticul nume de Kaliman-Tan. Cel mai înalt munte din Africa este Kaliman-Gearo. Klmn sunt litere care se succed mai în toate alfabetele. În angelologia arabă este numele Îngerului din colţul sudic al tronului cu opt colţuri, al Tronului ceresc. Cum am putea stabili o filiaţie, sau măcar o înrudire între aceste diverse toponimii şi omonimii? Realitatea este că pe plan orizontal, tribulaţia miturilor se rătăceşte în labirint fără ieşire, e un ghem fără Ariadnă, o încâlcitură de aţă ce se rupe la fiece moment când tragi de ea." (p. 10)

Trebuie să admitem pentru basmele autentice posibilitatea unei monogeneze din Tradiţia Primordială, conţinând rădăcina multiplicităţii variantelor. Din punct de vedere tradiţional, folklorul nu este o "creaţie populară", produsă spontan de masa poporului. Singurul fapt popular este supravieţuirea formelor simbolice. Poporul îndeplineşte funcţia unei memorii colective, funcţie "lunară", denotând caracter pasiv, incapabil de iniţiativă şi de spontaneitate. Ceea ce se conservă astfel este o sumă considerabilă de date de ordin esoteric.

Gradul de conştiinţă şi de luciditate al redactorilor în ceea ce priveşte tâlcul adânc al miturilor pe care le aşterneau pe hârtie este de o importanţă cu totul secundară. Valoarea miturilor e intrinsecă, independentă de ignoranţa sau cunoaşterea redactorului.

Guénon consideră basmele ca nişte reziduuri ale tradiţiilor esoterice dispărute. Vasile Lovinescu optează pentru posibilitatea unei concomitenţe a basmului cu doctrina iniţiatică pe care o reprezintă mascat: doctrina este destinată cercului capabil să primească lumina direct, în timp ce basmul este pentru ceilalţi, capabili să vadă numai umbrele din caverna platoniciană.

Coşbuc chintesenţia basmul la Moarte şi Reînviere, la Metamorfoză. Or, acesta este specificul definitoriu, elementul central şi esenţial al tuturor religiilor.

În labirintul operei lui Creangă este nevoie şi de Creanga de Aur, şi de Firul Ariadnei.

Creanga de Aur serveşte de embleme celei mai importante părţi a operei lui J. G. Frazer (The Golden Bough) în mărginita interpretare pe care o dă miturilor, redusă exclusiv la fenomenul de renaştere în natură.

În spaţiul latin, autoritatea primă privind Creanga de Aur este Virgiliu. El dă indicaţii privind folosirea acestui artefact în cartea a şasea a Eneidei.

"Dar se pune întrebarea: de ce orice cucerire activă a cerurilor luminoase, a înălţimilor şi a stărilor superioare de fire este condiţionată de o prealabilă coborâre în întuneric, în abis, în stările inferioare de fire? Pentru că moartea condiţionează reînvierea, pentru că Tod unde Verklärung (moarte şi transfigurare) constituie un cuplu inseparabil cu termeni consecutivi." (p. 16)

Coborârea în Infern seamănă, până la un anumit punct, cu "regressum in utero" despre care se vorbeşte în psihanaliză, regres urmărind sleirea reziduurilor nocive din subliminal, prin punerea lor în lumina conştientului. Însă în psihanaliză rezultatul este aducerea la suprafaţă a monştrilor al căror habitat normal este bezna. « Larvele orbite de Creanga de Aur trebuie stârpite în iad, nu dezlănţuindu-le în lumea noastră. » (p. 18) Călătoria în Infern nu este eficace decât călăuzită de Creanga de Aur, gaj de Înviere şi de Nemurire.

Creanga de Aur trebuie identificată cu vâscul druidic, cu ramura de salcâm din unele rituri de iniţiere, cu ramurile de finic de la Florii.

A-i oferi Proserpinei Creanga de Aur, cum spune Virgiliu, înseamnă a te legitima, a-i dovedi că te-ai cufundat în Infern pentru catharsis, de bună voie, nu damnat. Atunci Proserpina devine Eleusina, Prea Milostiva, iar purtătorul ramurii de aur devine fiul ei adoptiv.

Creanga de Aur este "Unicitatea în multiplicitate, dâra pe care o adulmecă copoiul pe urma vânatului sacru; mai existenţial şi mai pregnant, este nostalgia începuturilor […]." (p. 19)

Exilată în mijlocul unei omeniri sordide, Creanga de Aur poate fi găsită în sorcova purtată ca o ramură înflorită, oferindu-se să ne conducă din capătul unui an în prima zi a celui nou.

Creanga de Aur, crescând într-un copac asemenea vâscului druizilor, este tot un arbore, dar fără rădăcini telurice, lipsită de elemente titanice, asurice, infernale. "Cum am mai spus Creanga de Aur este o legitimaţie, pentru cine o posedă, o pecete, o stea în frunte, firul de continuitate între stări de fire ierarhizate. Reflexul temporal al acestei continuităţi, este perpetuitatea unei funcţii tradiţionale de-a lungul veacurilor." (p. 21)

Drumul cel mai scurt spre centru este spirala.

Versiunea cu cele mai multe detalii şi descrieri ale Crengii de Aur o găsim în basmul lui P. Ispirescu, Cele douăsprezece fete de împărat şi Palatul fermecat. Basmul este din categoria acelor mituri care reamintesc de epoca ciclică în care era dezlănţuit în lume un sacerdoţiu feminin degenereta. Acestei epoci i-a pus capăt Parasu-Rama, al şaselea Avatar hindus. În acelaşi timp, el i-a exterminat şi pe kşatriya revoltaţi, deviaţiunile erau probabil solidare.

Orice grădină şi mai ales cele din fabulă, este o prelungire a Grădinii Raiului, prototip firesc al celorlalte, pentru că e centrul stării de fire în care ne aflăm.

Ritul suprimă timpul.

Realizarea iniţiatică, sub orice formă simbolică de isprăvi exterioare s-ar învălui, e în realitate înainte de toate o realizare spirituală în domeniul intelectual.

Creanga de Aur poate fi regăsită, în legătură cu Magnum Opus arhitectural, în alt basm al lui Ispirescu, Fiul Vânătorului, cu numeroase tangenţe privind alte enigme ciclice.

« Reamintim că justa ochire e o metodă excepţional de eficace în unele ştiinţe tradiţionale pentru obţinerea puterii de concentrare (Ekagra), fără de care o realizare spirituală nu se poate concepe. Se ştie ce rol important joacă tragerea cu arcul în şcolile budiste Zen. În această disciplină, se urmăreşte înainte de toate un nivel de concentrare în care ochitorul se identifică perfect cu ţinta. În acel moment, ochirea materială devine inutilă şi un punct este tot aşa de uşor de ochit ca şi un zid. » (p. 30)

În mitologia greacă, Zeus i-a trăsnit pe titani şi din cenuşa lor i-a făcut pe oameni. De aceea aceştia sunt plămădiţi din substanţă titanică, dar cu o scânteie olimpică, venind de la Zeus. Oamenii trebuie să-şi biruie natura lor titanică prin cea olimpică, spune învăţătura orfică.

Elefantul reprezintă la nivel simbolic puterea sacerdotală.

Termenul românesc de "zână", femininul de la "zeu", desemnează ceva mai înalt decât "fée" sau "fairie", entităţi care nu depăşesc nivelul intermediar al lumii subtile.

Nedeia din basmele româneşti este o aliteraţiune a Indiei, care conform lui Guénon a desemnat iniţial un ţinut din preajma Centrului Suprem al lumii. În Oltenia, Banat şi Ţara Haţegului nedeile sunt anumite momente de sărbătoare precreştine. "Nedeia Cetate e spaţializarea, arhitecturizarea unei sărbători anuale, deci temporale. De aceea, locuitorii ei sunt Mari Arhitecţi, pentru că au realizate cubajul sferei, sau cum i se mai spune, cvadratura cercului. Cum sărbătoarea Nedeii e la solstiţiul de vară, înseamnă că Nedeia Cetate e un loc unde e veşnic noaptea de Sânziene." (p. 35)

Proverbul "a unge osia ca să nu scârţâie roata" face o trimitere spirituală: osia este Polul, Osia Lumii, şi a o unge înseamnă a face să înceteze o anomalie, un scârţâit, o dizarmonie între tradiţia derivată şi Tradiţia primordială.

În mitul Potopului, Noe trimite din corabie un porumbel (putere centrifugă - solve) şi un corb (putere centripetă - coagula).

Despre basmul Fiul Vânătorului: "Plecat din Occident, Fiul Vânătorului ia din Orient Creanga de Aur şi o aduce de unde plecase. Se promovează astfel ca Mare Arhitect al Orientului şi Occidentului. Creanga de Aur ruptă din arborele raiului, devine arbore transplantat într-un rai secunda. Cu alte cuvinte avem de-a face cu o readaptare a Tradiţiei Primordiale la condiţii ciclice particulare la crearea unui centru spiritual derivat din cel suprem, sau la tămăduirea unui vechi centru ofilit pentru că a "tăiat rădăcinile", după expresia cabalistică, adică a rupt contactul cu Centrul Suprem. De aici nevoia de ungere a osiei ca să nu scârţâie roata." (p. 41)

După concepţia tradiţională, lumea principială se reflectă în lumea noastră fenomenală, ca într-o oglindă în acord inversat.

Tot ce e trecător e în mod definitoriu simbolic şi e simbolic tot ce nu-şi are raţiunea suficientă în el. Universul e trecător şi a-i realiza simbolismul înseamnă a-i realiza rădăcinile din lumea imuabilă a ideilor.

Universul este un "arbore inversat", împlântându-şi rădăcinile în cer şi întinzându-şi ramurile peste tot pământul.

"Studiul basmelor lui Creangă este exemplar; altfel spus, normele şi găselniţele lui sunt valabile pentru folclorul universal; caracterul etnic nu ne interesează decât în măsura în care se dovedeşte că realitatea cea mai imediată, cea mai concretă, e susceptibilă să servească drept punct de plecare al unor consideraţii ce o depăşesc şi o transcend total." (p. 42)