Vreau si eu cateva exemple de sofisme de relevanta, limbaj sau ale circularitatii. Va rog, care va pricepeti la logica!

Ce chestie ca exact azi ne-a predat lectia asta la logica
Sofisme de supoziţie



Sofismele de supoziţie sau supoziţie neîntemeiată sunt raţionamente greşite la care eroarea rezultă din folosirea unor premise corecte dar insuficiente pentru a susţine concluzia sau dintr-o presupunere implicită a unei propoziţii al cărei adevăr nu este sigur sau plauzibil. Vom examina câteva sofisme de acest fel, căutând să identificăm supoziţia neîntemeiată pe care se bazează.



Falsa dilemă

Acest sofism este cunoscut ca şi gândirea în alb şi negru. Falsa dilemă foloseşte următorul mod de a "raţiona":

Fie afirmaţia X este adevărată, fie afirmaţia Y este adevărată (când de fapt X şi Y ar putea fi ambele false)

Afirmaţia Y este falsă.

Deci afirmaţia X este adevărată.

Acest raţionament este înşelător pentru că dacă amândouă afirmaţiile pot fi false, atunci nu poate fi dedus că una este adevărată doar din faptul că cealaltă este falsă. Că aşa stau lucrurile se vede din exemplul următor:

Premisă majoră: Fie mişcarea noastră de reformă îndeplineşte voia lui Dumnezeu, fie biserica mamă.

Premisă minoră: Este limpede că Biserica mamă nu îndeplineşte voia lui Dumnezeu.

Concluzie: Deci mişcarea noastră de reformă îndeplineşte voia lui Dumnezeu.

În cazurile în care cele două opţiuni sunt în realitate singurele posibile, acest tip de raţionament nu este fals. De exemplu:

Premisă majoră: Cristos a venit sau trebuie să vină.

Premisă minoră: Cristos nu a venit.

Concluzie: Deci Cristos trebuie să vină.

Bârfa şi calomnia, ca şi propaganda politică şi religioasă, se bazează mult pe falsa dilemă. Adversarii au greşeli, doctrinele lor sunt eronate în unele puncte, deci ale noastre rămân să fie alternativa adevărată. Este un fals intelectual! Nimeni nu este bun numai pentru că altul este rău!

Falsa dilemă propune un număr limitat de opţiuni (de obicei două), când în realitate există mai multe. Depistarea sofismului constă în identificarea opţiunilor date şi demonstrarea (cu exemple) că există şi alte opţiuni.

Exemplu:

"Unii susţin că zilele de creaţie sunt simbolice (ere) aşa de parcă Dumnezeu n-ar fi putut crea toate lucrurile în zile de 24 ore". Opţiunile propuse aici sunt:

1. Dumnezeu nu poate crea toate lucrurile în zile de 24 ore (caz în care zilele de creaţie sunt simbolice).

2. Dumnezeu poate crea toate lucrurile în zile de 24 ore.

Ce nu se spune este că există şi alte opţiuni, cum ar fi: Dumnezeu să fi putut crea toate lucrurile în zile de 24 ore, dar să nu fi făcut astfel.



Generalizarea pripită

Acest sofism începe cu un caz particular nereprezentativ sau atipic într-un fel oarecare şi apoi greşeşte prin derivarea din el a adevărului unei reguli generale. Uneori poate fi vorba de mai multe cazuri, dar totuşi insuficiente pentru a se face o generalizare.

● Ioan Botezătorul a fost un proroc şi a purtat o haină din păr de cămilă.

Deci prorocii poartă haine din păr de cămilă.

● Hasan, turcul, mi-a furat portofelul.

Deci turcii sunt hoţi.

● I-am întrebat pe şase dintre prietenii mei ce părere au despre noile reglementări pentru tineret şi ei au fost de acord că sunt bune.

Noile reglementări sunt deci foarte populare.

Este evident că un număr insuficient de exemple nu este de ajuns pentru a stabili adevărul unui reguli generale. Întrucât concluzia poate fi greşită (deşi premisa este adevărată), raţionamentul nu este de încredere.

Pentru evaluarea sofismului trebuie clarificat dacă numărul de exemple este suficient de mare şi reprezentativ pentru clasa la care se aplică generalizarea.



Particularizarea improprie

Sofismul începe cu afirmarea unui principiu care este adevărat ca o regulă generală, dar apoi greşeşte prin aplicarea lui la un caz particular care este nereprezentativ sau atipic faţă de regula generală. Cunoscut şi ca accident, acest sofism este inversul generalizării pripite.

● Femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii pentru acelaşi număr de ore

Moderatoarea de la emisiunea televizată este o femeie

Deci ea câştigă mai puţin decât bărbaţii pe care îi are ca invitaţi

O premisă universal adevărată ar susţine această concluzie, dar ea ar trebui să sune: "Orice femeie câştigă mai puţin decât orice bărbat", ceea ce nu este cazul în realitate. Adevărul unei reguli generale lasă loc la cazuri de excepţie fapt care face ca aplicarea ei la oricare dintre acestea să fie o greşeală.

● Legea interzice şoferilor depăşirea vitezei de 50 km/h

Tatăl tău are brusc probleme cu respiraţia şi îl duci la spital

Nu poţi însă să conduci cu o viteză mai mare de 50 km/h

Sofismul poate fi demonstrat arătând că regula propusă în premise nu este universal valabilă şi că circumstanţele cazului în discuţie nu justifică aplicarea generalizării.



Cauza falsă

Sofismul presupune prezenţa sau absenţa unei legături cauzale între lucruri care par să se afle într-o anumită corelaţie, condiţionare sau ordine temporală (post hoc, ergo propter hoc - după aceasta deci din cauza aceasta).

● Vineri seara luna a fost plină.

Sâmbătă m-am trezit mai târziu decât de obicei.

Deci luna plină m-a făcut să dorm mai mult.

Patronat: Preţurile cresc pentru că cereţi salarii mari.

Sindicate: Cerem salarii mari pentru că preţurile cresc.

● Avem o rată ridicată a şomajului din cauza reducerii cererii de consum. (În realitate ambele ar putea fi cauzate de regresul economic general)

● În cartierele sărace rata delicvenţei este ridicată.

Deci cauza delicvenţei este sărăcia.

● Cauza lipsei de interes şcolar sunt notele rele (când de fapt notele rele sunt rezultatul lipsei de interes)

În general cazurile acestui raţionament greşit sunt următoarele:

A precede pe B, deci este cauza lui B

A este cauza lui B şi C, deci B este cauza lui C

A fiind cauza lui B, B nu poate fi cauza lui A

A este condiţia pentru B, deci este cauza lui B

A este efectul lui B, deci este cauza lui B

Identificarea acestui sofism se face arătând că legătura între lucruri (sau evenimente) este pur întâmplătoare. "Efectul" ar fi putut apărea şi în absenţa "cauzei" sau ar putea fi determinat de o cauză străină de cea sugerată.



Argumentarea circulară

Acest sofism (petitio principii) presupune o apelare la concluzie încă de la început, o întoarcere la începutul argumentării prin folosirea concluziei ca premisă, adică ceva este adevărat pentru că este adevărat. Este un fals logic greu de depistat şi acceptat pentru că de obicei ceea ce este considerat adevărat este şi o prejudecată. Poate fi întâlnit sub mai multe forme:

Expresii circulare

Biblia este inspirată fiind Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia este inspirată pentru că este inspirată).

Marfa nu e de calitate fiind indigenă (Nu e bună pentru că nu e bună).

Raţionamente circulare

A certifică ca profet că B este un profet adevărat.

B certifică ca profet că A este un profet adevărat.

Deci A este un profet adevărat şi deci şi B.

Afirmaţia repetată

Impunerea unei idei prin repetare persuasivă. Unele "demonstraţii" doctrinare apelează la acest sofism când dovezile biblice sunt insuficiente. Se scriu articole lungi pe baza a texte puţine sau se consumă jumătate din spaţiu cu expunerea tezelor fără dovezi pentru ca în partea a doua să se repete ideile însoţite de dovezi. Impresia este de "dublare" a dovezilor.

Exemple de argumentare circulară în articolul: Sclavul fidel - un puzzle teologic?



Întrebarea complexă

Sofismul întrebării complexe constă în tratarea ca o singură propoziţie a două afirmaţii fără legătură între ele. Se aşteaptă să fie acceptate sau respinse împreună, deşi în realitate una este acceptabilă şi cealaltă nu. Adevărul concluziei este inclus implicit în premise.

Ai încercat să nu te mai uiţi aşa de mult la televizor?

Dacă da, atunci trebuie să admiţi că te uiţi prea mult televizor.

Dacă nu, atunci înseamnă că încă te uiţi prea mult la televizor.

Întrebarea a fost de fapt dublă: (1) Te uiţi mult la televizor şi (2) ai încercat să te opreşti?

Într-un format chiar mai subtil, acest sofism implică aceeaşi dificultate ca şi argumentarea circulară. Nu am accepta prima premisă dacă n-am accepta mai întâi adevărul concluziei. Este o metodă cu rezultate în anchetarea infractorilor. "Ce ai făcut cu banii pe care i-ai furat?" Se aşteaptă un răspuns inclusiv la întrebarea "Ai furat?" Deconspirarea acestui sofism se face prin identificarea propoziţiilor nelegitim unite prin "şi" şi prin precizarea că acceptarea uneia nu înseamnă şi acceptarea celeilalte.



Sofisme de limbaj



Pe lângă sofismele de relevanţă şi supoziţie neîntemeiată există şi sofismele de limbaj ambiguu. Cuvintele şi propoziţiile pot avea mai multe sensuri. Relaţiile deductive ale unei argumentări vor fi sigure dacă cuvintele îşi vor păstra acelaşi sens până la concluzie. Sofismele de limbaj ambiguu implică confuzia între două sau mai multe sensuri.



Echivocaţia

Sofismul echivocaţiei este o ambiguitate de limbaj obţinută prin folosirea unui cuvânt cu două sau mai multe înţelesuri în cadrul aceleiaşi argumentări. De exemplu:

Creştinii contemporani folosesc computere.

Petru şi Pavel au fost contemporani.

Deci ei au folosit computere.

Cuvântul 'contemporan' este folosit cu două înţelesuri, iar schimbarea de la unul la altul se face în mijlocul argumentării. Mai întâi el înseamnă "care trăiesc în timpul nostru", apoi "care trăiesc în acelaşi timp". Echivocaţia este "arta" de a schimba regulile în timpul jocului. Chiar şi o schimbare minoră poate duce la concluzii greşite şi astfel la invalidarea argumentării.

La conciliul de la Calcedon din 451 e.n., s-a stabilit doctrina celor "două naturi" ale lui Cristos. Doctrina afirmă că el a fost "om adevărat şi Dumnezeu adevărat". Dar pentru a se ajunge la această formulare, s-au echivocat ambii termeni, "om" şi "Dumnezeu". Pentru a vedea sofismul din formularea calcedoniană, să examinăm argumentarea în format silogistic:

Premisă majoră: Isus Cristos este Dumnezeu.

Premisă minoră: Dumnezeu nu poate fi ispitit (Iacov 1:13).

Concluzie: Isus Cristos a fost ispitit în toate (Evrei 4:15).

Se vede că raţionamentul este greşit. Concluzia logică care se desprinde din premise este că Isus Cristos nu poate fi ispitit. Dar această concluzie creează o dilemă biblică, pentru că contrazice Evrei 4:15 care spune că Isus Cristos a fost ispitit în toate. Sofismul prezent aici este echivocaţia termenului "Dumnezeu" aşa cum se vede mai jos:

Premisă majoră: Isus Cristos este Dumnezeu [pentru că a păstrat natura divină].

Premisă minoră: Dumnezeu [Tatăl] nu poate fi ispitit (Iacov 1:13).

Concluzie: Isus Cristos nu a fost ispitit în natura lui divină, ci în natura umană (Evrei 4:15).

În premisa majoră, "Dumnezeu" este folosit în sensul de divin sau care posedă atributele lui Dumnezeu, pe când în premisa minoră, "Dumnezeu" se referă la Creator şi Tatăl lui Isus Cristos. Acest argument "ortodox" standard echivochează şi termenul "om". Isus Cristos nu este un om adevărat în această argumentare, pentru că un om nu are şi o "natură divină". Astfel expandarea semnificaţiei cuvântului "om" pentru a include o persoană care are atât esenţă umană cât şi divină este posibilă numai prin echivocaţia termenului "om".

În echivocarea termenilor "om" şi "Dumnezeu", s-a creat o categorie separată de fiinţe pentru Isus Cristos, diferită de semnificaţia biblică şi lingvistică a termenilor. Ceea ce se afirmă despre Isus nu se poate afirma nici despre Adam, nici despre Dumnezeu. 100% om şi 100% Dumnezeu este probabil prin însumare 200% echivocaţie sau fals logic.



Amfibolia

Amfibolia apare atunci când construcţia gramaticală a unei propoziţii creează ambiguitate chiar dacă toţi termenii ei sunt univoci. Exemple:

Toţi îţi vor binele. Nu-i lăsa să ţi-l ia!

Vindem paturi pentru copii de fier.



Accentul

Acest sofism se referă la ambiguitatea creată de accentuarea greşită a cuvintelor în propoziţie. Pentru a interpreta logic un text scris trebuie luat în considerare sensul original care a fost în intenţia autorului. O formă des întâlnită a acestui sofism este alterarea punctuaţiei. Faptul este deosebit de semnificativ în cercetarea biblică pentru că textul original al Scripturii nu conţine semne de punctuaţie.

De exemplu, sensul cuvintelor lui Isus din Luca 23:43 depinde de locul de plasare a virgulei:

Nepunctat: Adevărat îţi spun astăzi vei fi cu mine în Rai.

Varianta I: Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu mine în Rai.

Varianta II: Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în Rai.

Numai contextul ar putea ajuta la determinarea sensului la care s-a gândit Isus. În prima variantă cuvântul "astăzi" este accentuat prin plasarea lui la începutul unei propoziţii noi.



Compoziţia

Sofismul compoziţiei implică aplicarea unei însuşiri prezentă la fiecare element al unei clase (sau parte a unui întreg mai mare) la întreaga clasă (sau întreg).

● Fiecare carte a Bibliei este scrisă tematic.

Deci şi Biblia în ansamblu este tematică.

Nu neapărat. Chiar dacă premisa este adevărată pentru fiecare element al clasei, clasa ar putea să nu aibă aceeaşi însuşire. Compoziţia diferă de generalizarea pripită (din câteva cazuri particulare nereprezentative), aşa cum arată exemplele:

● Geneza este realizată tematic.

Deci şi Biblia este tematică.

● Prăjiturile de deasupra arată bine.

Deci toate prăjiturile din cutie trebuie să arate bine.



Diviziunea

Sofismul diviziunii constă în aplicarea unei însuşiri a clasei la fiecare element al ei.

● Echipa de fotbal este performantă.

Deci şi portarul este performant.

Deşi premisa este adevărată pentru clasă ca întreg, ea nu este în mod necesar adevărată pentru fiecare element în parte. Diviziunea trebuie distinsă de particularizarea improprie care aplică în mod greşit o regulă generală la un caz particular atipic.

● Lupii albi trăiesc în libertate.

Lupii de la zoo sunt lupi albi.

Deci lupii de la zoo trăiesc în libertate.

Sau:

● Tigrii asiatici sunt pe cale de dispariţie.

Tigrii de la circ sunt tigri asiatici.

Deci tigrii de la circ sunt pe cale de dispariţie.

Deşi regula este adevărată pentru specie ca întreg, ea nu poate fi particularizată pentru cazuri atipice