Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe lânga prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incântare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci când scriitorul descrie personaje, realizând portrete.
Naratiunea - este o relatare a unor intâmplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intâmplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intâmplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intâmplari din viata oamenilor, acele intâmplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci când apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Pritre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic.
Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul.
Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intâmplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gândeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate.
Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgând la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punându-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarârea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter. funda? :-X
Cu siguranta le vei gasi singura in manuale de romana, dupa ce vei fi avertizata.
Sjhxjcks întreabă: