La început copii îşi adoră părinţii deoarece sunt mici şi li se fac toate poftele sau chiar dacă nu li se fac, tot îşi iubesc părinţii pentru că le sunt alături zilnic, îi susţin când au nevoie, îi felicită când merită.etc. După o vreme, copii cresc - însă rămân copii părinţilor indiferent de vârsta lor - şi încep să gândească într-un mod mai diferit, judecându-i pe părinţi şi modul lor de gândire şi abordare a diverselor subiecte. Îi judecă pentru că opiniile nu coincid şi pentru că îi consideră depăşiţi în orice situaţie sau într-o anumită situaţie (depinde de la caz la caz). Sfaturile părinţilor încep să fie interpretare greşit, intervin contradicţiile între generaţii şi apoi copii se gândesc că părinţii şi mentalitatea lor sunt de vină, astfel ei nu mai fac nici o analiză asupra atitudinii lor, catalogându-şi deciziile ca pe cele corecte, iar sfaturile părinţilor devin ceva de ignorat. Mai târziu când părinţii îmbătrânesc copii îi privesc altfel, maturizându-se şi ei o dată cu trecerea timpului.şi atunci realizează că părinţii întotdeauna au dreptate, iar aici intervine iertarea.iertarea reciprocă.
A început copii îşi adoră părinţii deoarece sunt mici şi li se fac toate poftele