Poate-am sã bat monedã-n el, cu chipul tãu,
ca pe un ipsos palid, amintirea
poate-am s-o torn pe-aceste reci versuri
si am sã-i dau privirea mea, gândirea.
Înfãsurat în frunze golul acestui aer ars,
îl port oricum, alãturi, si dorm cu el la gât
si visurile noptii cu schimbãtoare flambe
le pun sã-l populeze, sã-i tinã de urât. (Ion Brad)
Sjhxjcks întreabă: