Bill şi Henry, doi oameni curajoşi se află în ţinutul sălbatic al nordului, Wild-ul, acolo unde gheaţa nu se topeşte niciodată.Ei trec printr-o serie de aventuri.Au rămas doar cu trei cartuşe şi trebuie să facă faţă haitelor de lupi înfometaţi care-i ameninţau zi şi noapte.Aveau o sanie trasă de şase câini iar în spatele saniei se afla şi coşciugul lordului Alfred,care îşi pierduse viaţa în acele ţinuturi nemiloase. Aprinderea unui foc mare şi aruncarea asupra lupilor cu tăciuni aprinşi era singurul mod de a îndepărta fiarele flămânde. Însă,nici focul nu putea fi întreţinut în permanenţă,astfel că,trei dintre câini au căzut pradă lupilor.Din păcate,Bill a avut aceeaşi soartă crudă. Henry a rămas singur.A trebuit să înfrunte colţii fiarelor timp de mai multe nopţi.
Ameninţat,Henry făcu un cerc de foc şi se puse în mijlocul lui,sperând ca lupii să se retragă. Coşmarul lui Henry,frică,spaimă,nesomn,foame şi frig, aveau să se termine. Căci odată cu venirea zorilor, au venit oameni ca să ridice coşciugul.
Apoi, atenţia se îndreaptă asupra lupoaicei Kiche.Ea a fost cea mai curajoasă din haita de lupi, apropiindu-se cel mai mult de focul lui Henry.Kiche,dă viaţă la 5 pui. Unul dintre ei supravieţuieşte, un pui cenuşiu este numit de un indian Colţ Alb.Colţ Alb este prins de indianul Castor Cenuşiu şi dus în tabăra de indieni de pe fluviul Mackenzie.El este supărat şi atacat de ceilalţi câini din haită, mai ales de Lip-Lip, un câine ager dar şi de mânia oamenilor.El este vândut lui Smith cel Frumos în Fort-Yuko din cauza foametei.Colţ Alb era bătut de Smith cel Frumos, astfel că a devenit un câine-lup crud, ucidea orice animal care intra în cuşcă lângă el. Însă, Smith cel Frumos, om fără inimă puse în cuşca lui Colţ Alb un buldog fioros şi aştepta să vadă cine învinge.
Însă au intervenit doi străini:Wudon Scott şi Matt care au salvat viaţa lui Colţ Alb.Colţ Alb a avut parte în continuare de o viaţă fericită alături de noul lui stăpân:judecătorul Wudon Scott. Judecătorul a fost însoţit de Colţ Alb în San Francisco şi în Sierra Vista, unde vor rămâne.Colţ Alb este tratat cu blândeţe, iar instinctele de fiară vor dispărea.Va salva viaţa stăpânului de două ori.Prima dată a alertat familia când judecătorul cade de pe cal şi a doua oară îl atacă pe Jim Hall care vroia să îi omoare stăpânul.Colţ Alb se alege cu trei coaste rupte şi cu un picior frânt. După o perioadă petrecută în strânsoarea ghipsului, stăpânul hotărăşte să îl dea jos.În prima zi de recuperare Colţ Alb se întâlneşte cu Collie şi cu numeroşii săi pui. Unul dintre pui se agaţă de Colţ Alb, iar el îi lasă şi pe ceilalţi să se caţere şi să se rostogolească pe el.
Colţ Alb adoarme cu ochii la soare şi cu căţeluşii jucându-se pe el