Salut! Sacalul este un animal ce face parte din familia Canidae. Acesta poate fi intalnit in Africa, Asia si Europa de Sud. Sacalii se impart in 3 specii: sacalul comun (Canis aureus), sacalul cu dungi laterale (Canis adustus) si sacalul cu spatele negru (Canis mesomelas). Sacalului comun i se mai spune si sacalul auriu, sacalul asiatic sau sacalul oriental. Sacalii se aseamana la trasaturi cu cainii domestici. Marimea si culoarea unui sacal poate varia in functie de specie, insa in general acesta are intre 38 si 50 de centimetri inaltime, intre 70 si 86 centimetri lungime si cantaresc intre 6 si 15 kilograme. Datorita faptului ca au labele mari si oasele labelor fuzionate, sacalii sunt foarte buni alergatori pe distante lungi. Un sacal poate alerga pe distante lungi mentinand o viteza constanta de 16 kilometri pe ora.
Sacalul comun are corpul mai scund si mai indesat, iar blana sa este de culoarea nisipului. Sacalul cu spatele negru este cel mai subtire si voinic in acelasi timp dintre cele 3 specii, are ochii mari, iar blana sa este de culoare neagra pe spate, cu o dunga argintie, restul blanii avand culoarea roscata. Sacalul cu dungi laterale, asa cum ii spune si numele, are dungi albe si negre pe partile laterale ale corpului, iar coada sa are varful alb. Sacalul comun si cel cu spatele negru au varful cozii de culoare neagra.
Sacalii prefera sa traiasca in deserturi, campii si savane deschise sau impadurite. Zonele preferate de sacalul comun sunt: desertul, stepele si deserturile semiaride. Sacalul cu spatele negru prefera zonele impadurite si savanele, iar sacalul cu dungi laterale prefera mlastinile, tufarisurile si muntii. Sacalul este un animal nocturn si gunoier omnivor. Un sacal este si foarte bine adaptat pentru vanatoare datorita dintilor sai ascutiti si curbati si al picioarelor sale lungi. Uneori sacalii se aduna in grup pentru a manca un les sau pentru a vana un animal mai mare, cum ar fi o antilopa sau gazela, insa de obicei acestia vaneaza singuri sau cate doi. Din dieta lor fac parte mamiferele mici, pasarile, amfibienii si reptilele. Sacalii omoara prada de talie mica cu o muscatura in spatele gatului si apoi o scutura tinand-o intre dinti. Un sacal, de asemenea, poate manca si insecte, plante si fructe. Daca un intrus patrunde in zona in timp ce sacalul mananca, acesta isi ingroapa prada.
Sacalul este un animal foarte teritorial, iar o pereche de sacali isi apara cu indarjire teritoriul, daca acesta este invadat. Intr-un teritoriu ce apartine unei perechi, se pot de asemenea afla sacali tineri care au ramas alaturi de parinti pana ce acestia isi pot gasi propriile teritorii. Teritoriul este marcat atat de mascul, cat si de femela cu urina sau fecale.
Sacalul cu spatele negru este diurn si de aceea este cel mai des intalnit din toate special, sacalul comun si sacalul cu dungi laterale fiind animale nocturne. Aceste animale se adapteaza foarte usor la schimbarile din mediul inconjurator. Sacalii isi traverseaza rapid teritoriile, oprindu-se din cand in cand pentru a mirosi aerul si a adulmeca prada. Sacalii comunica prin tipete, latraturi scurte, maraituri sau urlete, in special cand localizeaza prada. Sacalul cu dungi laterale scoate un fel de vuiet, asemanator cu sunetul scos de o bufnita. Un sacal va da atentie numai sunetelor scoase de membrii familei sale, ignorand sunete venite de la alti sacali. Dusmanii naturali ai sacalilor sunt vulturii, hienele si leoparzii. Cei care sunt cel mai mult in pericol de a fi vanati de vulturi sunt puii sacalilor.
Sacalii sunt animale monogame, ceea ce inseamna ca se imperecheaza pe viata. Gestatia femelei dureaza intre 8 si 9 saptamani, dupa care aceasta naste intre 3 si 6 pui. Un pui de sacal cantareste intre 200 si 250 grame, la nastere. In primele 10 zile, puiul este orb si nu-si poate deschide ochii. Femelele isi hranesc puii cu hrana regurgitata de ele. Puii sunt intarcati la varsta de 4 luni si ating maturitatea sexuala la varsta de 1 an sau 2. Puii stau in tufaris in primele saptamani de viata, iar apoi ies afara pentru a se juca. Mai tarziu, acestia invata cum sa vaneze si cum sa-si apere teritoriul de la parintii lor. Jocul acestora este la inceput destul de neindemanatic, puii incercand sa se lupte si sa se muste intre ei. Pe masura ce cresc, puii devin mai coordonati, invata sa pandeasca si sa se napusteasca, si incep sa se urmareasca unul pe altul si sa se joace de-a vanatoarea. Sacalii isi schimba locatia vizuinii o data la cateva saptamani, pentru a evita ca pradatorii sa le manance puii. La varsta de 8 luni, puii sunt indeajuns de mari incat sa plece sa-si gaseasca propriile teritorii, iar cateodata tinerii sacali se intorc la parintii lor pentru a-i ajuta pe acestia sa creasca noii pui nascuti. Un sacal poate trai intre 10 si 12 ani. Sacalii nu sunt o specie amenintata cu disparitia.
Şacalul trăieşte în Africa şi Asia, zonele de pustiu ( deci calde) şi în sud - estul europei.
luanna121 întreabă:
browneyes99 întreabă:
CordovanRaul întreabă: