HEY, TPU explicati-mi va rog relatiile sintactice de inerenta coordonare si subordonare, mersi, ofer FUNDITA

Raporturi de coordonare se stabilesc între părţi de propoziţie şi propoziţii de acelaşi fel, care îndeplinesc funcţii sintactice identice şi nu depind unul de altul:

Drumurile şi potecile erau pustii. (M. Sadoveanu).

În această propoziţie se conţin două subiecte coordonate, legate între ele cu ajutorul conjuncţiei coordonatoare şi.

Există următoarele tipuri de raporturi de coordonare:

– coordonarea copulativă: Câmpiile, dealurile, văile erau pline de un murmur surd. (M. Sadoveanu);

– coordonarea disjunctivă: Nu-şi dădea seama dacă asta înseamnă mult sau puţin. (R. Ojog-Braşoveanu); Probabil, asta se întâmpla într-un sfârşit de iarnă sau la începutul primăverii. (O. Paler)

– coordonarea adversativă: Câinele nu fuge de colac, ci de ciomag. (Folclor);

– coordonarea conclusivă: Creştinul este liber, aşadar fericit. (N. Steinhardt).

Raporturi de subordonare se stabilesc între termenii propoziţiei (părţile de propoziţie) şi ai frazei (propoziţiile) care îndeplinesc funcţii sintactice diferite, unul dintre ei (termenul subordonat) depinzând de celălalt (termenul regent).

Picătura de apă găureşte stânca... (L. Rebreanu)

În această propoziţie, termenii celor două grupuri de cuvinte picătura de apă şi găureşte stânca sunt legaţi printr-un raport de subordonare.

Raporturile de subordonare sunt de mai multe feluri:

– subordonarea atributivă: picătura de apă (termenul regent este un substantiv, iar termenul subordonat, un atribut);

– subordonarea completivă (care, la rândul ei, poate fi circumstanţiale şi necircumstanţiale): găureşte stânca (regentul este un verb, iar cuvântul subordonat, un complement direct).

Pe lângă aceste raporturi de bază, se mai identifică un raport specific de interdependenţă, stabilit între subiect şi predicat, numit inerenţă.