Bună!
Trebuie să dai Evaluarea Naţională normală ( Română + Matematică ) şi, în plus, TREBUIE să dai Probele de aptitudini pentru "vocaţional" ( artee/specializarea "Arta actorului"/muzică ) - probele de aptitudini se susţin în mai 2015!
Vezi detalii în Ordinul MEN nr. 4432/ 29.08. 2014 ( privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal și profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016 ) de la linkul oficial :
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/22040
http://cnaob.org/docs/1516/adm9_apt.pdf
"PROFIL ARTISTIC - SPECIALIZAREA ARTA ACTORULUI :
I. PROBA DE APTITUDINI A SPECIALIZĂRII
a) citirea unui text la prima vedere;
b) prezentarea unui repertoriu, care va cuprinde minimum o poezie și o povestire din literatura română sau universală, de maximum o pagină (A4)
c) povestirea unei întămplari din viaţa candidatului.
d) dialog condus de comisie, pe o temă propusă de aceasta.
Durata probei: max. 20’.
Notă: Proba de aptitudini a specializării se apreciază de fiecare evaluator cu o notă, care se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate separat pentru probele a), b), c) şi d).
Pentru promovare, candidaţii trebuie să obţină la fiecare etapă minimum nota 5 (cinci).
II. PROBA DE APTITUDINI MUZICALE
a) prezentarea unei melodii la alegerea candidatului.
b) reproducerea de intervale, formule ritmice/ritmico-melodice.
Durata probei: max. 10’
Notă: Proba de aptitudini muzicale se apreciază de fiecare evaluator cu o notă, care se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate separat pentru a), b).
Pentru promovare, candidaţii trebuie să obţină la fiecare etapă minimum nota 5 (cinci).
NOTĂ:
1. Comisiile de examinare şi evaluare pentru specializarea Arta actorului, numite prin decizia inspectoratului școlar județean/ al Municipiului București, sunt compuse din:
- preşedinte (fără drept de notare) – directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
- vicepreşedinte (fără drept de notare) – şeful catedrei de specialitate;
- membri (cu drept de notare) – doi profesori de specialitatea arta actorului sau, în mod excepțional, unul de o specialitate înrudită și un profesor specialist TSD
2. Textele la prima vedere, temele de conversaţie vor fi elaborate de comisia de examinare cu o oră înaintea începerii probelor, în prezenţa şi cu avizarea inspectorului de specialitate/profesorului metodist.
3. Subiectele de la punctul b) al probei de aptitudini muzicale vor fi elaborate de profesorul specialist TSD, membru al comisiei, cu o oră înaintea începerii probelor, în prezenţa şi cu avizarea inspectorului de specialitate/profesorului metodist.
4. Comisia de examinare elaborează un număr de bilete egal cu cel puţin jumătate din numărul candidaţilor, conţinând subiecte cu acelaşi grad de dificultate. În ziua examenului fiecare candidat extrage un bilet.
5. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă a examenului este 5 (cinci) și se stabileşte ca medie aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare examinator, membru al comisiei cu drept de notare.
6. Media finală la probele de aptitudini a fiecărui candidat este obţinută ca medie aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele I şi II.
7. Media minimă de promovare a testelor de aptitudini este 6 (şase).
8. Un candidat se consideră neprezentat dacă a absentat la cel puţin una din probele de examen.
9. La probele de aptitudini pentru specializarea Arta actorului nu se admit contestaţii." - SURSA = Anexa nr. 3 la ordinul MEN nr. 4432/ 29.08. 2014 de la linkul anterior.
Vezi alte detalii şi la linkul :
http://cnaob.org/metodologii.php
http://www.admitereliceu.ro/......e-admitere
Toate cele bune.
GâZzzaA întreabă: