Hey,TPU.Cine imi poate da un rezumat pentru povestea "Puiul" de Ioan Alexandru Bratescu Voinesti? Urgent! Dau funda! Multumesc!

Puiul de I. Al. Bratescu Voinesti
Intra in cont | Inregistreaza-te

Astronomie
Biologie
Chimie
Contabilitate
Diverse
Drept
Economie
Engleza
Filosofie
Finante-banci
Fizica
Franceza
Geografie
Germana
Informatica
Istorie
Management
Marketing
Matematica
Medicina
Muzica
Psihologie
Religie
Romana

Puiul de I. Al. Bratescu Voinesti

Cumpara publicitate pe E-referate.ro
Un pui neatent la chemarea prepelitei, e prins si tinut putin in palma unui flacau. Iubirea mamei se vede in grija cu care-1 sfatuieste, fara sa-1 certe, mingiindu-1 ca sa-i treaca spaima, Dragostea parinteasca apare, deci, in stradania neo-bosita a prepelitei de a asigura adapostul si hrana puilor, de a-i apara de orice primejdie, prin sfat si supraveghere, capacitatea de a ierta, de a consola, de a-i feri de suferinta, dar mai ales in hotarirea de a-i pregati pentru viata, pentru vremea cind vor iesi de sub ocrotirea aripilor ei. Pentru aceasta sint „lectiile de zbor".

Desigur, nu trebuie uitata acea prima expresie a dragostei de mama: bucuria de a-i privi si de a-i vedea crescjnd pe puisori. Exista, insa, momente m care sentimentele materne firesti cresc; parca din izvoare nebanuite. Asa se intimpla atunci cind viata puilor este amenintata. Prepelita si puisorii trec prin stari de mare incordare si teama atunci cind pe miristea lor, intr-o dupa-amiaza de august, soseste un vinator, insotit de dinele lui. Puii; de a caror dragalasenie autorul nu uita niciodata, „au ridicat toji in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre", ascultind speriati, neintelegind.

Este o situatie limita, adica aparent fara iesire, caci tocmai dinspre lastarul in care s-ar fi putut adaposti, venea vinato-rul. Prepelita „a ramas incremenita", iar puji „lipiti cu pamintul", cu porunca sa nu se miste cu nici un pret. incordarea se exprima prin tacere (marcata si prin soapta mamei, fisiitul ciinelui, clipirea ochilor), prin nemiscarea totala (a se observa participiile, ca expresie a pasivitatii), prin ascutirea simturilor („Uite-1: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incit vad cum i se urca o furnica pe carimbul cizmei.

Vai! cum le bate inima."^, prin actiunea disperata si atit de riscanta a prepelitei. Ea „zboara ras cu pamintul, la doi pasi de botul ciinelui", prefacindu-se ranita si salvindu-se in lastar. Numai spaima cumplita, panica pe care i-o stirnise primejdia determina o asemenea concentrare si initiativa in actiune, din partea prepelitei.
Nicicind nu apare mai intensa dragostea de mama ca atunci cind ea este silita sa asiste neputincioasa la suferintele puiului sau. Este o imagine plina de dramatism a iubirii materne, care devine sfisietoare m finalul povestirii.

Negasindu-si puiul, prepelita este disperata. Apoi, intelegind gravitatea accidentului, faptul ca puisorul nu va mai putea zbura spre tarile calde, ea isi ascunde durerea, „silindu-se sa nu plinga" si, atunci cind, tot din dragoste materna - caci isi salva ceilalti puisori - este obligata sa—1 abandoneze pe cel ranit, prepelita „nu se uita inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotarirea".

Punctul culminant al acestui subiect il constituie sfisietoarea lupta ce se da „in inima bietei prepelite". Ea ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, (...) iar jumatate sa ramiie cu puiul schilod". In primul rind trebuie sa observam luciditatea prepelitei, adica acea capacitate de a privi in fata realitatea, de a nu-si face iluzii in privinta faptului ca puiul ranit sau intreaga familie ar putea rezista cumva la gerul iernii. Nici nu-si poate inchipui ca puisorul, o data parasit, s-ar mai putea salva m vreun fel. Aceasta dezvaluie o cunoastere adinca a legilor vietii, a legilor aspre ale supravietuirii.

De fapt, a ramine alaturi de puiul bolnav ar fi insemnat pentru prepelita sa contrazica legile naturii, acel instinct de migratie al speciei, ceea ce nu putea echivala decit cu moartea. A-si parasi copilul nefericit este. Impotriva iubirii ei de mama. Fireste ca ea trebuie sa urmeze drumul dintotdeauna al speciei ei, care nu poate fi abatut de nici un accident pentru ca, in mod necesar, numai acesta ii poate salva pe ceilalti puisori. Aceasta este si importanta lecfie pe care o ofera textul. Legile naturii, ca "si legile vietii omenesti, nu iarta si nu pot fi schimbate. Ranirea puiului s-a produs dintr-o marunta neascultare a sfatului mamei, dar consecintele ei au fost dezastruase. Iata cu ce pret imens ne invata natura. Iata de ce „Sandi" trebuie „s-o asculte pe mamica".
Fundoi?

Ms mada esti cea mai tare!